877

Dorin Chirtoacă declară că cele 90 de troleibuze noi procurate de Primăria Capitalei vor începe să ajungă la Chișinău cel t

Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, declară că relansarea relațiilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare va aduce în curând și primele beneficii pentru locuitorii capitalei. Edilul spune într-un interviu acordat Angelinei Olaru că acordul cu privire la procurarea a 90 de troleibuze noi a fost deja aprobat şi, începând cu lunile septembrie-octombrie, în câteva tranşe, "vom primi acele troleibuze în municipiu".

Tot în cadrul interviului, Chirtoacă vorbește și despre cum au fost ultimii 3 ani la cârma principalului oraș al țării. "Primăria Chişinău n-a primit nicio injecţie financiară de la nimeni, în ultimii trei ani. Ne-am descurcat din bani proprii. Mai mult decât atât, noi azi finanţăm statul RM. Marea majoritate a banilor colectaţi în RM, se adună în capitală, sub formă de taxe şi impozite. 70% din banii colectaţi pleacă la stat şi doar  aproximativ 30% ne rămân. Cu aproape jumătate din bugetul Chişinăului, noi finanţăm activităţile statului", a mai precizat vicepreședintele Partidului Liberal.

Referindu-se la terenurile achiziționate ilegal în Chișinău de către oamenii de afaceri, edilul Capitalei spune că nu numai Oleg Voronin, dar și foarte mulţi dintre acei care au luat terenuri gratuit de la primărie, trebuie să le returneze, "în condiţiile în care un ar de pământ în municipiu costă bani grei – de la 10 000 de euro în sus". "Asemenea chestiuni pot fi rezolvate doar de procuratură şi de instanţa judiciară. Noi am informat opinia publică despre nelegiuirile care s-au făcut la primărie, în complicitate cu comuniştii şi cu Voronin. Şi despre faptul că, în general, municipiul Chişinău a avut o avere mare, care în 20 de ani, de la independenţă încoace, a rămas cu foarte puţin. În mare parte, averea a fost împărţită", a conchis primarul în cadrul aceluiași interviu.

Sursa: UNIMEDIA

0