999

Dosarul "uraniul" a ajuns în instanţă

 
Procuratura Generală a remis astăzi instanţei dosarul ”Uraniul”, iar pe banca acuzaţiilor vor apărea trei membri ai unui grup criminal organizat care se ocupa de comercializarea substanţelor radioactive în Republica Moldova.
 
Potrivit oamenilor legii, substanţa era vândută reprezentanţilor lumii interlope atât din ţară, cât şi de peste hotare.
 
Procurorii spun că cele 1,8 kg de uraniu, depistat de poliţişti, a fost introdus în ţară prin contrabandă, iar inculpaţii intenţionau să-l comercializeze la preţul de nouă milioane de euro.
 
Unul dintre inculpaţi este fost angajat ai Ministerului Afacerilor Interne şi este cercetat în stare de arest la domiciliu, ceilalţi doi se află în arest preventiv.
 
hotnews
0