892

Curtea de Apel a pus sechestru pe noul sediu de 10 milioane al PCRM

Sediul luxos al PCRM din strada Armenească se află sub sechestru. Cel puțin așa anunță Cancelaria de Stat, care face trimitere la o decizie a Curții de Apel în acest sens.

Partidul Comuniștilor spune însă că este vorba doar de terenul aferent noului palat al PCRM, înălțat chiar în inima Chișinăului.

"Sechestrul a fost aplicat atât pe terenul aferent, cât și pe construcția de pe acest teren", a declarat pentru ProTV Chișinău, Sergiu Palihovici, șeful teritorial al Cancelariei de Stat.

Potrivit sursei, sechestrul a fost aplicat acum o luna, la cererea Cancelariei de Stat. Decizia a fost luată dupa ce s-au stabilit unele nereguli în darea în folosință, în 2006, de către Consiliul Municipal, a lotului pe care acum se află sediul PCRM. "Din punct de vedere juridic este imposibil de înstrăinat acest imobil. Terenul aferent la fel nu poate fi înstrăinat, decât pentru a deservi acest imobil. Este un dosar cusut cu ațe albe, este un dosar politic", este de părere juristul PCRM, Serghei Sîrbu.
Comuniștii sunt nemulțumiți deoarece, deși sechestrul a fost aplicat acum o lună, aceștia au fost anunțați abia ieri, când decizia nu mai putea fi atacată în instanță.

Amintim că recent, Vladimir Voronin, președintele PCRM, declara în cadrul unei conferințe de presă că formațiunea pe care o conduce intenționează să vândă imobilul deoarece nu are suficienți bani pentru a achita ratele la bancă. "Palatul imobiliar" din strada Armenească este evaluat la circa 10 milioane euro.
0