1079

O femeie s-a trezit din morţi după 14 ore

O franţuzoaică i-a şocat pe medici după ce a declarat că „a dormit minunat”, deşi cu 14 ore în urmă fusese declarată „moartă clinic”. Femeia este bolnavă de cancer.

Potrivit telegraph.co.uk, citat de adevarul.ro, medicii erau convinşi că Lydia Paillard, în vârstă de 60 de ani, e moartă, astfel încât le-au cerut permisiunea membrilor familiei să oprească aparatele la care era conectată. 

Dna Paillard a mers luni într-o clinică din Bordeaux pentru tratamentul de chimioterapie, însă la scurt timp după ce i-au fost administrate picături şi pastile, s-a învineţit, a intrat în comă şi a fost declarată moartă.

În ciuda asigurărilor medicilor, fiii au refuzat ca mamei lor să i se oprească aparatele care o ajutau să respire, şi a fost transferată în altă aripă a spitalului. În acea după-amiază creierul doamnei Paillard a dat semne de activitate.

„Este un fel de miracol”, a declarat Yves Noël, şeful Policlinicii de Nord Bordeaux. „Este o raritate. Unul din medicii care au examinat pacienta are 25 de ani de experienţă şi a identificat toate semnele morţii clinice. O posibilă explicaţie ar fi că doamna Paillard a avut o criză epileptică şi a leşinat”, a mai spus acesta.
 
Sursa: EVENIMENTUL ZILEI

0