933

De fiecare data cind vin democratii, cresc preturile

 
Imi amintesc si de anii 1998-1999. Ai impresia ca, la mijloc, este o conjuratie a sprijinitorilor antireformatorilor in raport cu noile guvernari, care trebuie sa degajeze molozul ruinelor raminerii in urma a societatii moldovenesti la capitolul schimbarilor radicale, lichidarii coruptiei, eradicarii mafiilor. Lucru produs si prin votul unor actuali “democrati”, in trecut aliati ai comunistilor, scrie Vitalia Pavlicenco pe blogul său.

Schema e cam asa: mai intii clanurile de presiune, mafiile si mafiutele ”sponsorizeaza” partidele “cu sansa”, apoi, acestora, ajunse in Parlament, nu le vine sa le taie gruparilor oligarhice „vina de aur”.

Sa vedem acum daca, un Guvern, condus de liberal-democrati, ajunsi la Putere si prin diversiunea folosirii pirghiilor administrative, poate constientiza ca e nevoie de discutat cu vointa asupra a ce se poate si a ce nu se poate face in conditiile de azi, tot mai ingrozitoare pentru majoritatea oamenilor, adusi la limita supravietuirii. Si ceea ce se poate face – sa se faca. Chiar daca “vizeaza” interese de clan ale gruparilor oligarhice aflate la putere.

Daca guvernantii, autosuficienti si relaxati, in special liberal-democratii, care il tot trimit pe “ex-expertul”, acum deputat, Veaceslav Ionita la toate emisiunile, asa cum mai inainte venea des Valeriu Ghiletchi, “specialist si el in toate” (de parca acesti doi ar avea “o datorie crestina” de rascumparat, fiind acceptati pe lista PLDM, imparatsind putin alta religie, “tolerata”, de la caz la caz, si de Mitropolitul Vladimiruska), sa ne tot umple capul cu demagogii optimiste, cind lumea nu are ce minca, nu cred ca aceasta lume nu va iesi in strada. Personal, m-am saturat sa deschid televizorul si sa il tot vad pe tinarul, dar deja invechit in demagogie, foarte liberal si foarte democrat Ionita, care ne vorbeste cu un aplomb respingator, de parca nu stie ce se intimpla in realitate in R.Moldova.

S-a ajuns la capatul rabdarii. Oamenii au votat cu speranta, insa guvernantii nu ies la confruntari directe, vorbim de capii AIE – sa le spuna oamenilor ce au de gind sa faca pentru a ramine si in rigorile economiei de piata, ale abordarilor liberale in problemele economice, dar si constientizind necesitatea lichidarii clanurilor mafiote, care simt ca, odata cu democratizarea si modernizarea societatii, li se vor reduce portitele de a mai face bani negri, prin care finanteaza partidele ce ajung la guvernare. Sunt gata guvernantii “sa isi taie craca de sub ei?” – este intrebarea la care o clasa politica responsabila trebuie, o data si o data, sa raspunda.

Autor: Vitalia Pavlicenco
Sursa:
pavlicenco.md
 

HOTNEWS

0