Dosarul morţii lui Eugen Ţapu – pe linie moartă
După aproape trei ani de la evenimentele din aprilie 2009, cauza morţii tânărului sportiv din Soroca, Eugen Ţapu, rămâne necunoscută. Deşi oficial, despre Eugen s-a comunicat că s-ar fi sinucis, avocatul care urma să reprezinte familia Ţapu, tot el reprezentant legal al familiei Boboc, Valeriu Pleşca, este convins că nu a avut loc nici un suicid.
De aceeaşi părere este şi juristul Ion Guzun care, după 7 aprilie 2009, activa în cadrul Institutului pentru Drepturile Omului şi care se implicase în cazul elucidării morţii lui Eugen Ţapu. Cert este că, între timp, familia tânărului s-a dat bătută şi nu mai doreşte nimic.
Tatăl tânărului, Andrei Ţapu, a spus că nu mai crede nimic şi nu nu mai vrea să continue. «Fără acordul, semnăturile şi declaraţiile familiei, fără dorinţa lor, până la urmă, nu pot să fac nimic. La început erau convinşi, porniţi să afle adevărul, dar au cedat», spune avocatul Valeriu Pleşca. Avocatul a explicat că pe marginea morţii lui Ţapu nu-i nici un dosar, e doar un material de refuz în pornirea unui proces penal. Oficial, Eugen Ţapu s-a sinucis. «Această situaţie nu poate fi schimbată, atâta timp cât nimeni din cei care au putere legală, nu duresc. Aceştia sunt părinţii şi Procuratura. Am lucrat foarte mult la acest caz. Am vorbit cu prietenii, cunoscuţii. Am fost la locul faptei. Părerea mea e 100 % că n-a fost suicid», conchide Pleşca.
De aceeaşi părere este şi juristul Ion Guzun, care este sigur că părinţii băiatului au fost presaţi, nu doar de cineva, dar şi de situaţia, cazurile celorlalte victime de la 7 aprilie, care nu merg înainte. «Nu-s întocmite multe documente procesuale. Multe detalii din versiunea oficială nu se leagă. Sunt foarte multe probe şi documente care adeveresc faptul că sub nici un fel de lege a fizicii, el nu a făcut acest suicid, cu şiretul. Starea lui morală era una bună, nu avea probleme în familie. Avea planuri de viitor», explică juristul.
Guzun este convins că dacă era voinţă politică, de mult dispărea enigma din jurul morţii lui Eugen Ţapu. «S-a mai vorbit despe cazul Ţapu, la nivel de nou Guvern, dar nu s-a întreprins nimic pentru aflarea adevărului», a adăugat acesta.
În aprilie 2009, Procuratura Generală a anunţat printr-un comunicat de presă că este exclusă versiunea potrivit căreia Eugen Ţapu ar fi murit în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009.