530

Cinci moldovence au ajuns acasă cu bine din Fâşia Gaza

Cinci moldovence şi copiii lor au revenit ieri, 3 ianuarie, în Republica Moldova, fiind evacuate din Fasia Gaza. Evacuarea cetăţenilor moldoveni a fost efectuată de aeronava a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă din Rusia.
Moldovencele şi copiii lor au ajuns cu bine la data de 3 ianuarie în Moldova, din Fasia Gaza. Rudele acestora au răsuflat uşurate, după o săptămână de chin şi nopţi nedormite. Cele cinci femei aşteaptă acum încheierea conflictului, pentru a se întoarce la soţii lor, care nu au putut fi evacuaţi, transmite ProTV.

În timpul unei convorbiri telefonice care a avut loc la 3 ianuarie, Andrei Stratan, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al RM i-a mulţumit adjunctului ministrului de externe al Federaţiei Ruse, G. Karasina, pentru evacuarea cetăţenilor moldoveni din fâşia Gaza, se menţionează în comunicatul autorităţilor ruse.

Menţionăm că ofensiva israeliană în Fasia Gaza, îndreptată împotriva Hamas - considerată o mişcare teroristă de către SUA şi UE, a intrat vineri, 2 ianuarie în a şaptea zi, ostilităţile soldându-se până acum cu peste 400 de morţi în rândul palestinienilor, dintre care un sfert sunt civili, potrivit ONU.
0