672

Cu începere din ianuarie 2011, medicamentele se vor ieftini

 
Chişinău, 2 dec. /MOLDPRES/. Medicamentele care au fost stocate în depozite după data de 1 septembrie 2010, vor putea fi comercializate în farmacii doar după 1 ianuarie 2011 şi doar în baza preţurilor stabilite de producători, în conformitate cu o hotărîre de astăzi a Cabinetului de Miniştri, transmite MOLDPRES. Vladimir Hotineanu, ministru al Sănătăţii, a specificat în şedinţă că hotărîrea prevede diminuarea preţurilor la medicamente şi asigurarea securităţii farmaceutice a ţării. Astfel, decizia stipulează că stocurile de medicamente, formate de farmacişti pînă la 1 septembrie 2010, se comercializează doar pînă la această dată pornind de la preţurile de achiziţie cu care au fost introduse în R. Moldova.

Potrivit lui Hotineanu, în cazul medicamentelor stocate după 1 septembrie, agenţii economici vor fi obligaţi să reevalueze preţurile conform Catalogului de preţuri pentru anul 2011, care va fi emis pînă la 20 decembrie curent, şi să stabilească adaosul comercial deja ţinînd cont de preţurile de producere, nu de achiziţie.

Ministrul Sănătăţii a precizat că acest fapt va permite ieftinirea medicamentelor, dar a evitat să spună la ce nivel. El a specificat că organele de control vor verifica corectitudinea stabilirii preţurilor la medicamente în farmacii, din luna ianuarie 2011.

Prim-ministrul Vlad Filat s-a arătat nemulţumit de situaţia pe piaţa medicamentelor şi a solicitat Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Medicamentului să ia măsurile necesare. Premierul a spus că deţine date de la Serviciul Vamal care arată că stocurile de medicamente introduse în ţară în ultima perioadă s-au dublat şi că operatorii de pe această piaţă intenţionează să le înregistreze la preţuri majorate şi să încerce să le comercializeze din ianuarie anul viitor la preţuri foarte ridicate.

Potrivit datelor oficiale, circa 90 la sută din medicamentele comercializate în ţară sînt importate. În prezent, medicamentelor achiziţionate de la producător li se poate aplica un adaos comercial de maximum 40 la sută. Între acestea, agenţii economici care importă preparate medicamentoase pot aplica un adaos comercial de pînă la 15 la sută, iar farmaciile - de pînă la 25 la sută, notează MOLDPRES.

0