1128

Au fost create primele ploi artificiale in desertul Abu Dhabi


Intr-un efort fara precedent de a opri procesul de desertificare care ameninta unul dintre cele mai bogate emirate din regiunea Golfului Persic, specialisti din diverse tari si-au reunit eforturile pentru a crea cat mai multe ploi artificiale, care sa reinvie mediul ambiant din desertul Abu Dhabi. Vara trecuta, ei au reusit crearea a nu mai putin de 52 de furtuni si ploi in zona. Conducerea Emiratelor Arabe Unite a lansat astfel un program - secret in faza initiala -, destinat sa modifice clima de deasupra teritoriului sau. Din acest motiv, autoritatile nu divulga nici astazi numele cercetatorilor care lucreaza in acest program, considerat unul vital pentru intreaga regiune.

In prima instanta, programul a beneficiat de fonduri in valoare de 11 milioane $, fiind demarat in luna iulie a anului trecut. S-a trecut, asadar, la amplasarea de numerosi acumulatori de otel in desert, rolul acestora fiind acela de a ioniza particulele de desupra desertului.

Norii incarcati negativ au fost ridicati de curentii de aer fierbinte, atragand astfel si particule de praf si nisip. Umezeala condensata a produs, in mod natural, averse de ploaie.
Succesul a fost atat de mare, incat regiunea a inregistrat nu mai putin de 52 de ploi, cu toate ca meteorologii nu preziceau nici o aversa in zona.

Exemplul din Emirate a fost primit cu mare entuziasm in intregul Orient Mijlociu, numeroase state situate in zone desertice exprimandu-si dorinta de a realiza programe asemanatoare, apa obtinuta din ploi fiind cu mult mai ieftina decat cea rezultata in urma costisitoarelor procese de desalinizare.
 
DESCOPERA

0