Vitalie Ciobanu: Moldova îşi reia direcţia europeană
Seara zilei de 30 decembrie a limpezit în cele din urmă ierarhiile politice în Republica Moldova. Vestea cea mare e că avem o coaliţie pro-europeană la Chişinău, după o perioadă (prea lungă) în care balanţa a tremurat dramatic. Rămâne marea problemă a alegerii şefului statului, pentru care, aritmetic, Alianţa are nevoie de două voturi din partea PCRM. Frustraţi că n-au fost prinşi în jocul guvernării, comuniştii fac declaraţii belicoase, ne asigură că nu vor ceda, că vor împinge lucrurile spre alegeri anticipate.
Câteva observaţii „la cald” pe marginea celor întâmplate.
Moscova, aparent, a pierdut jocul pe care l-a trasat în grabă şi cam nervos în Moldova. Întrucât ceea ce a conturat Narîşkin prin vizita sa intempestivă la câteva zile după alegerile din 28 noiembrie, vizită în care Mihai Ghimpu, în calitatea sa de preşedinte interimar al statului, a fost un factor de legitimare a acestei intruziuni brutale în afacerile interne ale Moldovei, acceptând o întrevedere cu trimisul Kremlinului (dar el, probabil, nu a înţeles nici acum acest lucru), era o alianţă de centru-stânga, care să-i fie fidelă Rusiei şi să încetinească apropierea Moldovei de Uniunea Europeană. Scenariul Moscovei a eşuat.
Avem o alianţă de centru-dreapta, care cel puţin în declaraţii (şi ar fi bine ca opinia publică să cunoască conţinutul Acordului de constituire a noii puteri) va continua o politică pro-occidentală.
Am spus „înfrângere aparentă”, pentru că toate privirile de-acum încolo se vor aţinti pe noul Nr. 1 al politicii de la Chişinău. Marian Lupu s-a aflat într-o postură extrem de interesantă şi avantajoasă, de-a lungul lungilor săptămâni de discuţii tensionate. Spre deosebire de ceilalţi şefi de partide, omul a negociat relaxat, la stânga şi la dreapta, conştient că şi unii şi alţii îi vor oferi acelaşi „premiu” râvnit: postul de preşedinte al parlamentului şi, cu puţin noroc, şi funcţia de şef al statului. O situaţie unică pe care nu am avut-o în istoria plină de curiozităţi şi stranietăţi a Basarabiei post-sovietice. Lupu ne tot declara, cu o regularitate de metronom înnebunitoare, că „ne înţelegem de minune cu partenerii din PCRM, am găsit un consens deplin în majoritatea chestiunilor discutate, ni s-a făcut o ofertă foarte generoasă”, încât era greu să-ţi învingi stupoarea la gândul că de un asemenea politician versatil depinde viitorul european al Moldovei. Oscilaţiile dlui Lupu ne apar azi cu atât mai ciudate, cu cât ieri, 30 decembrie, în ziua decisivă pentru formarea noii coaliţii de guvernământ din Republica Moldova, Consiliul Naţional al Partidului Democrat a votat cu o majoritate zdrobitoare reconstituirea Alianţei pentru Integrare Europeană. Dacă a fost o strategie menită să-i asigure o poziţie convenabilă în faţa partenerilor de negocieri, Marian Lupu şi-a luat cu brio revanşa pentru perioada de circa un an de zile în care nu a deţinut nici o funcţie în aparatul de stat, după desprinderea sa de comunişti, în iulie 2009.
În continuare, marile nelinişti se leagă tot de acest politician. Mai întâi, pentru că dl Lupu a vândut, practic, partidul unui om de afaceri, Vlad Plahotniuc, după ce a reuşit să-l redreseze spectaculos la capătul degringoladei în care se afla sub conducerea lui Dumitru Diacov (acesta din urmă - fost corespondent al agenţiei TASS la Bucureşti). Dar dincolo de acest gest, bascularea lui Marian Lupu pe linia Est-Vest, faptul că a fost curtat insistent de Narîşkin, vizita sa în Germania de acum o săptămână, pentru care a invocat, inabil, nişte probleme de familie, augmentează suspiciunile privind angajamentele sale oculte faţă de Rusia. Deocamdată sunt speculaţii. Ajuns la manetele dublei sale învestiri – de speaker şi preşedinte interimar –, dl Lupu va confirma sau infirma zvonurile pe care, cu sau fără voia sa, le-a alimentat.
Pe lânga stilistica oximoronică şi cacofonică a liderului PD – Marian Lupu este politicianul basarabean de la vârf care comite cele mai multe cacofonii în vorbire! –, în aceste zile de încordată aşteptare, am mai consemnat şi echilibristica nervoasă, răzvrătită, a lui Mihai Ghimpu. Licitând pe ultimii metri mai mult decât îi permitea rezultatul electoral modest al Partidului Liberal, prin şantajul pe care l-a exercitat alături de liderul PD asupra lui Vlad Filat, fostul preşedinte interimar de la Chişinău era să arunce în aer întreaga construcţie atât de greu asambalată. Dl Filat pare să fi găsit soluţiile care au dezamorsat situaţia. Reconfirmarea sa în funcţia de premier sperăm să asigure stabilitate şi forcingul necesar pe direcţia Vest „automobilului” care tocmai a ieşit din şantierul politic moldovenesc.
Poate învăţătura cea mai importantă pe care e bine să o tragă România, după aceste dificultăţi ce păreau la un moment dat insurmontabile pentru formarea noii coaliţii pro-democratice de la Chişinău, este că în Moldova e timpul să se învestească în politici profesioniste, să fie susţinute persoane valoroase, competente şi inteligente. Bucureştiul n-ar mai trebui să se lase sedus de cântecul de sirenă al „unioniştilor de carton” de la Chişinău, ci să măsoare patriotismul după eficienţa faptelor, nu după volumul retoricii naţionaliste.
