722

Despre tigari...

Şoferul tirului reţinut la Albiţa cu ţigări de contrabandă va sta la închisoare și va achita statului român aproape un milion și jumătate de dolari




Anatolie Ganea, conducătorul autocamionului cu ţigări de contrabandă în valoare de peste un milion de dolari americani, reţinut pe data de 5 martie curent în vama Albiţa, a fost condamnat de autorităţile judecătoreşti române la 3 ani şi şase luni închisoare.

Potrivit sentinţei judecătoriei Huşi, jud. Vaslui din România, care a fost pusă la dispoziţia agenţiei OMEGA de către ex-fondatorul companiei de transport căreia îi aparține camionul, directorul Asociaţiei Internaţionale a Transportului Auto, Vladimir Florea, şoferul tirului urmează să achite autorităţilor române de control şi prejudicii materiale.

Astfel, potrivit deciziei instanţei, Anatolie Ganea, este obligat “să achite Autorităţii Naţionale a Vămilor, Direcţiei Regională pentru accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi suma de 4 386 939 RON cu titlu de accize“, ceea ce este echivalent a circa 1,3 milioane de dolari americani. Anatolie Ganea în vârstă de 37 de ani este originar din oraşul Străşeni şi are doi copii minori.

În acelaşi timp, Procuratura Generală de la Chişinău nu a remis încă instanţei de judecată dosarul intentat în Moldova pe acelaşi caz, deşi principalul suspect a fost condamnat de către autoritățile române. Procurorul de anchetă, Nicolae Chitoroagă, a declarat anterior agenţiei OMEGA că autorităţile moldoveneşti nu au identificat locul unde au fost descărcate ţevile – care reprezentau încărcătura oficială a tirului şi locul unde au fost încărcate ţigările în acelaşi autocamion. Nu au fost identificate nici alte persoane, implicate în această schemă.

Într-un răspuns oficial al Procuraturii Generale la interpelarea deputatului Igor Vremea se menţionează că în cadrul anchetei s-a stabilit că autocamionul cu care au fost transportate ţigările de contrabandă aparţinea companiei “Transmaxim International“, fondatorii căruia sunt Vladimir Florea şi Victor Maxim. Pe data de 5 noiembrie 2009. Autocamionul a fost dat în chirie lui Ion Margină, care cu câteva ore de trecere a mărfii peste graniță a decedat în spitalul “Sf. Treime“ din capitală, din cauza unui infarct miocardic.

Tirul cu ţigări, în valoare de peste un milion de dolari americani, a fost reţinut în vama Albiţa, pe data de 5 martie curent. Acesta, potrivit documentelor transporta ţevi din Ucraina cu destinaţia Turcia. Serviciul Vamal din Moldova, condus de Tudor Baliţchi, până în prezent nu a putut explica cum a fost posibilă transportarea unui astfel de lot de contrabandă, în condiţiile în care încă de la începutul anului 2010 se efectuează controlul nedistructiv al tuturor mijloacelor de transport care traversează frontiera vamală, utilizând scanerele mobile cu sisteme de raze “X-ray“.

Tudor Baliţchi a fost desemnat în funcţie de către premierul Vladimir Filat, care, potrivit presei române, la sfârşitul anilor `90 a fost implicat în importul de ţigări din Moldova, intrând în atenţia Fiscului şi a procurorilor români pentru că piaţa românească fusese invadată cu tutun de contrabandă.

Potrivit unor date oficiale, publicate de ”Monitorul Oficial al României”, Balițchi a fost numit, din aprilie 2009 în funcţia de administrator al companiei române “KAPITAL INVEST COMPANY” S.A., în care acţionarii majoritari sunt soţii Filat Vladimir şi Filat Nadejda (Sanda).
0