Liberalizarea regimului de vize cu UE.R Moldova este la pachet cu Rusia .
Vineri 21 ian 2011.
Experţii români susţin că Franţa a îngreunat procesul de eliminare a vizelor pentru cetăţenii moldoveni . În loc de documentul cerut, care ar fi asigurat liberalizarea regimului de vize după modelul Serbiei, Moldova s-a ales cu un Plan de acţiuni ce complică procesul.
RM putea parcurge un drum mult mai uşor spre anularea vizelor de intrare în spaţiul Schengen, sunt de părere specialiştii de la Centrul Român pentru Politici Externe (CRPE). „Dacă Moldova avea un „roadmap" (n.r. foaie de parcurs), document care permite ca, după îndeplinirea angajamentelor faţă de UE, vizele să fie ridicate automat, moldovenii ar fi putut circula fără vize mult mai repede, iar drumul către UE ar fi fost mai simplu", a declarat Cristian Ghinea, directorul CRPE, citat de Adevărul.
Potrivit lui Cristian Ghinea, roadmap-ul este documentul pe care l-au avut ţările din Balcanii de Vest, Serbia şi Muntenegru. „Susţinătorii Moldovei din UE, inclusiv România, Polonia şi Ungaria, au avut un roadmap pentru Moldova, dar Franţa s-a opus să-l accepte şi s-a ajuns la compromisul cu Planul de acţiuni", explică directorul CRPE.
„Diferenţa faţă de roadmap este că, după îndeplinirea condiţiilor din Planul de acţiuni, Consiliul UE, format din reprezentanţii celor 27 de ţări-membre, trebuie să voteze ridicarea vizelor şi este posibil ca unul dintre cele 27 de state să nu fie de acord", adaugă directorul CRPE. „Nu există suficientă deschidere la Bruxelles. Acest subiect nu este foarte important pe agenda lor", accentuează directorul CRPE.
Ghinea mai spune că diplomaţii francezi, în discuţiile neoficiale de la Bruxelles, erau nedumeriţi de graba cu care decurg negocierile pe vize cu Chişinăul. „Motivul invocat era problema politică legată de Rusia. Ceva de genul: să aşteptăm să vedem dacă şi Rusia va intra într-un proces de liberalizare a vizelor şi atunci vom lua la pachet aceste ţări", spune Cristian Ghinea. Acesta afirmă că Rusia vrea ridicarea vizelor printr-un angajament politic. „Ruşii nu vor roadmap sau Plan de acţiuni, ci o înţelegere politică. Probabil, o astfel de decizie va fi luată la un moment dat între Rusia şi UE“, spune directorul CRPE.
http://www.adevarul.ro/international/De_ce_nu_scapa_Moldova_de_vize_0_412159442.html