Ciocnirea radicalismelor etnice clatină Rusia
Patriarhul Kirill avertizează asupra pericolului destrămării Rusiei pe criterii etnice
Suntem deja obişnuiţi ca întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse să ne fericească, din când în când, cu discursuri, intervenţii sau cuvântări cu caracter nu tocmai religios, la limita dintre acesta şi politic. Un nou asemenea prilej ni s-a oferit zilele acestea.
Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kirill, a adresat marţi, 14 decembrie, un apel special autorităţilor şi opiniei publice din Federaţia Rusă prin care avertizează asupra faptului că ţara sa este vulnerabilă în faţa pericolului etnic şi că s-ar putea destrăma, aşa cum doresc unii, dacă nu vor fi luate măsuri corespunzătoare. Apelul Patriarhului Kirill este intitulat sugestiv – „Trebuie create condiţii insuportabile pentru activitatea oricăror grupări radicale” – şi vine ca urmare a dezordinilor de săptămâna trecută din Piaţa Manejnaia din Moscova, soldate cu zeci de răniţi. Acest Apel este singular în felul său după căderea URSS, iar tonalitatea lui şi termenii cu care operează sunt atât de asemănătoare cu cele din discursul public al ierarhilor ruşi din perioada destrămării URSS.
Pentru că este vorba despre Federaţia Rusă, de liderul ei spiritual şi de alcătuirea etnică a corpului social din această ţară, vom arăta doar, pentru cei care, posibil, nu sunt pe deplin edificaţi asupra realităţilor etnice din federaţie, care este arhitectura etnică a acestui stat.
Aşadar, Federaţia Rusă este constituită din 83 de entităţi federale, dintre care 21 sunt republici naţionale, 9 sunt ţinuturi cu populaţie etnică amestecată, 1 este regiune autonomă etnică (evreiască), 4 sunt districte autonome etnice, 46 sunt simple regiuni cu populaţie preponderent rusă şi 2 sunt oraşe de subordonare federală (Moscova şi Sankt Petersburg).
Dar să vedem totuşi mai întâi, ce anume a spus Patriarhul Kirill în Apelul său din 14 decembrie, difuzat în aceeaşi zi de către Serviciul de presă al Patriarhiei Ruse.
„Ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Manejnaia a relevat, în opinia mea, trei probleme”, a arătat capul Bisericii Ruse. „Prima problemă este cea a huliganismului, a celui mai elementar huliganism, când omul nu este în stare să-şi stăpânească emoţiile, când el începe să distrugă tot ce găseşte în jurul său, când sare la bătaie. Adesea acest huliganism este însoţit de consumul de băuturi spirtoase şi droguri. Ei bine, cu huliganismul trebuie să ne clarificăm cum se cuvine, să instalăm ordinea. Dacă oamenii nu sunt receptivi la apeluri, atunci trebuie să recurgem la folosirea puterii”, a punctat Patriarhul.
URSS s-a destrămat pe motive etnice Dorind să sublinieze prezenţa factorului şi scopurilor politice în producerea violenţelor etnice de la Moscova, şeful Patriarhiei Ruse a continuat: „A doua problemă, care se prezintă ca fiind absolut evidentă, constă în faptul că în Piaţa Manejnaia nu a fost vorba doar despre huliganism, dar şi despre o provocare politică. Există forţe în societatea noastră interesate în destabilizarea situaţiei. Acţiunile acestor forţe pot lua amploare, pe măsură ce ne vom apropia de alegerile din anul 2012. Pentru astfel de forţe, tema relaţiilor interetnice din Rusia este o bucăţică grasă”. Făcând o paralelă între defuncta URSS şi Federaţia Rusă de astăzi, pusă în faţa spectrului violenţelor cu caracter etnic, capul Patriarhiei din preajma Kremlinului a ţinut, de asemenea, să precizeze: „Dacă este să ne amintim timpurile Războiului Rece, mulţi dintre cei care, la timpul respectiv, erau în opoziţie faţă de Uniunea Sovietică vorbeau despre faptul că multietnicitatea a constituit călcâiul lui Ahile al Uniunii Sovietice şi că, apăsând această pedală, ţara se poate prăbuşi. De fapt, anume aşa s-a şi întâmplat”.
Patriarhul Moscovei a continuat pe acelaşi ton acuzator în adresa celor care, altădată, se aflau „în opoziţie faţă de Uniunea Sovietică”: „Dar iată că, pentru a destabiliza şi pentru a destrăma Rusia, mulţi nutresc, probabil, dorinţa de a presa acest călcâi al lui Ahile astăzi, folosind diverse pretexte”.
