Un marinar roman a distrus Moscova
În iunie 1941, contraamiralul în retragere PetreZamfir a participat la scufundarea distrugătorului Moskva, emblemaflotei sovietice care ataca Portul Constanţa. El a comandat şi bricul„Mircea“. Contraamiralul de flotilă în retragere Petre Zamfir a trecutprin război, a condus submarine şi nave şi este şi acum, la 87 de ani,un îndrăgostit al Marinei Militare, scrie Adevarul.
A activat în submarinele româneşti Rechinul şi Delfinul, a fost şefulCatedrei de Marină la Academia Navală şi profesor de Navigaţie cu vele.Acum este veteran de război, membru al Consiliului Director al filialeiConstanţa a Ligii Navale Române.
„Din toate am învăţat câte ceva. Marea m-a crescut, iar eu, la rândulmeu, am predat mai departe ştafeta. La Constanţa m-am îndrăgostit. Dinpăcate, acum sunt văduv, dar mă alină nepoţii de departe. Am foartemulţi prieteni şi de fiecare dată când ne întâlnim spunem poveşti despreConstanţa, cea de odinioară», spune Petre Zamfir.
Comandantul părăseşte ultimul nava
Petre Zamfir este renumit la Constanţa pentru că a fost comandantulBricului „Mircea» în timpul celebrului marş din Golful Biscaya, când l-ascos cu echipajul întreg din furtună. „Se întâmpla în anul 1965, briculrămăsese fără motoare şi trebuia dus la reparaţii la Hamburg. S-aplecat din ţară la 12 octombrie, cu 119 oameni la bord. Velierul eratras de remorcherele Voinicul şi Viteazul», povesteşte bătrânul. Marşul adecurs bine până la 26 noiembrie, când s-a primit o radiogramă deavertisment de furtună cu vânt de 120 km pe oră.
„Deşi remorcherele au mărit turaţia motoarelor, din cauza vântuluiputernic şi al valurilor care creşteau, întreg convoiul a fost împinsspre geamandura care semnala limita maximă de apropiere la Chausses deSain. Din cauza furtunii, cele două remorchere au fost luate de vânt şiduse în largul oceanului, iar bricul «Mircea», rămas fără propulsie, erasingur în iadul valurilor», rememorează Zamfir.
Nava a rămas înfiptă în stânci şi au urmat trei zile şi trei nopţi deinfern: totul se clătina pe navă, oamenii era nemâncaţi, de-abia seputeau ţine pe picioare. S-au astupat câteva găuri făcute de stânci,însă în zadar — valurile de 15 metri înălţime nu iertau.
Contraamiralul de flotilă Petre Zamfir îşi aminteşte perfectbătălia din iunie 1941
„Francezii au trimis nave speciale de salvare şi ne-au cerut săpărăsim vasul. Am refuzat să părăsesc velierul, iar în cele din urmă, curemorcherul francez Rinocerus trimis în ajutor, am reuşit să intrăm înPortul Brest», povesteşte Zamfir. „Românii de pe Mircea, curajoşi saunebuni», titrau ziarele franceze. „Din nouă ofiţeri care am fost atuncipe bric mai trăim trei», spune contraamiralul de flotilă.
Dar măsura curajului şi-a dat-o în cel de-al Doilea Război Mondial,când a scufundat liderul flotei sovietice, distrugătorul Moskva. Acestaavea o lungime de 127,5 m şi o lăţime de 11,7 m, armament performant şi ocapacitate de marş de 344 de marinari. A fost numit de specialişti„Titanicul» Mării Negre datorită caracteristicilor sale: 2.895 de tone, 5tunuri de 130 de milimetri, 9 tuburi lans-torpile şi o viteză de 35 denoduri.
În iunie 1941, apele teritoriale ale României erau apărate de unbaraj de mine, amplasat în locuri ştiute doar de echipajele submarinelorcare circulau pe traseul Sulina — Mangalia, dar şi de marinarii de pedistrugătoarele Ferdinand şi Mărăşeşti, care patrulau în zona BaiaMidia, precum şi de vasele Regina Maria şi Mărăşti (plasate la Agigea).La 25 iunie 1941,
Comandamentul Flotei Sovietice din Marea Neagră a aprobat planul deacţiune al atacului asupra Constanţei. Ruşii au pornit la atac cu ogrupare de cercetare formată din distrugătoarele Moskva şi Harkov, plus ogrupare de debarcare.
