1055

Lapte otrăvit „Made in China”

 Un bărbat din China al cărui copil s-a îmbolnăvit din cauza laptelui otrăvit a primit doi ani jumate de închisoare pentru că a organizat proteste faţă de companiile care au comercializat produsul. Autorităţile chineze au considerat că bărbatul luptă împotriva regimului.

În plus, Zhao Lianhai s-a mai făcut vinovat şi de deschiderea unui site care conţinea informaţii despre laptele otrăvit şi despre bolile pe care le provoacă.

Scandalul laptelui otrăvit a făcut mare vâlvă în China ultimilor ani. Laptele a ucis şase copii şi a provocat afecţiuni ale ficatului altor 300.000. Pentru punerea în vânzare a produsului, autorităţile au executat trei persoane, iar alte 21 sunt la închisoare. Dar nimeni nu-şi imagina că au arestat şi părinţi ai căror copii s-au îmbolnăvit din cauza laptelui.
 
Sursa: JURNAL
0