Ziar din Bulgaria: Băsescu l-a făcut "râmă" pe premierul de la Sofia
Jurnaliştii de la cotidianul Duma din ţara vecină, ziar ce susţine Partidului Socialist Bulgar, de opoziţie, au dat propria interpretare declaraţiei preşedintelui român privind aderarea la Schengen.
1 /2.
Traian Băsescu, preşedintele României
Săptămâna trecută, Traian Băsescu, susţinea la TVR că "românii nu vor sta ca râmele pentru că este vorba de marile state ale Europei, Franţa şi Germania. Cele 22 milioane de români au dreptul la respect".
Cu această afirmaţie, Băsescu l-a făcut praf pe premierul bulgar Boiko Borisov, a cărui tactică, sugerată, cel mai probabil, de diriginta lui Angela Merkel, a fost să stea exact ca o râmă, sau altfel spus, să tacă, scrie Duma, potrivit Agerpres.
Borisov nu a avut nicio reacţie nici la expulzările absolut discriminatorii ale romilor români şi bulgari din Franţa, nici la faptul că, în cazului Schengen, Franţa şi Germania au început să schimbe regurile jocului. La aceasta s-au opus Polonia şi România, dar nu şi Bulgaria, mai scriu ziariştii din ţara vecină.
Parisul şi Berlinul au condiţionat aderarea la Schengen de Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Comisia, care este gardianul tratatelor europene, a subliniat că cele două procese nu au nicio legătură legală. Cu toate acestea, Borisov i-a lăsat pe Merkel şi Sarkozy să creeze precedente periculoase pentru Uniunea Europeană, înspăimântând multe alte state care se tem de această cutie a Pandorei, exact în ajunul discuţiilor despre cadrul bugetar al UE.
De fapt, Bulgaria nu are nicio poziţie nici pe această temă sau este gata, nimeni nu ştie de ce, să-şi ofere sprijinul marilor state membre, mai scrie publicaţia citată. În acelaşi timp, România dă dovadă caracter, uneori chiar în exces.
De exemplu, ministrul afacerilor externe Teodor Baconschia ameninţat că ţara sa nu va permite aderarea Croaţiei fără un Mecanism de Cooperare şi Verificare asemănător celui aplicat României şi Bulgariei. Baconschi a făcut şi alte afirmaţii de acest gen, dar Băsescu, care este omul puternic la Bucureşti, a declarat în sfârşit că ţara sa nu va recurge la asemenea gesturi extreme.
Schengen: România vs. Bulgaria
În toată această perioadă, Bucureştiul se uita cu dispreţ la tactica lui Borisov care a fost să nu-i supere pe cei mari, sperând că aceştia îi vor zâmbi. Borisov îşi imagina că Bulgaria ar putea lua un avans faţă de România pentru Schengen, ceea ce este absurd, pentru că cele două ţări se află în pachet. Sfârşitul a fost tragic. S-a dovedit că România a respectat criteriile, dar nu poate adera din cauza Bulgariei, notează aceeaşi sursă.
În acest context a venit şi replica lui Băsescu. El nu l-a numit pe Borisov, dar mesajul a fost cât se poate de clar. Nu pot să-mi amintesc o ofensă mai mare adresată de un lider european unui alt lider european, scrie ziaristul Gheorghi Gotev, cel care semneză articolul.
Ieri, ministrul bulgar de externe Nikolai Mladenov declara într-un interviu că nu crede că este momentul pentru o competiţie între Bulgaria şi România în legătură cu cine va adera mai devreme la spaţiul Schengen.