Coridoarele morţii din Moldova şochează Europa
Europarlamentarii prezenţi la Chişinău cer o poziţie mai dură faţă de autorităţile comuniste. Rusia ieftineşte gazele pentru moldoveni şi acuză Bruxelles-ul că ţine cu România. „Am fost Şocaţi de ce am văzut şi ce ni s-a spus în comisariatele de poliţie, la fel cum am rămas şocaţi şi de declaraţiile lui Andrei Mătăsaru şi ale lui Gabriel Stati. Au fost forţaţi să semneze documente în care declarau că se fac vinovaţi de participare la acţiunile de protest din 7 aprilie, fapt ce este o ilegalitate“, au declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, membrii delegaţiei Parlamentului European în Republica Moldova.
Potrivit „Unimedia”, Marianne Mikk (foto), şefa delegaţiei, a precizat că tinerii reţinuţi de poliţie au fost bătuţi cu bestialitate în „coridoarele morţii”.
„Lucrurile sunt clare pentru noi".
În Moldova au loc încălcări foarte grave ale drepturilor omului. UE şi structurile europene ar trebui să adopte o poziţie mai dură faţă de Republica Moldova“, este concluzia europarlamentarilor în urma vizitei care a avut loc la Chişinău în perioada 27-29 aprilie.
Preşedintele Voronin nu s-a întâlnit cu membrii delegaţiei UE, pe motiv că nu are timp.
În timp ce europarlamentarii criticau dur acţiunile autorităţilor moldovene după alegeri, la Strasbourg, câţiva membri ai delegaţiei moldovene la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, în frunte cu Vlad Cubreacov, distribuiau deputaţilor un CD ce promovează ideea că România a sprijinit îndeaproape evenimentele din timpul şi de după alegerile din 5 aprilie. Acţiunea a avut loc înainte de dezbaterea de miercuri seară a unui raport în care autorităţilor române li se reproşează răspunsul „inadecvat” în contextul evenimentelor de la Chişinău.
Şi Rusia şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu atitudinea pe care UE a adoptat-o în criza moldo-română, acuzând Bruxelles-ul că ţine partea României şi critică Chişinăul, potrivit unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al MAE rus, Andrei Nesterenko, citată de RIA Novosti. La puţin timp după declaraţia lui Nesterenko, ministrul moldovean al Economiei şi Comerţului, Tudor Copaci, a anunţat că preţul de import al gazelor ruseşti pentru al doilea trimestru al anului 2009 va fi de 249,44 dolari pentru o mie de metri cubi, cu circa 25 la sută mai puţin decât în primul trimestru.
Pe de altă parte, deputaţii Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova Vitalie Nagacevschi şi Alexandru Tănase au contestat miercuri la Curtea Constituţională decizia de introducere a vizelor pentru cetăţenii români. Ei susţin că măsura de a impune vize românilor este ilegală deoarece astfel de decizii sunt luate de Parlament, şi nu de Guvern, potrivit Constituţiei.