„Eram instruiţi să n-avem frică»
La acea dată, contraamiralul de flotilă Petre Zamfir era ambarcat pedistrugătorul Regina Maria şi se afla pe puntea de comandă, împreună cucomandantul navei.
„Eram elev sergent în stagiu şi la vârsta de doar de 20 de ani vedeamrăzboiul fără frică, deşi, la vremea respectivă, flota României eramult mai mică decât cea sovietică. Aşa eram instruiţi», îşi aminteştePetre Zamfir. „Dar, spre exemplu, în război, din cele 47 de submarinesovietice, 17 au fost distruse, iar România a intrat cu trei şi toate auieşit întregi. În total, 120 de guri de foc — însemnând tunuri de pedistrugătoare, torpile, baterii de pe coastă erau pregătite pentru alupta împotriva celor 700 de guri de foc, 2.800 de mine şi 500 detorpile sovietice», spune contraamiralul.
Alarmă de luptă
Petre Zamfir este cel care a văzut, la orizont, apariţia flotei derăzboi sovietice. Datorită falezei înalte, navele româneşti nu puteau fiobservate, în timp ce siluetele navelor sovietice erau foarte clarvizibile.
„La ora 3.40 eram de cart, pe comandă, alături de căpitan, când,deodată, prin binoclu am zărit la orizont două puncte negre. S-a anunţaturgent comandantul şi s-a dat alarma de luptă», relatează veteranul derăzboi.
Armamentul naval şi aerian român era gata de atac. La ora 3.50, celedouă nave sovietice şi-au schimbat poziţia din linie în formaţie defront, ca să poată folosi armament dintr-o poziţie cât mai favorabilă.
O flacără imensă
Între timp, distrugătorul Regina Maria începuse ridicarea celor douăancore pentru a trece la atac. „Am văzut o gură mare de foc care atrecut deasupra catargului distrugătorului nostru. Armata sovieticădeschisese atacul. Într-o secundă a urmat un alt proiectil care s-aînfipt în mal, altul a lovit în Gara Palas un vagon încărcat cumuniţie», spune Petre Zamfir.
Se presupune că acest ultim proiectil sovietic ar fi fost dirijatdintr-un avion sovietic pentru a lovi depozitele de pe mal aleromânilor, însă este un lucru încă neelucidat în totalitate de istorici.Distrugătorul Regina Maria a deschis imediat focul cu tunurile dinprora, urmat la scurt timp de riposta de pe mal a bateriei de luptăTirpit, amplasată pe malul Mării Negre, la sud de Agigea. La ora4.26 s-a văzut o flacără imensă în convoiul sovietic.
Distrugătorul Moskva era dotat cu 5 tunuri de 130 mm, 9 tuburilans-torpile şi avea o viteză de 35 noduri
Moskva fusese lovită. Harkov a fost şi el avariat, dar a reuşit să seretragă în grosul formaţiei. Vedetele torpiloare româneşti „Viscolul»,„Viforul» şi „Vijelia» au plecat spre zona care încă fumega, aducând înport numeroşi naufragiaţi: şapte ofiţeri şi 62 de marinari, printre careşi comandantul navei, în stare de inconştienţă.
Istoricul Mihai Retegan spune că distrugătorul a fost destul de rapiddoborât datorită minelor marine. „Moskva a lovit o astfel de mină, ce aprovocat o spărtură în navă, ambarcaţiunea a pierdut controlul şi aînceput să se mişte haotic, astfel că a fost mai uşor pentru flotaromână să îl încadreze şi să tragă. După ce acesta a fost doborât,celelalte două distrugătoare sovietice s-au retras.»
Misterul epavei
Rămân, totuşi, câteva enigme în această filă de istorie a marineimilitare. Nu se ştie ce anume a determinat scufundarea navei Moskva:lansarea unui proiectil al distrugătorului Regina Maria. O altă variantălansată ar fi că distrugătorul, în momentul schimbării poziţiei deluptă în larg, ar fi lovit barajul de mine.
