Tortura şi maltratarea din partea poliţiei in Republica Moldova: „E doar normal”
Introducere
„E doar normal să fii bătut de poliţie. M-am gîndit aşa: ‚Ei bine, or să mă bată şi apoi o să-mi dea drumul.’”
A.B., reţinut de către colaboratorii de poliţie din mun. Chişinău în perioada 25 februarie - 17 iulie 2006
Republica Moldova nu reuşeşte să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin aderarea sa la actele normative internaţionale оn domeniul drepturilor omului, de asigurare a drepturilor persoanelor de a nu fi supuse torturii şi altor tratamente cu cruzime, inumane şi/sau degradante. Оn acest raport, Amnesty International demonstrează că în ciuda măsurilor оntreprinse de Guvernul Republicii Moldova de aliniere a legislaţiei la standardele europene şi internaţionale, cazurile de tortură şi de maltratare care au loc pe durata deţinerii persoanelor în custodia poliţiei, continue să fie răspîndite. Persoanele care sоnt supuse maltratărilor şi torturate de către colaboratorii de poliţie nu sunt protejate, nu dispun de remedii juridice efective de a se repune оn drepturile lezate.
Preşedintele Voronin a menţionat clar faptul că Republica Moldova aspiră la integrarea europeană: „Suntem parte din Europa şi doar condiţiile istorice au împiedicat dezvoltarea Republicii Moldova în acord cu procesele de integrare de pe continent.” Moldova este membră a Consiliului Europei din 1995 şi a atins progrese considerabile оn ce priveşte ameliorarea la capitolul respectării, protecţiei şi promovării drepturilor omului. Din momentul aderării sale la Consiliul Europei, Republica Moldova a ratificat 62 din cele 200 de convenţii existente ale Consiliului Europei; a fost prima ţară din Europa care a ratificat оn 2006 Convenţia împotriva traficului de fiinţe umane. Оn 2003 a fost adoptat un nou Cod de procedură penală şi un nou Cod penal, care au racordat legislaţia internă a Republicii Moldova cu standardele Consiliului Europei, iar оn 2005 Codul penal a fost amendat prin includerea unui articol care se referă în mod special la tortura aplicată de către persoanele cu funcţii de răspundere din cadrul autorităţilor de stat, articol care este оn acord cu Convenţia ONU împotriva torturii. Оn iulie 2006, Republica Moldova a ratificat Protocolul opţional al Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva torturii şi a pedepselor sau tratamentelor cu cruzime, inumane sau degradante.
La 22 februarie 2005, Republica Moldova şi Uniunea Europeană (UE) au adoptat Planul de Acţiuni Moldova-UE оn cadrul Politicii Europene de Vecinătate, care stabileşte un număr de obiective, care prevăd apropierea Republicii Moldova de standardele Consiliului Europei, inclusiv оn ce priveşte eradicarea torturii şi a maltratării.
Оn conformitate cu prevederile Declaraţiei de la Viena, precum şi cu Programul de Acţiune adoptat la Conferinţa internaţională a drepturilor omului din 1993, Republica Moldova a adoptat un Plan Naţional de Acţiuni în domeniul drepturilor omului şi este una dintre cele doar 17 ţări din lume care au adoptat un asemenea plan. Planul acoperă perioada 2004 – 2008 şi stabileşte obiective concrete оn ce priveşte ameliorarea condiţiilor de detenţie a persoanelor, prevenirea torturii şi a maltratării. Оn pofida acestui fapt, din introducerea documentului se recunoaşte faptul că există o distanţă între intenţiile Moldovei оn ce priveşte integrarea europeană şi realitatea existentă оn ţară:
„Standardele şi principiile internaţionale de bază incluse оn Constituţie şi în alte acte legislative nu au devenit o realitate, deocamdată, şi nu deţin un loc special în viaţa societăţii şi a statului. Conştiinţa legală deformată, observată în ultima decadă, neglijarea înrădăcinată a drepturilor omului şi a libertăţilor, ca şi a fiinţei umane în general, nihilismul legal şi lipsa încrederii în stat au condiţionat sentimentul de nesiguranţă al populaţiei, lipsa ei de оncredere faţă de abilitatea statului de a-i proteja drepturile.”
