1482

PLDM, PL şi AMN sărbătoresc Ziua limbii române, iar PD - pe cea a limbii moldoveneşti

Au constituit o alianţă şi ne guvernează ţara. Sărbătoarea de astăzi însă îi desparte. În timp ce Mihai Ghimpu, Vlad Filat şi Serafim Urechean sărbătoresc Ziua Limbii Române, liderul democrat Marian Lupu o numeşte limba moldovenească.

Cei patru au fost surprinşi şi de o ploaie puternică tocmai în momentul în care au venit să depună flori la monumentul lui Ştefan cel Mare. Cerul s-a spart când preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, şi premierul Vlad Filat şi-au plecat capetele în faţa statuii Voievodului.

După ceremonie, cei patru lideri ai alianţei s-au îndreptat spre Aleea Clasicilor, unde au depus flori la toate busturile. Premierul Filat a împărţit ca de obicei trandafiri albi. Ceilalţi lideri ai coaliţiei au preferat garoafele. Liderul democrat Marian Lupu s-a remarcat însă prin declaraţiile de presă.

În schimbul oficializării limbii române, preşedintele interimar cere voturi.
Partidul Comuniştilor este unica formaţiune parlamentară care nu a participat la măsurile organizate cu ocazia sărbătorii.
sursa: publika.md
0