690

mituri despre profesionalizmul echipei pcrm

http://jurnal.md/article/18424/

Vineri, 24 iulie 2009, 14:10
15:24 // Profesionalismul staff-ului electoral communist - mit sau realitate
autor: Lilian Negură

În general se consideră că PCRM are un staff electoral profesionist care face o campanile electorală bine gândită utilizând strategii subversive de o eficacitate foarte mare. În acest context risc să mir multă lume spunând că strategiile electorale ale comuniştilor nu sunt dintre cele mai profesioniste. Ele de multe ori fie nu sunt gândite până la capăt, fie sunt implimetate cu derapaje, fie sunt neadecvate scopurilor. Am să vă dau doar câteva exemple mai răsunătoare.

De exemplu, staff-ul comuniștilor a ştiut să instrumentalizeze destul de eficient, la prima vedere, manifestațiile spontane ale tinerilor contra fraudei electorale. Conform acestui plan, printr-o campanie media agresivă, toată lumea trebuia să fie revoltată de violența tinerilor, care aşa cum spun ei, sunt “manipulați” de partidele liberale finanțate la rândul lor de dușmanii externi și interni ai RM și de structurile criminale. Toate aceste învinuiri nu au însă efectul scontat atunci când lumea află despre bătăile sălbatice, coridoarele morții, violul fetelor din comisariatele de poliție, omorurile unor tineri nevinovați, într-un cuvânt de crimele pe care puterea le-a comis față de acești tineri. Aceste crime, dacă au fost planificate, sunt din punct de vedere al strategiei electorale greșeli grave.

Rolul lui Roşca

Un alt exemplu este numirea lui I. Roșca vice-premier pe structurile de forță în guverul Greceannîi 2. Poate staff-ul electoral al comuniștilor a vrut să-l folosească pe Roșca în calitate de bâtă contra opoziției, însă eu nu înțeleg de ce această bâtă trebuia să fie neapărat Roșca, dacă Papuc și Reșetnicov perseverează destul de bine în acest rol. Altă explicație ar fi ca prin această mișcare s-a vrut să se ridice popularitatea lui Iurie Roșca și a partidului său, așa încât în viitorul parlament să existe un partid care să facă posibil un parteneriat deja testat între putere și o opoziție constructivă. Luând însă în considerație imaginea extrem de proastă a președintelui PPCD, timpul scurt în care ea trebuie reparată și reputația bine înrădăcinată de lider extremist unionist în rândurile electoratului procomunist, este greu de înțeles cum se poate realiza cu succes acest obiectiv. Din punctul meu de vedere această mișcare n-are decât să afecteze imaginea partidului de la guvernare și să-i diminueze șansele electorale. Dacă acest pas a fost planificat, el este în opinia mea o greșeală serioasă.

Alt exemplu poate servi stilul direct, milităresc și de multe ori bădărănesc al lui Voronin în comunicarea lui cu electoratul. Poate prin acest limbaj Voronin urmărește să apară aproape de omul simplu vorbind pe înțelesul poporului. Cu toate acestea, chiar dacă acest limbaj poate prinde la unele grupuri sociale marginale, care constituie eventual votanții tradiționali ai comuniștilor, e foarte puțin probabil ca acest stil să convingă omul simplu majoritar, acela care are familie, copii și lucrează din greu ca să și-o poată întreține pe căi cinstite. Aceștea cu siguranță nu se identifică cu acest limbaj pe care nu-l folosesc, cel puțin nu într-un spațiu public.

Controlul asupra informaţiilor

Mulți m-ar contrazice și probabil m-ar întreba: Dacă comuniștii fac greșeli atât de grave, de ce totuși sunt așa de populari ? Eu cred că din două motive importante. Primul este controlul informațiilor. Este foarte simplu să pari inteligent atunci când controlezi accesul la informații. În aceste condiții este suficient ca publicului să i se creeze o lume virtuală prin oferirea doar a acelor informații care sunt favorabile guvernării, pentru ca orice strategie, oricât ar fi ea de proastă, să treacă. Dar și acest instrument, care în treacăt fie spus este unul ilegal, are și el limitele lui. Condiția de baza pentru ca informația controlată să aibă efectul scontat este ca oamenii să nu simtă nemijlocit pe pielea lor că informația este falsă. Cand la televizor se spune că nu există criză, iar pensia întârzie, lumea începe să-și pună întrebări.

Altă cauză a popularității comuniștilor este în opinia mea capacitatea redusă a opoziției de a exploata greșelile lor în propriul interes. Atâta timp cât opoziția nu atenționează publicul asupra greșelilor puterii, ci din contra caută sensuri ascunse în aceste greșeli, publicul va fi tentat să creadă în forța acestei puteri și va constata slăbiciunea opoziției. Și asta cu atât mai mult cu cât mitul inteligenței diabolice și subersive a stafului electoral comunist inhibă probabil și creativitatea stafului electoral al opoziției.
Recomandă acest articol

Adaugă / Vezi toate comentariile
Vizualizāri: 2265
Comentarii: 14
0