687

Cartea românească este interzisă în Basarabia


Asociaţia Tinerilor Români din Afara Graniţelor din Iaşi şi Asociaţia Pro Democraţia din Târgu Neamţ si-au propus ieri, 15 iunie 2010, să treacă un lot de carte românească în Republica Moldova, prin vama de la Leuşeni, dar le-a fost interzisă trecerea până nu obţin o autorizaţie de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale de la Chişinău, susţine Igor Rotaru, vicepreşedintele Asociaţiei Tinerilor Români din Afara Graniţelor din Iaşi. „Am deja a patra ştampilă anulată în paşaport, după ce cu comuniştii, în perioada martie-aprilie 2009, am avut trei. Să fie oare asta un semn?, se întreabă Rotaru.
 „În vederea desfăşurării normale a trecerii frontierei am pregătit toate actele necesare, procese-verbale de primire, am inventariat absolut toate cărţile, s-au încheiat acorduri de parteneriat”, susţine vicepreşedintele Asociaţiei.

Potrivit acestuia, în vama de la Leuşeni vameşii ar fi interzis trecerea lotului de carte românească, invocând drept pretext lipsa autorizaţiei de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din Republica Moldova. „Pentru ce ne trebuia aceasta autorizaţie, aşa şi n-am înţeles. Cert este faptul că am staţionat peste 6 ore în vamă, încercând să rezolvam problema şi să-i convingem pe vameşi că cele 4000 de cărţi sunt mai inofensive decât tirurile cu ţigări care circulă zilnic pe la Leuşeni”, susţine Igor Rotaru. „Cărţile au ajuns din nou la Iaşi”, mai adaugă acesta.

În plus, pentru ieri a fost preconizată o şedinţă de lucru în oraşul Hânceşti, participanţi fiind directorii de licee şi reprezentanţii de ONG-uri din Târgu Neamţ şi primari, directori de licee şi reprezentanţi de ONG-uri din raionul Hânceşti. „S-a pierdut o posibilitate foarte bună de a se crea parteneriate, de a dezvolta relaţii de colaborare, relaţii umane şi tot felul de lucruri bune”, declară vicepreşedintele Asociaţiei Tinerilor Români din Afara Graniţelor din Iaşi.

UNIMEDIA menţionează că cele 4000 de cărţi care urmau să ajungă în Moldova din România au fost colectate în cadrul proiectului „Trimite o carte peste Prut” şi erau destinate elevilor din mediul rural.
0