S-ar părea că ne-am răssăturat cu toţii de această stabilitate şi suntem iarăşi gata să ne destrămăm ţara
„Faptul că provocarea politică a fost prezentă în evenimentele din Piaţa Manejnaia este unul evident şi acesta reclamă o atitudine atentă şi plină de grijă din partea autorităţilor, inclusiv din partea organelor de drept. Este inadmisibilă revenirea ţării în haosul de la începutul anilor 1990. Este inadmisibilă destabilizarea sistemului politic şi al vieţii sociale. Probabil că mulţi nu-şi mai amintesc de acei ani de groază pe care i-au trăit oamenii de vârsta a doua şi a treia. Cât de multe eram gata să facem în acele vremuri pentru ca să se instaureze stabilitatea, ca să înceteze destrămarea ţării şi distrugerea relaţiilor sociale! Cât de fericiţi am fost cu toţii că, la începutul anilor ‘90, au apărut semnele unei stabilităţi politice! Iar astăzi s-ar părea că ne-am răssăturat cu toţii de această stabilitate şi suntem iarăşi gata să ne destrămăm ţara”, a punctat liderul spiritual de la Moscova.
„Aş dori să mă adresez tuturor celor care mă aud. Stabilitatea politică din Rusia este o condiţie a schimbării vieţii noastre în bine. Noi nu vom avea nici un fel de bunuri economice dacă vom distruge viaţa noastră socială”, a opinat Patriarhul Kirill în continuare.
E complicat să fii Imperiu, e complicat să fii Federaţie multinaţională…
De asemenea, Patriarhul Moscovei a dorit să menţioneze: „În sfârşit, despre ceea ce este cel mai important. Tema relaţiilor interetnice şi tema relaţiilor dintre naţiuni sunt teme foarte complicate. Religiile mondiale au avut un mare aport pentru ca oamenii care aparţin unor religii diferite să poată trăi paşnic alături unii de alţii. Aş vrea să vorbesc despre aportul deosebit al Bisericii Ortodoxe Ruse la păstrarea păcii dintre naţiuni atât în Imperiul Rus, cât şi în Rusia de astăzi. Biserica a cultivat întotdeauna spiritul păcii, capacitatea de a împărtăşi durerea aproapelui, indiferent de confesiunea acestuia. Anume cultivarea acestui spirit al păcii a şi condus la faptul că în Rusia, practic, nu au existat nici un fel de războaie interreligioase sau interetnice”.
Radicalismul etnic rus se ciocneşte cu radicalismul etnic nerus „Dar ce se întâmplă astăzi? Astăzi se produce o ciocnire a radicalismelor. Relaţiile inter-etnice sunt asemenea vaselor comunicante. Nu putem arăta cu degetul spre o parte a acestor vase comunicante, trecând cu vederea cealaltă parte. Apariţia radicalismului în interiorul grupurilor solidare etnic, în special apariţia grupărilor criminale radicale etnice, provoacă neîntârziat reacţia majorităţii, de asemenea, radicală. Şi cine are de suferit de pe urma unui asemenea fapt? Suferă oamenii simpli. Atunci când am văzut oameni răniţi, oameni care nu sunt cu nimic vinovaţi şi care au fost snopiţi în bătaie doar pentru faptul că au pielea de altă culoare sau că au un alt aspect exterior, atunci când înţelegi că aceştia sunt oameni cumsecade şi buni, care locuiesc alături de noi, ţi-i, desigur, amar şi ruşine pentru cele întâmplate. Dar înţelegi, în aceleaşi timp, că ei au căzut victime inclusiv ale acţiunilor grupărilor etnice radicale care există astăzi în diasporă şi care provoacă – vreau să repet – distrugerea păcii interetnice, distrugerea păcii dintre naţiuni.
De aceea, lupta împotriva radicalismului – iată calea pe care trebuie să mergem pentru a scoate astăzi relaţiile interetnice din acea stare periculoasă în care se află acestea. Trebuie să-i izolăm pe radicali de oamenii cumsecade. Trebuie să creăm condiţii insuportabile pentru activitatea oricăror grupări radicale, atât din rândul minorităţilor etnice, grupări aflate în diasporă, cât şi din rândul majorităţii autohtone. Pentru aceasta sunt necesare eforturile autorităţilor, ale organizaţiilor neguvernamentale, ale Bisericii, ale altor reprezentanţi ai religiilor. Trebuie să conlucrăm pentru scăderea gradului de radicalism şi să nu admitem distrugerea păcii interreligioase şi interetnice, datorită cărora Rusia şi există ca un stat măreţ. Orice provocare a discordiei interetnice este o provocare pentru însăşi existenţa marii şi multinaţionalei noastre Patrii”, spune Patriarhul Kirill în încheierea Apelului său din 14 decembrie.
O situaţie foarte cunoscută…
Ca reprezentanţi ai unei naţiuni captive în Imperiul Rus pravoslavnic, timp de 106 ani (1812-1918), şi în Uniunea Sovietică atee, timp de 48 de ani (1940-1941, 1944-1991), cunoaştem destul de bine acest tip de discurs. Înţelegem, în esenţa lui, fenomenul care se produce în Federaţia Rusă de astăzi, acesta amintindu-ne de fenomenele care aveau loc în perioada clătinării URSS, perioada avântului naţional din toate cele 14 republici neruse, ţinute altădată în ceea ce până şi ruşii oneşti au numit „închisoarea popoarelor”.
