Filat şi Smirnov au convenit să fie reconectată telefonia fixă
Premierul Vlad Filat a avut, ieri seara, o întrevedere neoficială cu liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, în cadrul căreia au convenit să fie reconectată reţeaua de telefonie fixă între malurile Nistrului.
Întrevederea cu liderul separatist a avut loc graţie meciului de fotbal din cadrul grupelor Europa League între FC Sheriff şi Dinamo Kiev, care s-a terminat cu victoria echipei din Republica Moldova, scor 2-0.
Potrivit unui comunicat al Serviciului de presă al Guvernului, baza de soluţionare, privind reconectarea reţelei de telefonie fixă, se pune prin conlucrarea la nivel tehnic, lansată acum câteva luni de conducătorii domeniilor de telecomunicaţii de la Chişinău şi Tiraspol.
De asemenea, Filat şi Smirnov au discutat şi despre lansarea, de la 1 octombrie 2010, a circulaţiei trenului de pasageri Chişinău-Tiraspol-Odesa şi asigurarea unui parcurs cât mai comod pentru pasagerii care aşteaptă de peste patru ani reluarea acestei rute.
În general, în cadrul întrevederii s-a menţionat necesitatea de a eficientiza măsurile de consolidare a încrederii, ce au drept scop rezolvarea unor probleme concrete, ce afectează viaţa populaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului.
Premierul, care a fost însoţit de viceprim-ministrul Victor Osipov, responsabil de politicile de reintegrare a ţării, şi un grup de oficiali de la Chişinău, merge pentru a doua oară la Tiraspol pentru a asista la un meci de fotbal. Prima dată, Filat a asistat la meciul FC Sheriff şi FC Basel, care a avut loc pe 25 august.
http://www.jurnal.md/ro/news/filat-si-smirnov-au-convenit-sa-fie-reconectata-telefonia-fixa-193616/