908

Fondatorul Rompetrol, Dinu Patriciu, despre scumpirea carburanţilor: Statul este de vină

 Pretul la carburanti a crescut in ultimul timp din cauza taxelor mari si nu neaparat din pricina pretului la materie prima, afirma omul de afaceri Dinu Patriciu. "Cresterea taxarii este cauza principala si nu cresterea pretului materiei prime. Statul este de vina. De altfel, aceasta nu este o hiba pe care o avem doar noi. Intreaga Europa face greseli in privinta cresterii impozitarii. Aceasta filosofie fiscala se dovedeste a fi gresita pentru ca duce la ritmuri de crestere economica foarte scazute”, a spus fondatorul Rompetrol, care a iesit complet din actionariatul companiei in 2009, la Radio Guerrilla.

“Nu avem vreo rafinare profitabila in Europa. Companiile petroliere fac profit pe alte paliere: extractie, productie si, eventual, distributie", a mai spus Patriciu. Fondatorul Rompetrol considera ca protestul ar trebui sa se indrepte catre scaderea taxelor si nu la benzinarii. "Consumul de carburanti are o flexibilitate extrem de redusa, indiferent de pret. Suntem dependenti de combustibili”, a declarat Dinu Patriciu.

In opinia sa, pretul titeiului va evolua pe termen scurt peste pragul de 100 de dolari pe baril. Omul de afaceri a mai spus ca o pondere cuprinsa intre 50 si 70% din pretul carburantilor, in functie de evolutia titeiului pe piata, ii revine Statului. "Afacerea aceasta este a Statului, nu a producatorilor", consideră Patriciu.

Potrivit datelor colectate pana in prezent de Consiliul Concurentei din Romania, care investigheaza piata comercializarii de carburanti inca din 2005, jumatate din costul carburantilor inseamna materia prima, iar restul - costurile de transport, taxele si accizele.

Componentele preturilor carburantilor sunt taxa pe valoare adaugata (TVA), acciza, taxa speciala de drum, costurile logistice (distributie primara si secundara), costurile de operare a retelei de distributie, costurile materiei prime (inclusiv costurile aferente prelucrarii acesteia), costurile financiare si adaosul comercial, potrivit Rompetrol.
 
UNIMEDIA

0