Pe cât de rusă este Federaţia Rusă?
Astăzi, Federaţia Rusă este, etnic vorbind, o Uniune Sovietică la scară mai mică. Federaţia Rusă nu este un stat naţional. Colosul din Răsărit, învecinat cu 18 state şi scăldat de 12 mări, este ameninţat cu fragmentarea din cauza politicilor de asimilare a popoarelor neruse. Tensiunile etnice sunt în creştere peste tot, de la graniţa finlandeză la cea chineză. O situaţie mai mult decât complicată s-a creat în republicile autonome din Caucaz, în Republica Tuva, dar şi în Iakuţia, cea mai întinsă republică autonomă, cu o suprafaţă mai mare decât cea a Franţei sau a Germaniei, bunăoară.
Tensiunile cresc, nu scad Observatorii vieţii social-politice din Federaţia Rusă semnalizează în prezent o consolidare a conştiinţei etnice şi o creştere a tensiunilor în raporturile cu etnicii ruşi în ţinutul Altai, în Republicile Buriată, Kalmâkă, Ciuvaşă, în Tatarstan şi Başkorkostan, în Mordovia, Adâgheea, dar şi în districtele Ust-Ordânsk şi Aghinsk-Buriat.
Ar însemna să turnăm apă pe sol umed dacă am aminti şi faptul că tensiunile etnice tradiţionale din Republica Icikeria (Cecenia) au ieşit din latenţă şi au condus la recrudescenţe violente, care au trecut apoi într-un război de gherilă pentru secesiunea micii republici caucaziene de Federaţia Rusă. O situaţie la fel de complicată găsim şi în alte două republici caucaziene – Daghestan şi Inguşeţia – , acolo unde spirala terorismului pe motive etnice face ravagii în ultimii ani sub privirile destul de neputincioase ale administraţiei de la Moscova.
„Protestul” etnicilor ruşi contra cetăţenilor ruşi de „naţionalitate neslavă”
Să revenim însă la evenimentele din Piaţa Manejnaia din centrul capitalei federale. Ce s-a întâmplat, de fapt? La 11 decembrie curent, peste 10 000 de microbişti cu vederi naţionaliste ruseşti, foarte bine organizaţi, au desfăşurat mai întâi o „manifestaţie de protest împotriva persoanelor de naţionalitate neslavă”, iar apoi s-au dedat la un adevărat pogrom. Drept pretext pentru „manifestaţia de protest” a servit acuzarea cetăţenilor ruşi originari din micile republici caucaziene de moartea lui Egor Sviridov, unul dintre membrii galeriei echipei moscovite de fotbal „Spartack”.
„Rossia ne Kavkaz, Kavkaz ne Rossia!”
Sub stindardul cărei idei au „protestat” miile de etnici ruşi la Moscova contra concetăţenilor lor de „naţionalitate neslavă”? Care au fost lozincile lor? Iată doar câteva dintre ele: „OMON – trădătorul poporul rus!”, „Rusia nu e Caucauzul, Caucazul nu e Rusia!”, „Rusia pentru ruşi, Moscova pentru moscoviţi!”, „Numai ruşii, numai victoria!”. În seara zilei de 11 decembrie, desigur, absolut întâmplător, cum este întâmplător totul în Rusia, o manifestaţie similară a avut loc în cel de-al doilea oraş al ţării, Sankt Petersburg, unde au fost proferate aceleaşi lozinci xenofobe.
Bilanţul „protestelor”
Cum spuneam mai sus, „protestele” din 11 decembrie au degenerat în violenţe şi pogromuri. „Protestatarii” au molestat mai întâi două persoane „de naţionalitate caucaziană” în Piaţa Manejnaia, apoi au luat cu asalt staţiile de metrou, dedându-se atacurilor asupra persoanelor originare din republice nord-caucaziene ale Federaţiei Ruse. Potrivit datelor presei ruse, în urma pogromului organizat la Moscova de naţionaliştii ruşi, peste 30 de persoane s-au ales cu traume fizice, 70 au fost reţinute de miliţie, 29 de persoane au fost spitalizate. Unele publicaţii ruseşti au scris şi despre un deces, cu toate că ştirea nu a fost confirmată, deocamdată, de autorităţile sanitare de la Moscova. Totodată, la Sankt Petersburg, forţele de ordine au reţinut peste 60 de „protestatari” violenţi.