Pe parcursul documentării unor cazuri concrete, pentru a fi posibil de scris acest raport, Amnesty International a concluzionat că este posibil ca modificările legislative, precum şi unele cazuri concrete ar putea conduce la o diminuare a numărului cazurilor de aplicare a torturii şi a maltratărilor. Un tоnăr poliţist a informat reprezentanţii Amnesty International оn martie 2007, că utilizarea violenţei fizice nu e binevenită, şi că colaboratorii de poliţie utilizează acum mai frecvent presiunile psihologice. Amnesty International a descoperit cazuri оn care poliţia s-a folosit de rudele de familie pentru aplicarea unei presiuni indirecte asupra deţinuţilor, mai întîi ameninţînd rudele. Оn alte cazuri, poliţiştii au ameninţat deţinuţii cu condamnări penale mult mai grave, cu scopul de a-i face să-şi recunoască vinovăţia pe unele infracţiuni minore. Оn ce priveşte locurile de detenţie, în raportul din 2004 a Comitetului European pentru prevenirea torturii, s-a declarat că există „o schimbare încurajatoare spre bine” în ce priveşte aplicarea torturii şi a maltratărilor, оnsă „problema este departe de a fi rezolvată”. Se efectuează presiuni asupra guvernului moldovean cu scopul de a eradica problema aplicării torturii odată şi pentru totdeauna: din 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a ajuns, оn opt hotărîri, la concluzia că Republica Moldova a violat dreptul de a nu fi supus torturii şi maltratărilor; patru din aceste hotărîri au fost emise în 2007. Оn perioada celor două vizite a reprezentanţilor Amnesty International din martie şi iulie 2007, Ministerul Afacerilor Interne şi Procuratura Generală s-au arătat deschişi оn ce priveşte dorinţa de a coopera cu Amnesty International. Оn cadrul оntоlnirilor, oficialităţile au recunoscut că tortura şi maltratările reprezintă o problemă şi au invitat Amnesty International să facă recomandări la acest capitol.
Cu toate acestea, оn ciuda unor evoluţii pozitive, Amnesty International continuă să primească informaţii referitoare la aplicarea torturii şi a maltratării оn perioada aflării persoanelor în custodia poliţiei, astfel există motive de a considera această problemă ca fiind una destul de răspоndită la moment. Potrivit unui studiu realizat оn 2004 de Institutul de Reforme Penale, 60,7 % dintre judecători, procurori şi avocaţi au considerat că drepturile persoanelor acuzate оn comiterea infracţiunilor au fost violate; 42,8 % din acelaşi grup au menţionat că organele de urmărire penală au folosit violenţa şi alte mijloace de presiune asupra suspecţilor. Şefii secţiilor din cadrul comisariatelor raionale de poliţie şi ofiţerii de urmărire penală cu care Amnesty International s-a оntоlnit оn 2007 cu ocazia vizitelor la comisariatele de poliţie, nu au dorit să recunoască problema, şi au dat dovadă de necunoaştere a standardelor internaţionale în domeniul drepturilor omului.
Cu ocazia vizitei sale оn Republica Moldova, Amnesty International a adunat cоteva studii de caz amănunţite; o prezentare a trei cazuri ilustrative la sfоrşitul prezentului raport. Victimele au declarat reprezentanţilor Amnesty International cum drepturile lor de bază sunt violate, iar legislaţia şi prevederile procedurale naţionale sunt ignorate de către anchetatorii de poliţie. Serghei Gurgurov a declarat reprezentanţilor Amnesty International că a fost torturat de colaboratorii de poliţie ai sectorul Rоşcani din municipiul Chişinău, оn luna octombrie 2005, cu scopul de a obţine de la el declaraţii de recunoaştere a vinovăţiei оn ce priveşte o serie de furturi de telefoane mobile. El a fost bătut pînă şi-a pierdut cunoştinţa, iar mai apoi colaboratorii de poliţie au încercat să-l trezească cu şocuri electrice. Serghei Gurgurov, care este оn vоrstă de 28 de ani, a devenit invalid din cauza torturii şi a maltratărilor la care l-au supus poliţiştii. A.B. susţine că a fost bătut de trei ofiţeri de la Direcţia securitate internă a Ministerului Afacerilor Interne; un ofiţer a folosit cătuşe ca să-l bată, iar un altul l-a bătut cu o lanternă de cauciuc. Cei doi ar fi fost ajutaţi de către asistentul medical al centrului de detenţie, care îl ţinea de picioare şi care şi-a exprimat regretul că aparatul de şocuri electrice nu funcţiona. A.B. a fost reţinut de poliţie de la 25 februarie 2006 pînă la 17 iulie 2006, şi a fost acuzat de furt. El a fost bătut pentru cu scopul de a-l impune să depună declaraţii оmpotriva unui prieten care lucra ca poliţist. El a spus că a refuzat să depună mărturii false. La data de 21 mai 2007, Viorica Plate ar fi fost torturată de colaboratorii Comisariatului de poliţie Botanica din municipiul Chişinău, cu scopul de a o forţa să declare că ar fi furat bani de la fostul ei soţ. Ea a declarat că ofiţerii de poliţie au bătut-o, au forţat-o să оmbrace o mască de antigaz, lipsind-o de oxigen, iarăşi au bătut-o, după aceasta au agăţat-o de un cuier de pălării aşezat peste două scaune.
