1219

Militarii Armatei Naționale au descoperit în Hâncești un cimitir geto-dac din sec IV-III î.e.n.


În urma săpăturilor realizate de militarii Armatei Naționale, în comun cu colegii de la Universitatea de Stat din Moldova şi Academia de Ştiinţe, a fost descoperit un cimitir geto-dac, situat pe moşia satului Stolniceni, raionul Hînceşti.  Până în prezent, au fost descoperite circa 15 schelete a strămoșilor noștri, transmite Serviciul de Presă al Ministerului Apărării.
   
Potrivit şefului Muzeului Armatei Naţionale, Vitalie Ciobanu, situl arheologic Stolniceni reprezintă un monument unic pentru arheologia universală şi naţională.
 
Obiectivul reprezintă o cetate fortificată geto-dacă, acest lucru fiind vizibil prin şanţurile de apărare şi promontoriile construite din pămînt pe un perimetru de 20 de hectare. Aceste construcţii datează din sec. IV-III pînă la Hristos.
 
Specific pentru monument sînt cei 20 de tumuli ce se găsesc în interior care reprezintă cimitire de înhumare a geto-dacilor, fiind înmormîntaţi de la centru spre margine într-o singură linie. Pînă la momentul actual, au fost descoperite circa 15 schelete a strămoşilor noştri.
 
Specialiştii presupun că aceşti tumuli sînt rezultatul unei bătălii mari în zona respectivă. Cioburile de ceramică, vase întregi de lut, fibule, brăţare, cuţite, alte materiale depistate confirmă datarea şi apartenenţa monumentului la această cultură şi etapă istorică.
 
Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a vizitat şantierul arheologic de la Stolniceni, menţionînd că „ceea ce au realizat militarii Muzeului Armatei Naţionale în comun cu colegii de la Universitatea de Stat din Moldova şi Academia de Ştiinţe, reprezintă o valoare incontestabilă nu doar pentru armată, dar şi pentru întreaga societate moldovenească. În acest context toţi militarii în termen care au participat la săpături au fost menţionaţi cu diplome din partea ministrului.
 
UNIMEDIA precizează că militarii Armatei Naţionale au participat în repetate rînduri la săpăturile arheologice organizate de către Muzeul Armatei Naţionale.  În anul 2008, când s-au efectuat săpături lîngă mănăstirea Curchi, militarii au găsit vase de ceramică, monede, unelte, care au fost atribuite perioadei domniei lui Alexandru cel Bun. anterior, în 2005, în satul Costeşti, a fost descoperită o aşezare de origine tătară din sec. XIII-XIV.
 
Sursa: UNIMEDIA

0