725

Indonezia: Vulcanul Merapi a făcut 141 de morţi

Foto: gulfnews.com
  Autorităţile indoneziene au anunţat că numărul de morţi provocat de activitatea vulcanului Merapi a ajuns la 141, fiind recuperate şi cadavrele a patru membri ai echipajelor de urgenţă, a informat presa locală, citată de Efe.

Vulcanul Merapi, situat în centrul insulei Java, a lansat în dimineaţa zilei de luni o coloană de fum şi cenuşă înaltă de 4 kilometri, însă experţii se tem de faptul ca lava ar putea aluneca în râul Gendol, ceea ce ar face-o să avanseze cu o viteză de până la 90 de kilometri la oră. 
 
Vinerea trecută, o erupţie violentă a provocat cel puţin 50 de morţi, numărul persoanelor evacuate ajungând la circa 200.000. Cei mai mulţi morţi în urma debutului activităţii vulcanice, la 26 octombrie, sunt îngropaţi în spaţii comune. 
 
Compania aeriană Singapore Airlines (SIA), dar şi alte linii aeriene, au anulat la sfârşitul săptămânii zborurile spre şi dinspre Jakarta, însă majoritatea curselor au fost deja reluate la această oră. 
 
Vulcanul Merapi ('muntele de foc') nu a perturbat agenda preşedintelui SUA, Barack Obama, care intenţionează să ajungă marţi în Indonezia, unde a trăit mai mulţi ani în tinereţe. 
 
Indoneziei este situată pe aşa-numitul "Cerc de foc" al Pacificului, o zonă foarte activă din punct de vedere seismic. 
 
Sursa: agerpres.ro
0