Angela Merkel demolează „Der Spiegel”-ul
Revista germană „Der Spiegel”, ziarele „The Daily Telegraph” din Marea Britanie, „Il Giornale” din Italia au publicat, unul după altul, nişte articole „alarmate”, acuzatoare privind România şi Republica Moldova. Cu unele deosebiri, ideea acestora este că Băsescu doreşte să-i introducă pe moldoveni în UE „prin uşa din spate”, acordându-le cetăţenia română. Publicul european este speriat cu invazia a 3,6 milioane de moldoveni săraci în căutare de lucru. Nu lipsesc nici insinuările că în felul acesta Băsescu şi-ar realiza visul de refacere a României Mari, iar „actuala conducere” nu s-ar împotrivi acestor intenţii.
Apariţia concomitentă a trei articole pe aceeaşi temă, în trei publicaţii din diverse ţări este o coincidenţă mult prea rară ca să nu te gândeşti la existenţa unui „coordonator” în spatele autorilor. Se aseamănă nu numai conţinutul, tonalitatea articolelor, ci mai cu seamă intenţia necamuflată de a speria burgherii din ţările respective.
Exprimă ele cumva nişte poziţii ale unor forţe politice, care încearcă în felul acesta, prin intermediul opiniei publice, să determine guvernele ţărilor respective să acţioneze împotriva României? Nu este exclus.
Sau poate e vorba despre nişte manifestări ale luptei politice din interiorul României, pentru a lovi în Băsescu, care nu ar fi câştigat alegerile prezidenţiale fără votul basarabenilor deţinători de paşapoarte româneşti? Această presupunere monstruoasă o excludem doar din considerente de stil, după ce vom citi unele reacţii din presa bucureşteană la articolele din „Der Spiegel”, „The Daily Telegraph” şi „Il Giornale” (ura unora faţă de Băsescu pare să fie fără margini, întunecându-le completamente mintea).
Altădată, Moscova se arăta deranjată de acordarea de paşapoarte româneşti pentru cetăţenii RM. Ştiindu-se despre experienţa de colaborarte a KGB-ului cu jurnaliştii occidentali, acest evident început de campanie antiromânească ar putea reflecta mai curând o schimbare de strategie rusească, după mai multe eforturi diplomatice şi politice eşuate.
Asta ar mai însemna că miza basarabeană a crescut. Şi nu putea să nu crească, după alegerile din Ucraina, după anunţul dislocării sistemelor antirachetă în România şi Bulgaria.... Faptul că Merkel este gata să ridice vizele pentru cetăţeni ruşi, deschizând larg uşa UE pentru o populaţie de 140 de milioane, în schimbul retragerii trupelor ruse din RM, demonstrează cât de importantă a devenit RM pe tabla geopolitică a Europei şi, în acelaşi timp, cât de insignifiant, ridicol chiar, este „pericolul” despre care a început să trâmbiţeze „Der Spiegel”. Să te sperie posibilitatea de migrare spre Europa a 4 milioane de moldoveni, o treime dintre care se află deja acolo, în stare ilegală, şi să fii dispus să accepţi 140 de milioane de ruşi? Declaraţia lui Merkel, în numele UE, demolează pur şi simplu mesajul articolelor antiromâneşti. Aşa încât am putea presupune că ele vor fi ultimele din această serie. Asta numai dacă ele nu sunt scrise la Moscova. Dar ele sunt. Căci Moscova mai este stăpânită de reflexe.
Nicolae NEGRU