2375

PETIŢIE: Semnează şi TU pentru redenumirea străzii Puşkin în strada Grigore Vieru

Până în acest moment, au fost adunate peste 4000 de semnături pentru redenumirea străzii Puşkin în strada Grigore Vieru. Ideea de redenumire a unei străzi a fost lansată de către compozitorul Eugen Doga în cadrul emisiunii “În PROfunzime”. Ulterior, pe forumul UNIMEDIA a fost precizată ideea redenumirii străzii Puşkin în strada Grigore Vieru, deoarece în acest mod “cei doi mari poeţi ar fi alături”. Semnează şi TU pentru redenumirea străzii Puşkin în strada Grigore Vieru.

Amintim că în seara zilei de luni, 19 ianuarie, emisiunea Lorenei Bogza "în ProFunzime" a avut drept subiect central personalitatea lui Grigore Vieru, cel care a părăsit această lume zilele trecute. În cadrul acesteia, cei trei invitaţi, Eugen Doga, Gheorghe Urschi şi Ion Hadârcă au vorbit cu lacrimi despre marele poet basarabean, îndemnând oamenii să-l păstreze mereu în suflet, să-l citească şi să-i urmeze valorile pe care acesta le-a promovat de-a lungul întregii vieţi - cele ale identităţii româneşti.

Printre amintirile depănate în cadrul emisiunii, invitaţii au lansat ideea redenumirii unei străzi din centrul Chişinăului în cinstea poetului Grigore Vieru. "Marele Vieru merită ca o stradă din centrul Chişinăului să-i poarte numele. La fel trebuieşte să se întâmple şi cu satul lui natal, să fie numit - Grigore Vieru" a menţionat compozitorul Eugen Doga.
0