Patriarhia Moscovei are partea ei de răspundere Este de înţeles că Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, speriat de amploarea pe care o ia şovinismul rus la el acasă, a lansat Apelul său din 14 decembrie. Ceea ce nu este însă de înţeles este că însăşi Patriarhia Moscovei a alimentat şi alimentează stări de spirite şovine, consolidând ideile velicorusă şi panslavistă. Am mai arătat şi cu alte ocazii că Patriarhia Moscovei practică discursul politic fără nici un fel de ezitare, iar atunci când îl practică recurge la demagogie şi duble standarde. Să ilustrăm puţin situaţia, oferind un exemplu concludent. Faptul că Patriarhia Moscovei a salutat, acum doi ani, decizia Dumei de Stat de anulare a Hotărârii Parlamentului Republicii Tatarstan de revenire a scrisului tătar la alfabetul latin, spune totul de la sine. Tătarii sunt un popor de origine turcică, preponderent musulman, constituind cea mai numeroasă minoritate etnică din cuprinsul Federaţiei Ruse. Chestiunea scrisului tătar ţine de spiritualitatea acestui popor, care trebuie să fie suveran în a decide asupra ei, fără ca aceasta să aibă vreo tangenţă cu Ortodoxia sau cu domeniile de competenţă ale Patriarhiei Moscovei. Putem vorbi şi despre implicaţiile nu tocmai curate şi luminate ale Patriarhiei Moscovei în republicile Caucazului de Nord (Cecenia, Inguşeţia, Daghestan etc.), dar şi în regiunile autonome georgiene Abhazia (acolo unde îşi duce „misiunea” cu succes „românologul” şi „georgianologul” Andrei Kuraev) şi Oseţia de Sud. Să ne amintim şi despre încurajarea şi binecuvântarea separatismului transnistrean de către Patriarhia Moscovei. Decorarea repetată a „preşedintelui” Igor Smirnov de la Tiraspol şi a apropiaţilor lui cu tot felul de ordine bisericeşti ale Patriarhiei Moscovei constituie o dovadă de atitudine „atentă şi plină de grijă” exclusiv faţă de ideea etnică rusă, în contradicţie cu spiritul autentic creştin şi ortodox. Nu vom continua cu alte exemple de acest fel, pentru că sunt prea multe şi stau la îndemâna oricui.
Lumea Rusă?… Sfânta Rusie?…
Patriarhul Kirill este cel care a lansat conceptele de „Lumea Rusă” şi de „Sfânta Rusie”, care ar trebui să-i cuprindă, în opinia sa, pe ruşi, bieloruşi, ucraineni şi moldoveni. Adică, potrivit acestui vlădică de lângă Kremlin, Republica Moldova ar fi trup din trupul Rusiei şi nu al oricărei Rusii, ci al Sfintei Rusii, căci Rusia altfel decât Sfântă nu poate fi! Cât de sfântă este Rusia am văzut la 11 decembrie, evenimentele violente din Piaţa Manejnaia fiind un adevărat corolar al „sfinţeniei” pe care Patriarhul Kirill le-o împărtăşeşte moldovenilor fără a-i întreba dacă-şi doresc ei sau nu această sfinţenie.
Şi care e problema? – vă veţi întreba. Problema constă în faptul că, în timp ce Patriarhia Moscovei se lăcomeşte, bunăoară, la micuţa Republică Moldova, cu tradiţia ei ortodoxă de două ori mai veche decât cea rusească, trimiţându-ne pe cap „misionari” de tipul lui Andrei Kuraev, blamând istorica noastră Mitropolie a Basarabiei, ea uită că are chiar în cuprinsul său între 20 şi 30 de milioane de cetăţeni ruşi de confesiune musulmană, că are alte câteva milioane de budişti şi animişti, de regulă de altă etnie decât cea rusă, pentru care nu manifestă nici „atenţia şi grija” de care avem noi parte. Patriarhia Moscovei nu observă că în inima Rusiei chiar, în „oraşul-erou Moscova”, numărul moscheilor tinde să-l egaleze pe cel al bisericilor ortodoxe. Depăşită sub multe aspecte de realităţile şi tendinţele demografice din Federaţia Rusă, Patriarhia Moscovei încearcă să compenseze eşecurile misionare din interiorul propriei ţări cu o aberantă politică panslavistă, absolut străină Ortodoxiei noastre tradiţionale.
Lecţia de la 11 decembrie
Naţionaliştii ruşi ne-au dat tuturor, la 11 decembrie (pentru a câta oară!), o lecţie politică, dar şi una de geopolitică şi de geospiritualitate. Noi am înţeles mai bine ce fel de energii latente se mişcă în adâncurile nici pe departe explorate până la capăt ale spiritului imperial rus, iar Patriarhia Moscovei, sperăm, a tras învăţămintele de rigoare pentru a-şi aduce faptele în conformitate cu litera Evangheliei, nu cu cea a comandamentelor politice, ca până acum. Se va destrăma Federaţia Rusă pe criterii etnice? Nu putem şti cu exactitate. Dar faptul că Patriarhul Kirill a vorbit public despre posibilitatea unei asemenea perspective, înseamnă ceva.
