926

Scriitorii, victime ale regimului comunist, consemnaţi la Chişinău

Cu ocazia aniversării a 90-a a Uniunii Scriitorilor, a fost dezvelit monumentul în memoria scriitorilor exterminaţi şi deportaţi de către regimul comunist. Preşedintele Uniunii Scriitorilor Mihai Cimpoi a menţionat că prin acest monument a fost înveşnicită memoria acelor scriitori care s-au sacrificat în lupta pentru valorile naţionale, pentru afirmarea adevărului în societatea noastră, pentru fiinţa noastră identitară.
Totodată, Mihai Cimpoi a menţionat că ideea ridicării unui monument pentru a-i consemna pe scriitorii victime ale regimului comunist aparţine preşedintelui Mihai Ghimpu, cu această ocazie mulţumind pentru sprijinul financiar
acordat.
Mihai Ghimpu a menţionat că avem obligaţia de a cinsti memoria acelor scriitori care au intuit schimbările din societate, luptând cu toată fiinţa, atât în perioada interbelică, cât şi postbelică, pentru apărarea valorile noastre naţionale, iar din aceste considerente, au fost deportaţi sau exterminaţi de regimul comunist.
Ulterior, Părintele Ioan Ciuntu de la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla» a sfinţit monumentul. La eveniment au participat reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului, numeroşi scriitori şi oameni de cultură din Republica Moldova şi România.
0