741

Noi controale în farmacii. 14 procese-verbale întocmite

 
14 farmacii din Floreşti, Ocniţa, Făleşti, Bălţi, Soroca, Drochia, Donduşeni, Şoldăneşti şi Chişinău s-au ales cu procese verbale contravenţionale în urma unui control efectuat de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei privind ajustarea preţurilor la medicamente.

Dintre ele 11 au încălcat regulile de comerţ şi modul de formare şi aplicare a tarifelor şi preţurilor libere şi a celor de stat cu amănuntul. De asemenea farmaciile nu au respectat modul stabilit de rotunjire a preţurilor cu amănuntul.

Alte două farmacii au fost amendate pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără autorizaţie, licenţă sau certificat, iar un proces-verbal a fost întocmit pentru desfăşurarea activităţii fără utilizarea maşinii de casă şi de control.

Potrivit CCIEC, jumătate din agenţii economici au fost deja amendaţi cu sume până la 1000 lei, iar în privinţa celorlalţi urmează să fie luată o decizie finală.
 
TIMPUL 

0