Suntem deja obişnuiţi ca întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse să ne fericească, din când în când, cu discursuri, intervenţii sau cuvântări cu caracter nu tocmai religios, la limita dintre acesta şi politic. Un nou asemenea prilej ni s-a oferit zilele acestea.
Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kirill, a adresat marţi, 14 decembrie, un apel special autorităţilor şi opiniei publice din Federaţia Rusă prin care avertizează asupra faptului că ţara sa este vulnerabilă în faţa pericolului etnic şi că s-ar putea destrăma, aşa cum doresc unii, dacă nu vor fi luate măsuri corespunzătoare. Apelul Patriarhului Kirill este intitulat sugestiv – „Trebuie create condiţii insuportabile pentru activitatea oricăror grupări radicale” – şi vine ca urmare a dezordinilor de săptămâna trecută din Piaţa Manejnaia din Moscova, soldate cu zeci de răniţi. Acest Apel este singular în felul său după căderea URSS, iar tonalitatea lui şi termenii cu care operează sunt atât de asemănătoare cu cele din discursul public al ierarhilor ruşi din perioada destrămării URSS.
Pentru că este vorba despre Federaţia Rusă, de liderul ei spiritual şi de alcătuirea etnică a corpului social din această ţară, vom arăta doar, pentru cei care, posibil, nu sunt pe deplin edificaţi asupra realităţilor etnice din federaţie, care este arhitectura etnică a acestui stat.
Aşadar, Federaţia Rusă este constituită din 83 de entităţi federale, dintre care 21 sunt republici naţionale, 9 sunt ţinuturi cu populaţie etnică amestecată, 1 este regiune autonomă etnică (evreiască), 4 sunt districte autonome etnice, 46 sunt simple regiuni cu populaţie preponderent rusă şi 2 sunt oraşe de subordonare federală (Moscova şi Sankt Petersburg).
Dar să vedem totuşi mai întâi, ce anume a spus Patriarhul Kirill în Apelul său din 14 decembrie, difuzat în aceeaşi zi de către Serviciul de presă al Patriarhiei Ruse.
„Ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Manejnaia a relevat, în opinia mea, trei probleme”, a arătat capul Bisericii Ruse. „Prima problemă este cea a huliganismului, a celui mai elementar huliganism, când omul nu este în stare să-şi stăpânească emoţiile, când el începe să distrugă tot ce găseşte în jurul său, când sare la bătaie. Adesea acest huliganism este însoţit de consumul de băuturi spirtoase şi droguri. Ei bine, cu huliganismul trebuie să ne clarificăm cum se cuvine, să instalăm ordinea. Dacă oamenii nu sunt receptivi la apeluri, atunci trebuie să recurgem la folosirea puterii”, a punctat Patriarhul.
URSS s-a destrămat pe motive etnice Dorind să sublinieze prezenţa factorului şi scopurilor politice în producerea violenţelor etnice de la Moscova, şeful Patriarhiei Ruse a continuat: „A doua problemă, care se prezintă ca fiind absolut evidentă, constă în faptul că în Piaţa Manejnaia nu a fost vorba doar despre huliganism, dar şi despre o provocare politică. Există forţe în societatea noastră interesate în destabilizarea situaţiei. Acţiunile acestor forţe pot lua amploare, pe măsură ce ne vom apropia de alegerile din anul 2012. Pentru astfel de forţe, tema relaţiilor interetnice din Rusia este o bucăţică grasă”. Făcând o paralelă între defuncta URSS şi Federaţia Rusă de astăzi, pusă în faţa spectrului violenţelor cu caracter etnic, capul Patriarhiei din preajma Kremlinului a ţinut, de asemenea, să precizeze: „Dacă este să ne amintim timpurile Războiului Rece, mulţi dintre cei care, la timpul respectiv, erau în opoziţie faţă de Uniunea Sovietică vorbeau despre faptul că multietnicitatea a constituit călcâiul lui Ahile al Uniunii Sovietice şi că, apăsând această pedală, ţara se poate prăbuşi. De fapt, anume aşa s-a şi întâmplat”.Patriarhul Moscovei a continuat pe acelaşi ton acuzator în adresa celor care, altădată, se aflau „în opoziţie faţă de Uniunea Sovietică”: „Dar iată că, pentru a destabiliza şi pentru a destrăma Rusia, mulţi nutresc, probabil, dorinţa de a presa acest călcâi al lui Ahile astăzi, folosind diverse pretexte”.
