773

Chişinăul a propus Uniunii Europene să majoreze finanţarea pentru Moldova

 
Delegaţia moldoveană a propus Uniunii Europene să majoreze finanţarea şi să acorde o atenţie sporită republicii noastre în cadrul programului Parteneriatul estic.Despre vizita întreprinsă la Bruxelles şi întâlnirile cu demnitarii europeni a relatat preşedintele comisiei parlamentare pentru politică externă Igor Corman.

Partea moldoveană a propus de a consolida colaborarea dintre Uniunea Europeană şi Moldova. De asemenea, delegaţii s-au pronunţat pentru o conlucrare nu numai la nivel înalt, ci şi la nivel ministerial. Unele propuneri aparte ale Moldovei s-au referit la Parteneriatul estic, care uneşte 6 ţări: Moldova, Ucraina, Bielarus, Georgia, Azerbaigean şi Armenia. Republica noastră consideră, că UE trebuie să acorde ajutor participanţilor la acest program, care sunt mai aproape de Uniunea Europeană şi păşesc pe calea integrării europene.

Prin susţinere se are în vedere şi ajutorul financiar. Pentru toţi participanţii la Parteneriatul estic UE a alocat până în anul 2013 600 de milioane de euro. Pentru a beneficia de avantaje la repartizarea mijloacelor financiare, Moldova trebuie să se apropie tot mai mult de standardele europene şi să facă ordine pe arena politică internă.

Deputatul democrat a participat la sedinta largita a Biroului Delegatiei Parlamentului European la EURONEST, aceasta fiind adunarea parlamentară a Parteneriatului estic. În noua structură vor intra parlamentarii din ţările membre şi deputaţii Parlamentului European. Primul forum este preconizat pentru primăvara acestui an. 
 
TV 7
0