Ucraina, în prag de federalizare
Ucraina este în prag de faliment ca stat unitar. Aceestă opinie oîmpărtăşeşc pentru meta.ua atât experţii cât şi noua administraţieucraineană, care a lansat deja un program de consultări cu exrerţieuropeni privind modul de reorganizare administrativ-teritorială aUcrainei şi schimbarea regimului constituţional.Politologul ucrainean, Alexandr Bulavin, directorul InstitutuluiEuropean pentru Cultură Politică susţine că orice întârziere înreorganizarea statală a Ucrainei este împotriva ei. «În cazul în careUcraina nu se va federaliza, ea are toate şansele să se rupă în bucăţi.Dacă iniţial fenomenul separatismului se făcea mai evident în Ucraina deRăsărit, acum lucrurile prevelează tot mai mult în partea ei de Vest…,dar nu trebuie să uităm nici de Crimeea», spune Bulavin. La Kiev, nimenidintre specialiştii statalişti dar nici actorii noii puteri nu maiascund faptul că «Ucraina este un stat creat, preponderent, în modartificial». «Impunerea unei singure ideologii teritoriilor care auspecificul lor istoric, naţional şi cultural nu a dat nimic şi nici nuva putea aduce Ucrainei stabilitate», este de părere vicepremierul V.Tihonov, ministru pentru politici regionale în noul guvern. «Ucrainaeste un stat prea mare şi diferit ca să poată fi şi unul unitar. Iardacă lucrurile vor rămâne pe vechi, Crimeea în cel mult 3 ani se vasepara, iar după ea vor urma şi alte teritorii», susţine Tihonov. Înopinia sa, doar federalizarea poate salva Ucraina de la instabilitate şisecesionism teritorial. Potrivit variantelor iniţiale de proiect,Ucraina va avea «cel puţin cinci subiecţi federali».