S-ar părea că ne-am răssăturat cu toţii de această stabilitate şi suntem iarăşi gata să ne destrămăm ţara
„Faptul că provocarea politică a fost prezentă în evenimentele din Piaţa Manejnaia este unul evident şi acesta reclamă o atitudine atentă şi plină de grijă din partea autorităţilor, inclusiv din partea organelor de drept. Este inadmisibilă revenirea ţării în haosul de la începutul anilor 1990. Este inadmisibilă destabilizarea sistemului politic şi al vieţii sociale. Probabil că mulţi nu-şi mai amintesc de acei ani de groază pe care i-au trăit oamenii de vârsta a doua şi a treia. Cât de multe eram gata să facem în acele vremuri pentru ca să se instaureze stabilitatea, ca să înceteze destrămarea ţării şi distrugerea relaţiilor sociale! Cât de fericiţi am fost cu toţii că, la începutul anilor ‘90, au apărut semnele unei stabilităţi politice! Iar astăzi s-ar părea că ne-am răssăturat cu toţii de această stabilitate şi suntem iarăşi gata să ne destrămăm ţara”, a punctat liderul spiritual de la Moscova.
„Aş dori să mă adresez tuturor celor care mă aud. Stabilitatea politică din Rusia este o condiţie a schimbării vieţii noastre în bine. Noi nu vom avea nici un fel de bunuri economice dacă vom distruge viaţa noastră socială”, a opinat Patriarhul Kirill în continuare.
E complicat să fii Imperiu, e complicat să fii Federaţie multinaţională…
De asemenea, Patriarhul Moscovei a dorit să menţioneze: „În sfârşit, despre ceea ce este cel mai important. Tema relaţiilor interetnice şi tema relaţiilor dintre naţiuni sunt teme foarte complicate. Religiile mondiale au avut un mare aport pentru ca oamenii care aparţin unor religii diferite să poată trăi paşnic alături unii de alţii. Aş vrea să vorbesc despre aportul deosebit al Bisericii Ortodoxe Ruse la păstrarea păcii dintre naţiuni atât în Imperiul Rus, cât şi în Rusia de astăzi. Biserica a cultivat întotdeauna spiritul păcii, capacitatea de a împărtăşi durerea aproapelui, indiferent de confesiunea acestuia. Anume cultivarea acestui spirit al păcii a şi condus la faptul că în Rusia, practic, nu au existat nici un fel de războaie interreligioase sau interetnice”.
Radicalismul etnic rus se ciocneşte cu radicalismul etnic nerus „Dar ce se întâmplă astăzi? Astăzi se produce o ciocnire a radicalismelor. Relaţiile inter-etnice sunt asemenea vaselor comunicante. Nu putem arăta cu degetul spre o parte a acestor vase comunicante, trecând cu vederea cealaltă parte. Apariţia radicalismului în interiorul grupurilor solidare etnic, în special apariţia grupărilor criminale radicale etnice, provoacă neîntârziat reacţia majorităţii, de asemenea, radicală. Şi cine are de suferit de pe urma unui asemenea fapt? Suferă oamenii simpli. Atunci când am văzut oameni răniţi, oameni care nu sunt cu nimic vinovaţi şi care au fost snopiţi în bătaie doar pentru faptul că au pielea de altă culoare sau că au un alt aspect exterior, atunci când înţelegi că aceştia sunt oameni cumsecade şi buni, care locuiesc alături de noi, ţi-i, desigur, amar şi ruşine pentru cele întâmplate. Dar înţelegi, în aceleaşi timp, că ei au căzut victime inclusiv ale acţiunilor grupărilor etnice radicale care există astăzi în diasporă şi care provoacă – vreau să repet – distrugerea păcii interetnice, distrugerea păcii dintre naţiuni.De aceea, lupta împotriva radicalismului – iată calea pe care trebuie să mergem pentru a scoate astăzi relaţiile interetnice din acea stare periculoasă în care se află acestea. Trebuie să-i izolăm pe radicali de oamenii cumsecade. Trebuie să creăm condiţii insuportabile pentru activitatea oricăror grupări radicale, atât din rândul minorităţilor etnice, grupări aflate în diasporă, cât şi din rândul majorităţii autohtone. Pentru aceasta sunt necesare eforturile autorităţilor, ale organizaţiilor neguvernamentale, ale Bisericii, ale altor reprezentanţi ai religiilor. Trebuie să conlucrăm pentru scăderea gradului de radicalism şi să nu admitem distrugerea păcii interreligioase şi interetnice, datorită cărora Rusia şi există ca un stat măreţ. Orice provocare a discordiei interetnice este o provocare pentru însăşi existenţa marii şi multinaţionalei noastre Patrii”, spune Patriarhul Kirill în încheierea Apelului său din 14 decembrie.
O situaţie foarte cunoscută…
Ca reprezentanţi ai unei naţiuni captive în Imperiul Rus pravoslavnic, timp de 106 ani (1812-1918), şi în Uniunea Sovietică atee, timp de 48 de ani (1940-1941, 1944-1991), cunoaştem destul de bine acest tip de discurs. Înţelegem, în esenţa lui, fenomenul care se produce în Federaţia Rusă de astăzi, acesta amintindu-ne de fenomenele care aveau loc în perioada clătinării URSS, perioada avântului naţional din toate cele 14 republici neruse, ţinute altădată în ceea ce până şi ruşii oneşti au numit „închisoarea popoarelor”.
