802

Şantajul Moldova-Gaz şi replica Termocom-ului. Cernei: „Pocerk-ul” îl cunoaştem din anul 2000

 
Primarul Dorin Chirtoacă i-a cerut socoteală directorului S.A. Termocom şi a solicitat ca livrarea agentului termic către populaţie, să nu fie stopată în plină iarnă, chiar şi în condiţiile unor preţuri mari la gaze.

„Când aţi fost numit în funcţie, pe agendă dvs. au fost puse mai multe sarcini. Pregătirea de iarnă, livrarea agentului termic la timp, elaborarea unui grafic de economisire -  toate acestea le avem. Rămâne reglementarea şi revizuirea structurii tarifului, precum şi inventarierea bunurilor”, a mai spus Chirtoacă către conducătorul S.A. Termocom.

La rândul său, Mihai Cernei a spus că tariful la agentul termic nu depinde doar de Termocom. „ 821 lei pentru Gcal este un tarif care acoperă toate cheltuielile S.A. Termocom, cu care se poate de lucrat şi în continuare. Cât despre inventariere, este făcută”, a spus directorul S.A. Termocom, iar Chirtoacă a cerut ca datele  reviziei să fie publicate pe site-ul Primăriei.

„În ceea ce priveşte deconectările şi şantajul care s-a încercat vineri este evident pentru ce s-a făcut. „Pocerk-ul” ista noi îl cunoaştem încă din 2000”, a accentuat Cernei.

Edilul Capitalei a cerut ca stoparea furnizării gazului către cazangerii, în nici un caz să nu fie admisă.

Totodată, facturile pentru luna decembrie sunt în creştere faţă de luna precedentă. 71% din apartamente au primit facturi de până la 1500, 5% - de la 1500 la 2000 lei şi 933 apartamente facturi de peste 2000 lei.

Sursa: UNIMEDIA

0