Centrul republican pentru ... pentru cine oare???
Centrul republican pentru copii şi tineret - o instituţie luxoasă, dar pustie
La sfârşitul anului 2008, decretat drept An al tineretului, a fost inaugurat, cu mult fast, Centrul republican pentru copii şi tineret (CRCT), reconstruit într-o perioadă-record - timp de jumătate de an. Anterior, TIMPUL a scris că CRCT a beneficiat, în urma rectificărilor la Legea bugetului de stat pentru anul 2008, de 60,4 milioane lei, pe lângă cele 40 milioane lei aprobate iniţial. Modificările erau făcute pe ultima sută de metri, când guvernul a distribuit milioane de lei pentru proiecte electorale.
Am vrut să vedem dacă banii investiţi în Centru nu sunt aruncaţi în vânt şi cât de des este acesta vizitat de copii şi tineri. Directoarea instituţiei, Aurelia Hâncu, prin vocea secretarei, ne-a recomandat să discutăm cu vicedirectorul CRCT, Stanislav Skriţki. Skriţki ne-a vorbit despre posibilităţile Centrului, despre cât de „importantă este investiţia în oameni”, chiar dacă e problematic pentru bugetul ţării, şi despre grija pe care o poartă statul faţă de copii. Am solicitat permisiunea de a face o mică excursie prin sediul Centrului, dar vicedirectorul ne-a răspuns că „toate aceste întrebări trebuie coordonate cu directoarea”. La insistenţele noastre, Skriţki ne-a însoţit prin câteva holuri, unde erau mai multe oficii, decât săli. „Iată aici e Sala de festivităţi (uşa e încuiată - n.n.). Aici este o expoziţie de creaţii ale tinerelor talente, care a fost vernisată de Ziua Europei (uşa e încuiată - n.n.). La capătul coridorului e sala de calculatoare, dar acum ele încă-s împachetate şi uşa e sigilată. După cum vedeţi, accesul nu se permite”, ne-a spus „ghidul” Stanislav Skriţki. Astfel, în afară de holurile de lux şi uşile birourilor şefilor de secţii, n-am avut posibilitatea de a admira nicio sală de activităţi.
De remarcat e faptul că în tot timpul cât am colindat coridoarele de la două etaje, inclusiv parterul, n-am întâlnit pe nimeni. Sau poate conducerea a dorit să nu vedem pe nimeni? Singura excepţie a fost trainingul organizat, în ziua respectivă, de AIESEC.
Solicitat să ne spună cam câte persoane vin la Centru, Skriţki a evitat să ne dea un răspuns concret. „Mulţi. În fiecare zi vin copii. Nu pot să vă spun o cifră concretă, nici una aproximativă. Poate 100, dar cred că mai mulţi… Cam 2000”, căuta o soluţie interlocutorul. În ceea ce priveşte întreţinerea financiară a Centrului, vicedirectorul ne-a spus că nu are date, dar putem să revenim a doua zi, după ce se va interesa la contabilitate. A doua zi însă, Skriţki şi-a adus aminte că „lucrul acesta nu intră în competenţa mea”, dar „pot să vă spun că statul cheltuieşte bani mulţi pentru serviciile comunale”.
„O să luaţi o dubinkă pe spinare!”
Între timp, doamna de la pază, supărată pe câţiva tineri care se perindau prin sediu, a strigat la ei: „Mai aveţi să umblaţi pe uşă? Acuşi o să luaţi o dubinkă pe spinare!”. Tinerii se duceau la un concert, susţinut, probabil, de ei înşişi. La rugămintea noastră de a asista la concertul respectiv, doamna de serviciu a telefonat în anticamera directoarei pentru a cere permisiunea. Răspunsul a fost, evident, negativ. Mai devreme, însă, vicedirectorul instituţiei ne-a asigurat că „noi suntem deschişi pentru presă”.
De asemenea, în dialogul cu Skriţki, am fost informaţi că „în Centru absolut totul este gratis”. O vizitatoare ne-a mărturisit altceva: „Ne place, e interesant aici. Nu plătim nimic. Strângem numai câte 40 de lei pentru costume, când o să fie concerte”. La auzul acestor vorbe, doamna de serviciu s-a răstit la femeie: „El e de la gazetă, dar dumneavoastră îi spuneţi ceea ce nu trebuie de spus…”.
