676

Cărbunele se va scumpi

 
Preţul cărbunelui va exploda din cauza inundaţiilor din Australia. Producătorii de otel din Asia vor putea fi obligaţi să plătească cu până la 78 la sută mai mult pentru cărbunele cocsificabil. Asta după ce inundaţiile au devastat continentul australian, considerat cel mai mare exportator de cărbune din lume.

Preţurile la cărbune ar putea să ajungă la 400 de dolari pe tona metrică pentru contractele de trei luni la începutul lui aprilie, în condiţiile în care în acest trimestru este de 225 de dolari, estimează specialiştii. Trezorierul guvernului australian, Wayne Swan, a declarat că inundaţiile recente sunt cele mai costisitoare din istoria ţării. Cea mai mare victimă este reprezentată de exporturile de cărbune, din moment ce multe din regiunile miniere s-au închis, iar aprovizionarea este grav afectată, a subliniat oficialul. În urma inundaţiilor, trei sferturi din statul Queensland au ajuns sub ape. Din cauza închiderii minelor, multe firme au fost nevoite să întârzie livrările de cărbune. Autorităţile estimează că va dura doua-trei luni până totul va reveni la normal.
 
JURNAL TV
0