O jurnalistă ucraineană: "De ce mă mândresc cu Moldova, care a desemnat ziua de 28 iunie Zi a ocuaţiei sovietice"
"A recunoaşte ziua de 28 iunie - Zi a ocupaţiei sovietice ar fi echivalent cu recunoaşterea Holodomorului drept genocid. Înseamnă să demonstrezi că autorităţile nu uită de lacrimile moldovencelor, ale căror soţi au fost duşi şi pe care nu i-au mai văzut niciodată. Înseamnă să demonstrezi că îţi respecţi istoria şi îi comemorezi pe cei, care au decedat.. Este omenesc..", scrie o jurnalistă a agenţiei informaţionale ucrainene Unian.net
Masha Mishenko este de părerea că "Moldova este o ţară mică, dar mândră",care a demonstrat că "poate scuipa pe regimul sovietic, ce persistă pe acest teritoriu şi continuă să alimenteze regimul separatist din regiunea transnistreană". Ea îşi aminteşte cum bunica sa povestea despre deportările în Siberia şi Kazahstan, după aşa-numita "eliberare a Basarabiei de sub jugul României".
"Fiecare familie din Basarabia îşi are istoria sa - pe găgăuzi şi bulgari sovieticii îi lăsau, iar pe bărbaţii moldoveni îi luau, în timp ce soţiile acestora plângeau. Probabil, acasta a fost o răzbunare pentru faptul că Basarabia a vrut unire cu România în 1918", mai spune jurnalista.
"Totuşi, în pofida multor divergenţe, buni vecini avem noi, nu?, întreabă jurnalista în finalulul articolului.