Basarabie

Altar al durerii, scumpa mea ţară,

De zeci de ori mi-ai fost răpită,

De laşi şi mancurţi batjocorită

Ai plîns ani întregi cu lacrimă amară!

O, doină dulce, călcată-n picioare!

Orfană de mamă, orfană de tată,

Inimă caldă pe-ascuns spintecată

Şi otrăvită cu vicleană licoare.

În triste balade mă chemi suspinînd,

Iar gardul de sîrmă nedrept ne desparte,

Îţi sunt aproape şi totuşi departe

În versu-mi pribeag, durerea-ţi jelind…

De ce din al tău grai stămoşesc

Nu zămisleşti un dac din coasta-ţi născut

Să pună un pod şi peste Prut

Să te primim cu cîntec în grai românesc!