664

România vrea să adere măcar "parţial" la Schengen


Şeful Departamentului Schengen din Ministerul de Interne propune la RFI ca România şi Bulgaria să adere "parţial" la spaţiul de liberă circulaţie, în luna martie a acestui an. Marian Tutilescu respinge criticile Franţei legate de potenţialul acces al infractorilor la baza de date Schengen.

Marian Tutilescu spune că aderarea la Spaţiul Schengen în luna martie este fezabilă, cel puţin teoretic. El crede însă că o idee mai bună ar fi o aderare parţială. "Teoretic, acest lucru (aderarea la Schengen în martie - n.r.) este fezabil. Teoretic, repet. Mai fezabilă este o soluţie de compromis, în sensul ca în martie să putem intra cu frontierele aeriene, pentru care ambele state au rapoarte pozitive. Cu alte cuvinte, o intrare parţială sau o ridicare parţială a controalelor la frontierele externe şi după ce Bulgaria îşi va fi rezolvat problemele la frontierele terestre, să fie o intrare completă. Deci sunt mai multe evoluţii, dar totul depinde de următoarele evoluţii în ceea ce priveşte aprobarea rapoartelor tehnice de evaluare", explică Tutilescu.

Şeful Departamentului Schengen din Ministerul de Interne a comentat şi declaraţiile făcute de ministrul francez pentru Afaceri Europene, Laurent Wauquiez. Acesta a spus, citat de AFP că o aderare acum a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen ar ameninţa securitatea restului Europei. "Dacă baza de date (...) a Spaţiului Schengen cade în mâinile crimei organizate internaţionale, se duce toată securitatea internă europeană", a afirmat el.

Tutilescu respinge aluziile demnitarului francez : "Această aluzie nu numai că este puerilă, dar nu are o bază legală. Pentru conectarea celor două state, România şi Bulgaria, la baza de date SIS - acest lucru s-a întâmplat efectiv, începând cu data de cinci noiembrie, deci în momentul de faţă, atât România, cât şi Bulgaria lucrează pe această bază de date, conform normelor Schengen, conform acquis-ului Schengen, toate semnalările, alertele naţionale, deci acele date de interes poliţienesc sunt introduse şi valorificate prin această bază de date - ei bine, procedura a fost una identică, similară cu cea de ridicare a controalelor, care înseamnă aderarea completă, ridicarea controalelor la frontiere. Asta a însemnat că a existat un raport de evaluare al Comisiei pentru cele două ţări, privind protecţia datelor personale, raport pozitiv, a existat un proiect de decizie a Consiliului, care a fost votat cu o majoritate covârşitoare de către Parlamentul European şi a fost aprobat în Consiliu, dacă-mi aduc bine aminte, din 10 august, cu votul unanim al statelor membre, al Franţei inclusiv".

 "Cu alte cuvinte, Franţa s-a pronunţat atunci foarte clar că România îndeplineşte condiţiile tehnice pentru utilizarea bazei de date SIS. Orice alte păreri în momentul de faţă sunt uşor penibile", conchide Marian Tutilescu. 
HOTNEWS 
0