783

Bursele pentru etnici români din Ucraina!

Admiterea se va desfășura de către comisia mixtă româno-ucrainiană, în localitățile Slatina 5 iulie , Cernăuți 7 iulie și Odessa 9 iulie. 

Aici găsiți repartizarea pe Universități a locurilor pe universități și programe de studii.
Preselecţia candidaţilor la studii se efectuează pe baza unui interviu cu candidatul, a mediei care rezultă din actele oficiale de studii şi a următorului set de documente:
a) cerere de înscriere;
b) copii legalizate după actele de studii obţinute şi foile matricole cu traducerea în limba română;
c) copie legalizată după certificatul de naştere cu traducerea în limba română.
d) copie după cartea de identitate;
e) certificat medical, care să cuprindă investigaţiile medicale, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
f) o fotografie 3x4
Bursierii beneficiază de cazare gratuită în căminele studențești și de următoarele tipuri de burse:
a) pentru elevi si studenti - echivalentul in lei al sumei de 65 de euro/luna;
b) pentru masteranzi, medicii aflati la specializare si cursantii aflati la stagii de specializare/perfectionare postuniversitara - echivalentul in lei al sumei de 75 de euro/luna;
c) pentru doctoranzi - echivalentul in lei al sumei de 85 de euro/luna. 
În cazul în care locurile nu ajung acestea vor fi suplimentate pentru ca orice tânar etnic român care dorește să poată studia în România cu bursă.
În scurt timp pe pagina Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului va fi afișat calendarul exact al admiterii și celelate informații necesare. În vederea sprijinirii etnicilor români care vor sa studieze în România, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni pune la dispoziția acestora, pentru informații suplimentare, adresa de e-mail sprijin.admitere@dprp.gov.ro
0