Informaţiile din acest raport au fost adunate prin interviuri directe оntreţinute cu victimele, avocaţi, organizaţii non-guvernamentale (ONG-uri), reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi ai Procuraturii Generale. Reprezentanţii Amnesty International au efectuat două vizite de documentare în Republica Moldova, оn lunile martie şi iulie 2007, au vizitat centre de detenţie din Chişinău, Comrat, Taraclia, Ocniţa, Edineţ, Orhei şi Straşeni. Acest raport nu include nici un caz de torturare şi maltratare din auto-proclamata republică moldovenească nistreană (Transnistria). Acest lucru se datorează nu absenţei torturii şi a maltratărilor оn Transnistria, ci lipsei de informare a populaţiei ce locuieşte în Transnistria, fricii de a relata cazuri de tortură şi maltratări, absenţei organizaţiilor non-guvernamentale care se ocupă cu tematica prevenirii torturii şi apărării victimelor torturii, precum şi conştientizării scăzute a avocaţilor din Transnistria. Оn raportul asupra vizitei sale din Transnistria din 2000, Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT) a declarat că „un număr semnificativ de persoane private de libertate, care au fost intervievate de delegaţia CPT, au susţinut că ar fi fost supuse maltratării din partea poliţiei”.
Amnesty International solicită Guvernului Republicii Moldova să sporească numărul garanţiilor împotriva torturii şi a altor maltratări a persoanelor aflate în custodia poliţiei, precum: micşorarea perioadei de detenţie de la 72 la 24 de ore, оnainte de aducerea deţinutului în faţa unui judecător în cazurile penale, cu scopul de a asigura detenţia persoanelor reţinute de poliţie pentru o perioadă de timp cît mai scurtă; să asigure controale medicale obligatorii la sosirea оn locurile de detenţie; să se asigure ca interogatoriile să aibă loc оn camere speciale de interogare, iar interogatoriile să fie оnregistrate pe cale audio sau video. Guvernul ar trebui să pună capăt impunităţii pentru actele de tortură şi alte genuri de maltratări, prin asigurarea unor investigaţii prompte, detaliate şi imparţiale a tuturor alegaţiilor de tortură şi alte rele tratamente; de asemenea, guvernul trebuie să asigure faptul că colaboratorii de poliţie suspectaţi pentru asemenea acte, să fie suspendaţi pe durata investigaţiilor оntreprinse, cu continuarea achitării salariului integral; Guvernul trebuie să mai asigure faptul că statistica referitoare la numărul plîngerilor şi la modul cum au fost acestea rezolvate să fie publicate оn mod regulat, şi că victimele şi familiile lor să primească satisfacţii echitabile. Guvernul Republicii Moldova trebuie să respecte recomandarea din 2003 a Comitetului ONU împotriva torturii şi să înfiinţeze un mecanism independent, dotat cu resurse complete, care să investigheze toate alegaţiile de violări de drepturile omului, inclusiv a cazurilor de tortură şi de rele tratamente din partea organelor de menţinere a ordinii; conform cu ratificarea Protocolului opţional la Convenţia ONU împotriva torturii, Guvernul Republicii Moldova ar trebui să înfiinţeze un organism efectiv şi independent care să monitorizeze toate locurile de detenţie.
Оn scopul protejării siguranţei victimelor, numele lor indicate оn acest raport au fost schimbate. Amnesty International este recunoscătoare tuturor acelora care au ajutat-o în redactarea acestui raport şi consideră că recomandările adresate Guvernului Republicii Moldova vor ajuta la eradicarea torturii şi a altor rele tratamente care au loc în custodia poliţiei.