La sfârşitul anului 2008, decretat drept An al tineretului, a fost inaugurat, cu mult fast, Centrul republican pentru copii şi tineret (CRCT), reconstruit într-o perioadă-record - timp de jumătate de an. Anterior, TIMPUL a scris că CRCT a beneficiat, în urma rectificărilor la Legea bugetului de stat pentru anul 2008, de 60,4 milioane lei, pe lângă cele 40 milioane lei aprobate iniţial. Modificările erau făcute pe ultima sută de metri, când guvernul a distribuit milioane de lei pentru proiecte electorale.
Am vrut să vedem dacă banii investiţi în Centru nu sunt aruncaţi în vânt şi cât de des este acesta vizitat de copii şi tineri. Directoarea instituţiei, Aurelia Hâncu, prin vocea secretarei, ne-a recomandat să discutăm cu vicedirectorul CRCT, Stanislav Skriţki. Skriţki ne-a vorbit despre posibilităţile Centrului, despre cât de „importantă este investiţia în oameni”, chiar dacă e problematic pentru bugetul ţării, şi despre grija pe care o poartă statul faţă de copii. Am solicitat permisiunea de a face o mică excursie prin sediul Centrului, dar vicedirectorul ne-a răspuns că „toate aceste întrebări trebuie coordonate cu directoarea”. La insistenţele noastre, Skriţki ne-a însoţit prin câteva holuri, unde erau mai multe oficii, decât săli. „Iată aici e Sala de festivităţi (uşa e încuiată - n.n.). Aici este o expoziţie de creaţii ale tinerelor talente, care a fost vernisată de Ziua Europei (uşa e încuiată - n.n.). La capătul coridorului e sala de calculatoare, dar acum ele încă-s împachetate şi uşa e sigilată. După cum vedeţi, accesul nu se permite”, ne-a spus „ghidul” Stanislav Skriţki. Astfel, în afară de holurile de lux şi uşile birourilor şefilor de secţii, n-am avut posibilitatea de a admira nicio sală de activităţi.
De remarcat e faptul că în tot timpul cât am colindat coridoarele de la două etaje, inclusiv parterul, n-am întâlnit pe nimeni. Sau poate conducerea a dorit să nu vedem pe nimeni? Singura excepţie a fost trainingul organizat, în ziua respectivă, de AIESEC.
Solicitat să ne spună cam câte persoane vin la Centru, Skriţki a evitat să ne dea un răspuns concret. „Mulţi. În fiecare zi vin copii. Nu pot să vă spun o cifră concretă, nici una aproximativă. Poate 100, dar cred că mai mulţi… Cam 2000”, căuta o soluţie interlocutorul. În ceea ce priveşte întreţinerea financiară a Centrului, vicedirectorul ne-a spus că nu are date, dar putem să revenim a doua zi, după ce se va interesa la contabilitate. A doua zi însă, Skriţki şi-a adus aminte că „lucrul acesta nu intră în competenţa mea”, dar „pot să vă spun că statul cheltuieşte bani mulţi pentru serviciile comunale”.
„O să luaţi o dubinkă pe spinare!”
Între timp, doamna de la pază, supărată pe câţiva tineri care se perindau prin sediu, a strigat la ei: „Mai aveţi să umblaţi pe uşă? Acuşi o să luaţi o dubinkă pe spinare!”. Tinerii se duceau la un concert, susţinut, probabil, de ei înşişi. La rugămintea noastră de a asista la concertul respectiv, doamna de serviciu a telefonat în anticamera directoarei pentru a cere permisiunea. Răspunsul a fost, evident, negativ. Mai devreme, însă, vicedirectorul instituţiei ne-a asigurat că „noi suntem deschişi pentru presă”.
De asemenea, în dialogul cu Skriţki, am fost informaţi că „în Centru absolut totul este gratis”. O vizitatoare ne-a mărturisit altceva: „Ne place, e interesant aici. Nu plătim nimic. Strângem numai câte 40 de lei pentru costume, când o să fie concerte”. La auzul acestor vorbe, doamna de serviciu s-a răstit la femeie: „El e de la gazetă, dar dumneavoastră îi spuneţi ceea ce nu trebuie de spus…”.