Când îşi va asuma Federatia Rusa crimele săvârşite?
Pentru un consumator de presă cât de cât avizat nu e secret că mass-media din Federaţia Rusă nu reflectă evenimentele obiectiv, ci mai degrabă execută comenzi politice, ale Kremlinului. M-am convins încă o dată de aceasta vizionând o emisiune de ştiri la RTR, în care a fost reflectată situaţia din Ucraina.
Chiar de la începutul emisiunii a fost clar că Victor Iuşcenko, preşedintele Ucrainei, nu este un personaj simpatic pentru puterea politica de la Moscova, deci implicit şi pentru ziariştii ruşi care, la rândul lor, trebuie să transmită resentimentele lor tuturor ruşilor şi restului populaţiei din statele CSI, invadate de mijloacele de informaţie ruseşti. Misiune care le reuşeşte de minune, de altfel. Mai mult ca sigur, dacă am efectua un sondaj, am constata că numeroşi cetăţeni ai RM, dacă nu chiar majoritatea, împărtăşesc opiniile Kremlinului când vine vorba de unii preşedinţi ai fostelor republici sovietice, cum este Iuşcenko ori Saakaşvili. În reportaj, se făcea tot timpul conexiuni între preşedintele Ucrainei şi participanţii la un miting al banderoviştilor, precum şi alte imagini în care antipatia ziariştilor faţă de Iuşcenko era evidentă.
Dar cel mai mult m-a iritat, dar şi m-a distrat în acelaşi timp, felul în care înţeleg ruşii să venereze sau să demonizeze istoria. De mici copii, ni s-a băgat în cap că Armata Sovietică a fost una eliberatoare, că a salvat omenirea de fascism, că soldatul sovietic nu e capabil să săvârşească fapte rele etc. Despre crimele puterii sovietice nu s-a vorbit nimic, ba mai mult, cine îndrăznea să o facă risca să zacă toată viaţa în închisori sau lagăre. Şi iată că a venit timpul când se vorbeşte deschis şi despre ororile sovieticilor, nu numai ale naziştilor. Doar că ruşii sunt foarte geloşi şi nu acceptă altă versiune a istoriei decât cea născocită de ei. În reportaj, a fost redată scrisoarea unei mame revoltate din cauza traumelor pe care le suferă fetiţa sa în şcoala ucraineană, unde i se vorbeşte zilnic de Holodomor, de foametea organizată. „Cât se poate să vorbim atâta de Holodomor, de sânge, cadavre şi asasinate? Fetiţa mea refuză să mai meargă la şcoală şi să audă cum o mamă şi-a mâncat pruncul de foame. Copiilor trebuie să le vorbim despre flori, soare şi oameni fericiţi, nu despre tot felul de atrocităţi”, conchide cetăţeanca iritată de istoria brutală, care îi cauzează fiicei sale atâta disconfort şi proastă dispoziţie.
Ca să vezi, cât de sensibili au devenit ruşii! Ei, care vorbesc continuu de crimele fasciştilor, de lagărele lor de concentrare, de bestialitatea SS-ului etc., nu suportă o clipă să fie comemorate victimele imperiului rus ori sovietic. La fel de mânioşi devin şi atunci când li se spune că, după ce au eliberat ţări cum ar fi cele Baltice, s-au instalat acolo şi nu au mai plecat, devenind deci la rândul lor ocupanţi. Să ne amintim numai de evenimentele din Estonia, când a fost mutat monumentul soldatul „eliberator” din centrul Tallin-ului. Probabil, vor urma reacţii dure şi la introducerea în manualele de istorie din şcolile lituaniene a versiunii istoricilor din această ţară despre ziua de 9 mai, care semnifică pentru ei sfârşitul unei ocupaţii (fasciste) şi începutul uneia noi (sovietice).
Numai în RM e linişte şi pace. În timp ce în Ucraina, Georgia şi ţările Baltice sunt dezumflate miturile sovietice, conducerea comunistă de la Chişinău construieşte memoriale militare fastuoase „soldatului eliberator”, acordă pensii şi compensaţii grase veteranilor sovietici, dar nu şi celor care au luptat împotriva lor. Sunt curios ce ar face oare guvernanţii moldoveni în cazul în care ruşii ar opta pentru democraţie şi şi-ar recunoaşte într-un final crimele, nu doar meritele pe care le etalează cu orice prilej?
