735

Consulatul General al Republicii Moldova la Iaşi va fi inaugurat mâine

 
  Consulatul General al Republicii Moldova la Iaşi va fi deschis vineri, 8 octombrie. La evenimentul de inaugurare va participa ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi şi omologul său moldovean Iurie Leancă.

Deschiderea Consulatului General al Republicii Moldova la Iaşi continuă procesul extinderii reţelelor consulare ale celor două state, alături de deschiderea celor două consulate generale ale României de la Bălţi şi Cahul.
 
Într-un comunicat remis presei de către reprezentanţii Ambasadei României la Chişinău, este menţionat că dorinţa autorităţilor din Republica Moldova de a-şi spori reprezentarea în România este "o urmare firească a schimbărilor democratice" produse în ţara noastră odată cu victoria în alegerile din 2009 a Alianţei pentru Integrare Europeană. 
 
"Acest eveniment este încă o dovadă a atmosferei pozitive a relaţiilor dintre două state europene, unul membru al UE, celălalt aflat pe un parcurs european extrem de ambiţios, cu perspective dintre cele mai favorabile pentru atingerea obiectivului integrării", scrie în comunicat.
0