Reconstituirea Alianţei pentru Integrare Europeană este cadoul de Revelion pe care Basarabia îl face tuturor românilor. La mulţi ani, România!http://www.revista22.ro/articol-9609.html
Câteva observaţii „la cald” pe marginea celor întâmplate.
Moscova, aparent, a pierdut jocul pe care l-a trasat în grabă şi cam nervos în Moldova. Întrucât ceea ce a conturat Narîşkin prin vizita sa intempestivă la câteva zile după alegerile din 28 noiembrie, vizită în care Mihai Ghimpu, în calitatea sa de preşedinte interimar al statului, a fost un factor de legitimare a acestei intruziuni brutale în afacerile interne ale Moldovei, acceptând o întrevedere cu trimisul Kremlinului (dar el, probabil, nu a înţeles nici acum acest lucru), era o alianţă de centru-stânga, care să-i fie fidelă Rusiei şi să încetinească apropierea Moldovei de Uniunea Europeană. Scenariul Moscovei a eşuat.
Avem o alianţă de centru-dreapta, care cel puţin în declaraţii (şi ar fi bine ca opinia publică să cunoască conţinutul Acordului de constituire a noii puteri) va continua o politică pro-occidentală.
Am spus „înfrângere aparentă”, pentru că toate privirile de-acum încolo se vor aţinti pe noul Nr. 1 al politicii de la Chişinău. Marian Lupu s-a aflat într-o postură extrem de interesantă şi avantajoasă, de-a lungul lungilor săptămâni de discuţii tensionate. Spre deosebire de ceilalţi şefi de partide, omul a negociat relaxat, la stânga şi la dreapta, conştient că şi unii şi alţii îi vor oferi acelaşi „premiu” râvnit: postul de preşedinte al parlamentului şi, cu puţin noroc, şi funcţia de şef al statului. O situaţie unică pe care nu am avut-o în istoria plină de curiozităţi şi stranietăţi a Basarabiei post-sovietice. Lupu ne tot declara, cu o regularitate de metronom înnebunitoare, că „ne înţelegem de minune cu partenerii din PCRM, am găsit un consens deplin în majoritatea chestiunilor discutate, ni s-a făcut o ofertă foarte generoasă”, încât era greu să-ţi învingi stupoarea la gândul că de un asemenea politician versatil depinde viitorul european al Moldovei. Oscilaţiile dlui Lupu ne apar azi cu atât mai ciudate, cu cât ieri, 30 decembrie, în ziua decisivă pentru formarea noii coaliţii de guvernământ din Republica Moldova, Consiliul Naţional al Partidului Democrat a votat cu o majoritate zdrobitoare reconstituirea Alianţei pentru Integrare Europeană. Dacă a fost o strategie menită să-i asigure o poziţie convenabilă în faţa partenerilor de negocieri, Marian Lupu şi-a luat cu brio revanşa pentru perioada de circa un an de zile în care nu a deţinut nici o funcţie în aparatul de stat, după desprinderea sa de comunişti, în iulie 2009.
În continuare, marile nelinişti se leagă tot de acest politician. Mai întâi, pentru că dl Lupu a vândut, practic, partidul unui om de afaceri, Vlad Plahotniuc, după ce a reuşit să-l redreseze spectaculos la capătul degringoladei în care se afla sub conducerea lui Dumitru Diacov (acesta din urmă - fost corespondent al agenţiei TASS la Bucureşti). Dar dincolo de acest gest, bascularea lui Marian Lupu pe linia Est-Vest, faptul că a fost curtat insistent de Narîşkin, vizita sa în Germania de acum o săptămână, pentru care a invocat, inabil, nişte probleme de familie, augmentează suspiciunile privind angajamentele sale oculte faţă de Rusia. Deocamdată sunt speculaţii. Ajuns la manetele dublei sale învestiri – de speaker şi preşedinte interimar –, dl Lupu va confirma sau infirma zvonurile pe care, cu sau fără voia sa, le-a alimentat.
Pe lânga stilistica oximoronică şi cacofonică a liderului PD – Marian Lupu este politicianul basarabean de la vârf care comite cele mai multe cacofonii în vorbire! –, în aceste zile de încordată aşteptare, am mai consemnat şi echilibristica nervoasă, răzvrătită, a lui Mihai Ghimpu. Licitând pe ultimii metri mai mult decât îi permitea rezultatul electoral modest al Partidului Liberal, prin şantajul pe care l-a exercitat alături de liderul PD asupra lui Vlad Filat, fostul preşedinte interimar de la Chişinău era să arunce în aer întreaga construcţie atât de greu asambalată. Dl Filat pare să fi găsit soluţiile care au dezamorsat situaţia. Reconfirmarea sa în funcţia de premier sperăm să asigure stabilitate şi forcingul necesar pe direcţia Vest „automobilului” care tocmai a ieşit din şantierul politic moldovenesc.
Poate învăţătura cea mai importantă pe care e bine să o tragă România, după aceste dificultăţi ce păreau la un moment dat insurmontabile pentru formarea noii coaliţii pro-democratice de la Chişinău, este că în Moldova e timpul să se învestească în politici profesioniste, să fie susţinute persoane valoroase, competente şi inteligente. Bucureştiul n-ar mai trebui să se lase sedus de cântecul de sirenă al „unioniştilor de carton” de la Chişinău, ci să măsoare patriotismul după eficienţa faptelor, nu după volumul retoricii naţionaliste.
Reconstituirea Alianţei pentru Integrare Europeană este cadoul de Revelion pe care Basarabia îl face tuturor românilor. La mulţi ani, România!http://www.revista22.ro/articol-9609.html