750

În România pot avea loc cutremure de 7 grade în perioada următoare

 
Cutremure de până în 7 grade se pot produce în perioada următoare în România, dar nu sunt periculoase, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, directorului Institutului pentru Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu, care a precizat însă că nici până în 2030 "nu vom avea un cutremur catastrofal".

"Cutremure de peste 6 grade am avut în ultimii 30 de ani. De exemplu, în 1986 am avut un cutremur de 6,95, în 1990 am avut unul de 6,7, iar în 2004, de 6,2. Nu au fost victime. Acestea nu sunt periculoase pentru România", a spus Mărmureanu.

El a subliniat că "un cutremur catastrofal" în Vrancea înseamnă să aibă peste 7 grade pe scara Richter.

"Tectonica acum este ocupată cu Asia. Eu cred că nici până în 2022 sau nici până în 2030 nu vom avea un cutremur catastrofal", a mai spus Mărmureanu.

El a menţionat că, la acest moment, institutul deţine aparatură performantă, care poate înregistra chiar şi un cutremur de 0,02 grade, dar că nu există predicţii, concluziile specialiştilor fiind stabilite pe baza analizelor făcute în ultimii 600 de ani.

Directorul Institutului pentru Fizica Pământului spunea, joi, referindu-se la intensificarea activităţii seismice, că în România se petrec foarte multe cutremure pe an, de intensitate mică, sub patru grade pe scara Richter, însă acestea nu activează cutremurele adânci, adică cele periculoase.

În România au fost, în ultimele două zile, aproximativ 23 de "cutremure mici", iar acest lucru este posibil de detectat şi pentru că există aparatură foarte sofisticată de monitorizare, a declarat directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), Gheorghe Mărmureanu.
"Ceea ce s-a petrecut în ultimul timp nu are nicio relevanţă, pentru că acestea sunt cutremure de suprafaţă. În ultima perioadă, în Balcani au fost foarte multe cutremure, asta datorită tectonicii legate de Africa şi de Asia. Nu are nicio relevanţă, pentru că pentru România cutremurele periculoase sunt cele adânci petrecute în Vrancea, la alt etaj, adică între 90 până la 180 de kilometri, în timp ce acestea din ultima vreme au 10-12 kilometri", a explicat Mărmureanu.
 
El a precizat că niciodată aceste cutremure mici nu vor activa cutremurele adânci, deci nu e nicio problemă în acest caz în ce priveşte producerea unui seism de mare intensitate.
 
"Sunt peste 48.000 de cutremure pe parcursul a doi ani şi două luni, peste 69.000 peste gradul patru în lume, deci nu este nicio problemă. În România, Vrancea este extrem de periculoasă la un cutremur peste 7 grade, la 4 şi ceva avem zilnic cutremure", a subliniat Mărmureanu.
 
Presa a relatat că în ultimele trei zile au avut loc aproximativ 20 de cutremure.
Sursa: JURNAL

0