Epava Moskvei zace astăzi pe fundul mării, la o adâncime de 40 demetri şi este nevoie de o aparatură perfomantă pentru cercetarea sa.Câteva firme particulare de scufundări au depistat locul în care se aflădistrugătorul, însă studierea epavei este încă la început.
A activat în submarinele româneşti Rechinul şi Delfinul, a fost şefulCatedrei de Marină la Academia Navală şi profesor de Navigaţie cu vele.Acum este veteran de război, membru al Consiliului Director al filialeiConstanţa a Ligii Navale Române.
„Din toate am învăţat câte ceva. Marea m-a crescut, iar eu, la rândulmeu, am predat mai departe ştafeta. La Constanţa m-am îndrăgostit. Dinpăcate, acum sunt văduv, dar mă alină nepoţii de departe. Am foartemulţi prieteni şi de fiecare dată când ne întâlnim spunem poveşti despreConstanţa, cea de odinioară», spune Petre Zamfir.
Comandantul părăseşte ultimul nava
Petre Zamfir este renumit la Constanţa pentru că a fost comandantulBricului „Mircea» în timpul celebrului marş din Golful Biscaya, când l-ascos cu echipajul întreg din furtună. „Se întâmpla în anul 1965, briculrămăsese fără motoare şi trebuia dus la reparaţii la Hamburg. S-aplecat din ţară la 12 octombrie, cu 119 oameni la bord. Velierul eratras de remorcherele Voinicul şi Viteazul», povesteşte bătrânul. Marşul adecurs bine până la 26 noiembrie, când s-a primit o radiogramă deavertisment de furtună cu vânt de 120 km pe oră.
„Deşi remorcherele au mărit turaţia motoarelor, din cauza vântuluiputernic şi al valurilor care creşteau, întreg convoiul a fost împinsspre geamandura care semnala limita maximă de apropiere la Chausses deSain. Din cauza furtunii, cele două remorchere au fost luate de vânt şiduse în largul oceanului, iar bricul «Mircea», rămas fără propulsie, erasingur în iadul valurilor», rememorează Zamfir.
Nava a rămas înfiptă în stânci şi au urmat trei zile şi trei nopţi deinfern: totul se clătina pe navă, oamenii era nemâncaţi, de-abia seputeau ţine pe picioare. S-au astupat câteva găuri făcute de stânci,însă în zadar — valurile de 15 metri înălţime nu iertau.
Contraamiralul de flotilă Petre Zamfir îşi aminteşte perfectbătălia din iunie 1941
„Francezii au trimis nave speciale de salvare şi ne-au cerut săpărăsim vasul. Am refuzat să părăsesc velierul, iar în cele din urmă, curemorcherul francez Rinocerus trimis în ajutor, am reuşit să intrăm înPortul Brest», povesteşte Zamfir. „Românii de pe Mircea, curajoşi saunebuni», titrau ziarele franceze. „Din nouă ofiţeri care am fost atuncipe bric mai trăim trei», spune contraamiralul de flotilă.
Dar măsura curajului şi-a dat-o în cel de-al Doilea Război Mondial,când a scufundat liderul flotei sovietice, distrugătorul Moskva. Acestaavea o lungime de 127,5 m şi o lăţime de 11,7 m, armament performant şi ocapacitate de marş de 344 de marinari. A fost numit de specialişti„Titanicul» Mării Negre datorită caracteristicilor sale: 2.895 de tone, 5tunuri de 130 de milimetri, 9 tuburi lans-torpile şi o viteză de 35 denoduri.
În iunie 1941, apele teritoriale ale României erau apărate de unbaraj de mine, amplasat în locuri ştiute doar de echipajele submarinelorcare circulau pe traseul Sulina — Mangalia, dar şi de marinarii de pedistrugătoarele Ferdinand şi Mărăşeşti, care patrulau în zona BaiaMidia, precum şi de vasele Regina Maria şi Mărăşti (plasate la Agigea).La 25 iunie 1941,
Comandamentul Flotei Sovietice din Marea Neagră a aprobat planul deacţiune al atacului asupra Constanţei. Ruşii au pornit la atac cu ogrupare de cercetare formată din distrugătoarele Moskva şi Harkov, plus ogrupare de debarcare.
