Moscova pregăteşte cedarea onorabilă a Transnistriei
Uniunea Europeană va sugera Rusiei să-i cedeze Transnistria, promiţând totodată Republicii Moldova deblocarea drumului spre UE în viitorul apropiat, scrie publicația rusă ”Nezavisimaia Gazeta”. Despre aceasta, potrivit expertului german Alexander Rahr, se va discuta în cadrul reuniunii dintre Angela Merkel, Nicolas Sarkozy şi Dmitri Medvedev, care va avea loc pe 17 – 18 octombrie. Transnistria urmează să obțină tot felul de beneficii economice, însă ce se va promite în schimb Rusiei încă nu se știe.
Anterior, reprezentantul special al UE în Republica Moldova, Kalman Mizsei, a declarat la o reuniune a Consiliului Permanent al OSCE, că Rusia ar trebui să renunțe la operaţiunea de menţinere a păcii în Transnistria, iar UE şi SUA să capete statut de mediatori la negocierile privind reglementarea conflictului transnistrean.
"În Uniunea Europeană se discută posibilitățile de rezolvare a conflictelor îngheţate din Europa. După ce Germania a devenit membru al Consiliului de Securitate ONU, obligația ei este să găsească soluții viabile pentru rezolvarea conflictelor regionale", a declarat Alexander Rahr.
"Am vorbit cu deputaţii Bundestag-ului. Ei consideră că este mai ușor să rezolvi conflictul transnistrean decât cel din Karabah sau Georgia. Transnistria este mai aproape de Europa. Republica Moldova are o şansă reală să adere la UE împreună cu Transnistria, căreia îi poate fi acordat statut de teritoriu cu un ridicat nivel de autoguvernare. Astăzi, Rusia este percepută ca parte la negocieri, care susține Transnistria și frânează procesul de reglementare," a mai spus Rahr.
"În Transnistria pot fi introduse Forțe de Reacție Rapidă a Uniunii Europene. Este vorba despre înlocuirea trupelor rusești cu o misiune de poliţie, asemeni celei care se află acum în Bosnia şi ar trebui să fie în Kosovo," a declarat director al Institutului de analiză politică şi cercetări internaţionale de la Kiev, Serghei Tolstov. El consideră că declarația lui Kalman Mizsei, nu este întâmplătoare, "este politica promovată de Uniunea Europeană". Potrivit expertului, Ucraina va reacţiona, ținând cont de relaţiile sale cu Rusia şi nedorinţa să se certe cu UE.
Ministrul de Externe al RMN, Vladimir Iastrebciak, a declarat că "în conformitate cu acordurile semnate în 2009 de către preşedinţii Rusiei, Moldovei şi Transnistriei, retragerea trupelor ruse din regiune este posibilă numai după soluţionarea definitivă a conflictului transnistrean."
Reprezentantul permanent al Rusiei la OSCE, Anvar Azimov şi-a exprimat nedumerirea în legătură cu cerințele insistente de a retrage contingentul de pacificatori ruși din Transnistria. "Rusia nu se ține de prezenţa sa militară pe malul stâng al Nistrului," a declarat Azimov. Cu toate acestea, potrivit lui, renunțarea la una dintre cele mai eficiente operaţiunii de menţinere a păcii va aduce părţile aflate în conflict la o confruntare directă.