583

Rusia refuză să ofere acces la documente despre masacrul de la Katyn

Ministerul polonez de Externe a sesizat CEDO în legătură cu refuzul Rusiei de a oferi acces la documente despre masacrul de la Katyn, informează site-ul postului Radio Polonia, potrivit Mediafax.

În 2007, Procuratura Militară din Rusia a întrerupt investigaţia privind masacrul comis în 1940 la Katyn, argumentând că nu este vorba de o crimă împotriva umanităţii, cum susţin rudele victimelor. După moartea tragică a preşedintelui Lech Kaczynski, al cărui avion s-a prăbuşit în Rusia, unde acesta urma să comemoreze victimele de la Katyn, autorităţile de la Moscova s-au arătat mult mai cooperante. Premierul Vladimir Putin a fost chiar prezent la Katyn, pentru prima dată în istoria comemorărilor, iar Rusia a desecretizat o serie de documente despre masacrul din 1940.

Rudele victimelor poloneze au contestat decizia Procuraturii la o instanţă din Moscova, dar contestaţia a fost respinsă. Ulterior, rudele victimelor au intentat o acţiune judiciară la CEDO. În martie 2010, Procuratura din Rusia a trimis la CEDO o serie de documente pentru a dovedi că asasinarea în 1940 a zeci de mii de ofiţeri polonezi nu a fost o crimă împotriva umanităţii.

În prezent, Ministerul polonez de Externe acuză Rusia că nu a efectuat o investigaţie completă în cazul masacrului. CEDO urmează să decidă dacă va avea loc un proces sau dacă va exista o soluţie amiabilă. Rudele victimelor ceruseră Rusiei să îi reabiliteze pe ofiţerii ucişi şi să dezvăluie numele persoanelor care au ordonat crimele, precum şi să prezinte documentele referitoare la acest caz.

0