„Eram instruiţi să n-avem frică»
La acea dată, contraamiralul de flotilă Petre Zamfir era ambarcat pedistrugătorul Regina Maria şi se afla pe puntea de comandă, împreună cucomandantul navei.
„Eram elev sergent în stagiu şi la vârsta de doar de 20 de ani vedeamrăzboiul fără frică, deşi, la vremea respectivă, flota României eramult mai mică decât cea sovietică. Aşa eram instruiţi», îşi aminteştePetre Zamfir. „Dar, spre exemplu, în război, din cele 47 de submarinesovietice, 17 au fost distruse, iar România a intrat cu trei şi toate auieşit întregi. În total, 120 de guri de foc — însemnând tunuri de pedistrugătoare, torpile, baterii de pe coastă erau pregătite pentru alupta împotriva celor 700 de guri de foc, 2.800 de mine şi 500 detorpile sovietice», spune contraamiralul.
Alarmă de luptă
Petre Zamfir este cel care a văzut, la orizont, apariţia flotei derăzboi sovietice. Datorită falezei înalte, navele româneşti nu puteau fiobservate, în timp ce siluetele navelor sovietice erau foarte clarvizibile.
„La ora 3.40 eram de cart, pe comandă, alături de căpitan, când,deodată, prin binoclu am zărit la orizont două puncte negre. S-a anunţaturgent comandantul şi s-a dat alarma de luptă», relatează veteranul derăzboi.
Armamentul naval şi aerian român era gata de atac. La ora 3.50, celedouă nave sovietice şi-au schimbat poziţia din linie în formaţie defront, ca să poată folosi armament dintr-o poziţie cât mai favorabilă.
O flacără imensă
Între timp, distrugătorul Regina Maria începuse ridicarea celor douăancore pentru a trece la atac. „Am văzut o gură mare de foc care atrecut deasupra catargului distrugătorului nostru. Armata sovieticădeschisese atacul. Într-o secundă a urmat un alt proiectil care s-aînfipt în mal, altul a lovit în Gara Palas un vagon încărcat cumuniţie», spune Petre Zamfir.
Se presupune că acest ultim proiectil sovietic ar fi fost dirijatdintr-un avion sovietic pentru a lovi depozitele de pe mal aleromânilor, însă este un lucru încă neelucidat în totalitate de istorici.Distrugătorul Regina Maria a deschis imediat focul cu tunurile dinprora, urmat la scurt timp de riposta de pe mal a bateriei de luptăTirpit, amplasată pe malul Mării Negre, la sud de Agigea. La ora4.26 s-a văzut o flacără imensă în convoiul sovietic.
Distrugătorul Moskva era dotat cu 5 tunuri de 130 mm, 9 tuburilans-torpile şi avea o viteză de 35 noduri
Moskva fusese lovită. Harkov a fost şi el avariat, dar a reuşit să seretragă în grosul formaţiei. Vedetele torpiloare româneşti „Viscolul»,„Viforul» şi „Vijelia» au plecat spre zona care încă fumega, aducând înport numeroşi naufragiaţi: şapte ofiţeri şi 62 de marinari, printre careşi comandantul navei, în stare de inconştienţă.
Istoricul Mihai Retegan spune că distrugătorul a fost destul de rapiddoborât datorită minelor marine. „Moskva a lovit o astfel de mină, ce aprovocat o spărtură în navă, ambarcaţiunea a pierdut controlul şi aînceput să se mişte haotic, astfel că a fost mai uşor pentru flotaromână să îl încadreze şi să tragă. După ce acesta a fost doborât,celelalte două distrugătoare sovietice s-au retras.»
Misterul epavei
Rămân, totuşi, câteva enigme în această filă de istorie a marineimilitare. Nu se ştie ce anume a determinat scufundarea navei Moskva:lansarea unui proiectil al distrugătorului Regina Maria. O altă variantălansată ar fi că distrugătorul, în momentul schimbării poziţiei deluptă în larg, ar fi lovit barajul de mine.
Epava Moskvei zace astăzi pe fundul mării, la o adâncime de 40 demetri şi este nevoie de o aparatură perfomantă pentru cercetarea sa.Câteva firme particulare de scufundări au depistat locul în care se aflădistrugătorul, însă studierea epavei este încă la început.