Pe cât de rusă este Federaţia Rusă?
Astăzi, Federaţia Rusă este, etnic vorbind, o Uniune Sovietică la scară mai mică. Federaţia Rusă nu este un stat naţional. Colosul din Răsărit, învecinat cu 18 state şi scăldat de 12 mări, este ameninţat cu fragmentarea din cauza politicilor de asimilare a popoarelor neruse. Tensiunile etnice sunt în creştere peste tot, de la graniţa finlandeză la cea chineză. O situaţie mai mult decât complicată s-a creat în republicile autonome din Caucaz, în Republica Tuva, dar şi în Iakuţia, cea mai întinsă republică autonomă, cu o suprafaţă mai mare decât cea a Franţei sau a Germaniei, bunăoară.
Tensiunile cresc, nu scad Observatorii vieţii social-politice din Federaţia Rusă semnalizează în prezent o consolidare a conştiinţei etnice şi o creştere a tensiunilor în raporturile cu etnicii ruşi în ţinutul Altai, în Republicile Buriată, Kalmâkă, Ciuvaşă, în Tatarstan şi Başkorkostan, în Mordovia, Adâgheea, dar şi în districtele Ust-Ordânsk şi Aghinsk-Buriat.Ar însemna să turnăm apă pe sol umed dacă am aminti şi faptul că tensiunile etnice tradiţionale din Republica Icikeria (Cecenia) au ieşit din latenţă şi au condus la recrudescenţe violente, care au trecut apoi într-un război de gherilă pentru secesiunea micii republici caucaziene de Federaţia Rusă. O situaţie la fel de complicată găsim şi în alte două republici caucaziene – Daghestan şi Inguşeţia – , acolo unde spirala terorismului pe motive etnice face ravagii în ultimii ani sub privirile destul de neputincioase ale administraţiei de la Moscova.
„Protestul” etnicilor ruşi contra cetăţenilor ruşi de „naţionalitate neslavă”
Să revenim însă la evenimentele din Piaţa Manejnaia din centrul capitalei federale. Ce s-a întâmplat, de fapt? La 11 decembrie curent, peste 10 000 de microbişti cu vederi naţionaliste ruseşti, foarte bine organizaţi, au desfăşurat mai întâi o „manifestaţie de protest împotriva persoanelor de naţionalitate neslavă”, iar apoi s-au dedat la un adevărat pogrom. Drept pretext pentru „manifestaţia de protest” a servit acuzarea cetăţenilor ruşi originari din micile republici caucaziene de moartea lui Egor Sviridov, unul dintre membrii galeriei echipei moscovite de fotbal „Spartack”.
„Rossia ne Kavkaz, Kavkaz ne Rossia!”
Sub stindardul cărei idei au „protestat” miile de etnici ruşi la Moscova contra concetăţenilor lor de „naţionalitate neslavă”? Care au fost lozincile lor? Iată doar câteva dintre ele: „OMON – trădătorul poporul rus!”, „Rusia nu e Caucauzul, Caucazul nu e Rusia!”, „Rusia pentru ruşi, Moscova pentru moscoviţi!”, „Numai ruşii, numai victoria!”. În seara zilei de 11 decembrie, desigur, absolut întâmplător, cum este întâmplător totul în Rusia, o manifestaţie similară a avut loc în cel de-al doilea oraş al ţării, Sankt Petersburg, unde au fost proferate aceleaşi lozinci xenofobe.
Bilanţul „protestelor”
Cum spuneam mai sus, „protestele” din 11 decembrie au degenerat în violenţe şi pogromuri. „Protestatarii” au molestat mai întâi două persoane „de naţionalitate caucaziană” în Piaţa Manejnaia, apoi au luat cu asalt staţiile de metrou, dedându-se atacurilor asupra persoanelor originare din republice nord-caucaziene ale Federaţiei Ruse. Potrivit datelor presei ruse, în urma pogromului organizat la Moscova de naţionaliştii ruşi, peste 30 de persoane s-au ales cu traume fizice, 70 au fost reţinute de miliţie, 29 de persoane au fost spitalizate. Unele publicaţii ruseşti au scris şi despre un deces, cu toate că ştirea nu a fost confirmată, deocamdată, de autorităţile sanitare de la Moscova. Totodată, la Sankt Petersburg, forţele de ordine au reţinut peste 60 de „protestatari” violenţi.