Chiar de la începutul emisiunii a fost clar că Victor Iuşcenko, preşedintele Ucrainei, nu este un personaj simpatic pentru puterea politica de la Moscova, deci implicit şi pentru ziariştii ruşi care, la rândul lor, trebuie să transmită resentimentele lor tuturor ruşilor şi restului populaţiei din statele CSI, invadate de mijloacele de informaţie ruseşti. Misiune care le reuşeşte de minune, de altfel. Mai mult ca sigur, dacă am efectua un sondaj, am constata că numeroşi cetăţeni ai RM, dacă nu chiar majoritatea, împărtăşesc opiniile Kremlinului când vine vorba de unii preşedinţi ai fostelor republici sovietice, cum este Iuşcenko ori Saakaşvili. În reportaj, se făcea tot timpul conexiuni între preşedintele Ucrainei şi participanţii la un miting al banderoviştilor, precum şi alte imagini în care antipatia ziariştilor faţă de Iuşcenko era evidentă.
Dar cel mai mult m-a iritat, dar şi m-a distrat în acelaşi timp, felul în care înţeleg ruşii să venereze sau să demonizeze istoria. De mici copii, ni s-a băgat în cap că Armata Sovietică a fost una eliberatoare, că a salvat omenirea de fascism, că soldatul sovietic nu e capabil să săvârşească fapte rele etc. Despre crimele puterii sovietice nu s-a vorbit nimic, ba mai mult, cine îndrăznea să o facă risca să zacă toată viaţa în închisori sau lagăre. Şi iată că a venit timpul când se vorbeşte deschis şi despre ororile sovieticilor, nu numai ale naziştilor. Doar că ruşii sunt foarte geloşi şi nu acceptă altă versiune a istoriei decât cea născocită de ei. În reportaj, a fost redată scrisoarea unei mame revoltate din cauza traumelor pe care le suferă fetiţa sa în şcoala ucraineană, unde i se vorbeşte zilnic de Holodomor, de foametea organizată. „Cât se poate să vorbim atâta de Holodomor, de sânge, cadavre şi asasinate? Fetiţa mea refuză să mai meargă la şcoală şi să audă cum o mamă şi-a mâncat pruncul de foame. Copiilor trebuie să le vorbim despre flori, soare şi oameni fericiţi, nu despre tot felul de atrocităţi”, conchide cetăţeanca iritată de istoria brutală, care îi cauzează fiicei sale atâta disconfort şi proastă dispoziţie.
Ca să vezi, cât de sensibili au devenit ruşii! Ei, care vorbesc continuu de crimele fasciştilor, de lagărele lor de concentrare, de bestialitatea SS-ului etc., nu suportă o clipă să fie comemorate victimele imperiului rus ori sovietic. La fel de mânioşi devin şi atunci când li se spune că, după ce au eliberat ţări cum ar fi cele Baltice, s-au instalat acolo şi nu au mai plecat, devenind deci la rândul lor ocupanţi. Să ne amintim numai de evenimentele din Estonia, când a fost mutat monumentul soldatul „eliberator” din centrul Tallin-ului. Probabil, vor urma reacţii dure şi la introducerea în manualele de istorie din şcolile lituaniene a versiunii istoricilor din această ţară despre ziua de 9 mai, care semnifică pentru ei sfârşitul unei ocupaţii (fasciste) şi începutul uneia noi (sovietice).
Numai în RM e linişte şi pace. În timp ce în Ucraina, Georgia şi ţările Baltice sunt dezumflate miturile sovietice, conducerea comunistă de la Chişinău construieşte memoriale militare fastuoase „soldatului eliberator”, acordă pensii şi compensaţii grase veteranilor sovietici, dar nu şi celor care au luptat împotriva lor. Sunt curios ce ar face oare guvernanţii moldoveni în cazul în care ruşii ar opta pentru democraţie şi şi-ar recunoaşte într-un final crimele, nu doar meritele pe care le etalează cu orice prilej?