Patriarhia Moscovei are partea ei de răspundere Este de înţeles că Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, speriat de amploarea pe care o ia şovinismul rus la el acasă, a lansat Apelul său din 14 decembrie. Ceea ce nu este însă de înţeles este că însăşi Patriarhia Moscovei a alimentat şi alimentează stări de spirite şovine, consolidând ideile velicorusă şi panslavistă. Am mai arătat şi cu alte ocazii că Patriarhia Moscovei practică discursul politic fără nici un fel de ezitare, iar atunci când îl practică recurge la demagogie şi duble standarde. Să ilustrăm puţin situaţia, oferind un exemplu concludent. Faptul că Patriarhia Moscovei a salutat, acum doi ani, decizia Dumei de Stat de anulare a Hotărârii Parlamentului Republicii Tatarstan de revenire a scrisului tătar la alfabetul latin, spune totul de la sine. Tătarii sunt un popor de origine turcică, preponderent musulman, constituind cea mai numeroasă minoritate etnică din cuprinsul Federaţiei Ruse. Chestiunea scrisului tătar ţine de spiritualitatea acestui popor, care trebuie să fie suveran în a decide asupra ei, fără ca aceasta să aibă vreo tangenţă cu Ortodoxia sau cu domeniile de competenţă ale Patriarhiei Moscovei. Putem vorbi şi despre implicaţiile nu tocmai curate şi luminate ale Patriarhiei Moscovei în republicile Caucazului de Nord (Cecenia, Inguşeţia, Daghestan etc.), dar şi în regiunile autonome georgiene Abhazia (acolo unde îşi duce „misiunea” cu succes „românologul” şi „georgianologul” Andrei Kuraev) şi Oseţia de Sud. Să ne amintim şi despre încurajarea şi binecuvântarea separatismului transnistrean de către Patriarhia Moscovei. Decorarea repetată a „preşedintelui” Igor Smirnov de la Tiraspol şi a apropiaţilor lui cu tot felul de ordine bisericeşti ale Patriarhiei Moscovei constituie o dovadă de atitudine „atentă şi plină de grijă” exclusiv faţă de ideea etnică rusă, în contradicţie cu spiritul autentic creştin şi ortodox. Nu vom continua cu alte exemple de acest fel, pentru că sunt prea multe şi stau la îndemâna oricui.Lumea Rusă?… Sfânta Rusie?…
Patriarhul Kirill este cel care a lansat conceptele de „Lumea Rusă” şi de „Sfânta Rusie”, care ar trebui să-i cuprindă, în opinia sa, pe ruşi, bieloruşi, ucraineni şi moldoveni. Adică, potrivit acestui vlădică de lângă Kremlin, Republica Moldova ar fi trup din trupul Rusiei şi nu al oricărei Rusii, ci al Sfintei Rusii, căci Rusia altfel decât Sfântă nu poate fi! Cât de sfântă este Rusia am văzut la 11 decembrie, evenimentele violente din Piaţa Manejnaia fiind un adevărat corolar al „sfinţeniei” pe care Patriarhul Kirill le-o împărtăşeşte moldovenilor fără a-i întreba dacă-şi doresc ei sau nu această sfinţenie.
Şi care e problema? – vă veţi întreba. Problema constă în faptul că, în timp ce Patriarhia Moscovei se lăcomeşte, bunăoară, la micuţa Republică Moldova, cu tradiţia ei ortodoxă de două ori mai veche decât cea rusească, trimiţându-ne pe cap „misionari” de tipul lui Andrei Kuraev, blamând istorica noastră Mitropolie a Basarabiei, ea uită că are chiar în cuprinsul său între 20 şi 30 de milioane de cetăţeni ruşi de confesiune musulmană, că are alte câteva milioane de budişti şi animişti, de regulă de altă etnie decât cea rusă, pentru care nu manifestă nici „atenţia şi grija” de care avem noi parte. Patriarhia Moscovei nu observă că în inima Rusiei chiar, în „oraşul-erou Moscova”, numărul moscheilor tinde să-l egaleze pe cel al bisericilor ortodoxe. Depăşită sub multe aspecte de realităţile şi tendinţele demografice din Federaţia Rusă, Patriarhia Moscovei încearcă să compenseze eşecurile misionare din interiorul propriei ţări cu o aberantă politică panslavistă, absolut străină Ortodoxiei noastre tradiţionale.
Lecţia de la 11 decembrie
Naţionaliştii ruşi ne-au dat tuturor, la 11 decembrie (pentru a câta oară!), o lecţie politică, dar şi una de geopolitică şi de geospiritualitate. Noi am înţeles mai bine ce fel de energii latente se mişcă în adâncurile nici pe departe explorate până la capăt ale spiritului imperial rus, iar Patriarhia Moscovei, sperăm, a tras învăţămintele de rigoare pentru a-şi aduce faptele în conformitate cu litera Evangheliei, nu cu cea a comandamentelor politice, ca până acum. Se va destrăma Federaţia Rusă pe criterii etnice? Nu putem şti cu exactitate. Dar faptul că Patriarhul Kirill a vorbit public despre posibilitatea unei asemenea perspective, înseamnă ceva.