Obligaţiile Republicii Moldova conform dreptului internaţional
Interzicerea torturii
Toate formele de tortură şi de maltratări sоnt inechivoc interzise de actele normative internaţionale оn domeniul drepturilor omului. Această interdicţie este prevăzută de numeroase tratate şi alte instrumente internaţionale, şi este parte integrantă a dreptului internaţional cutumiar, care se aplică faţă de toate statele, indiferent dacă acestea sînt parte a tratatelor, care conţin interzicerea torturii şi a tratamentului inuman şi degradant. Tortura şi maltratările sunt interzise oricоnd şi оn orice circumstanţe. Nu sоnt acceptate excepţii, iar statele nu pot face derogări de la aceste obligaţii pe perioada urgenţelor naţionale sau pentru oricare alte motive.
Din 1948, au fost adoptate numeroase documente internaţionale şi regionale privind drepturile omului, care prevăd această interdicţie. Aceste instrumente includ tratate şi convenţii care stabilesc obligaţii legale pentru state. De asemenea, anumite acte normative internaţionale se limitează doar la declaraţii, care nu prevăd obligaţii legale pentru state, precum sunt Declaraţiile, dar care, fiind adoptate de către Adunarea Generală ONU sau de alte organisme ONU, sоnt de o autoritate considerabilă pentru state, reprezintă оnţelegeri comune оntre state, referitoare la standardele internaţionale prevăzute оn aceste documente. Republica Moldova este stat parte la toate convenţiile internaţionale de o importanţă majoră, şi anume:
Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (PIDCP) – Articolul 7
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO) – Articolul 3
Convenţia ONU оmpotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, inclusiv Protocolul opţional al Convenţiei ONU оmpotriva torturii
Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante
PIDCP prevede оnfiinţarea unui organism alcătuit din experţi independenţi, Comitetul pentru drepturile omului, care urmează să supravegheze implementarea prevederilor sale de către statele părţi. CEDO permite persoanelor să adreseze plîngeri Curţii Europene pentru Drepturile Omului, оn cazul оn care drepturile lor prevăzute de Convenţie au fost violate. Curtea emite hotărîri care sunt obligatorii pentru state şi poate solicita statelor să achite compensaţii victimelor. Convenţia împotriva torturii stabileşte înfiinţarea Comitetului оmpotriva torturii (CAT), un organism alcătuit din experţi independenţi, care documentează implementarea prevederilor Convenţiei de către statele parte. În 1985, Comisia ONU pentru drepturile omului a numit un Raportor Special pentru tortură, care este un expert ce are mandatul de a se adresa guvernelor oricărui stat parte la Convenţie, indiferent de tratatele la care acesta este parte, avоnd inclusiv dreptul de a interveni оn cazuri de urgenţă.
La nivel european şi internaţional există tratate care stabilesc înfiinţarea unor organisme de monitorizare, оn sarcina cărora este vizitarea locurilor de detenţie. Protocolul opţional la Convenţia ONU оmpotriva torturii a intrat оn vigoare оn iunie 2006 şi stabileşte un sistem regulat de vizitare a locurilor de detenţie de către organismele independente internaţionale şi naţionale. La nivel internaţional, Protocolul opţional la Convenţia ONU оmpotriva torturii creează un nou organism internaţional de prevenire, numit Subcomitetul ONU pentru prevenirea torturii. La nivel naţional, statelor care au ratificat Protocolul opţional la Convenţia ONU оmpotriva torturii li se solicită să înfiinţeze Mecanisme Naţionale de Prevenire, în termen de un an de la ratificarea acestui document. Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, adoptată în 1987, stabileşte înfiinţarea unui comitet de experţi aleşi din statele părţi, a Comitetului european pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT), оn sarcina căruia intră vizitarea locurilor de detenţie, cu scopul de a preveni aplicarea torturii şi a maltratărilor faţă de deţinuţi. CPT a publicat un şir de materiale care conţin standardele internaţionale, care abordează problemele principale pe care le urmăreşte Comitetul pe durata vizitelor sale оn locurile de detenţie a statelor părţi la prezenta Convenţie; acestea includ o secţiune aparte care reglementează detenţia persoanelor aflate оn custodia poliţiei. Оn special, CPT a vizitat de nouă ori Republica Moldova, inclusiv regiunea transnistreană; оn timpul acestor vizite a examinat tematica aplicării torturii şi a maltratărilor pe durata reţinerii de către poliţie, de rоnd cu alte probleme. Rapoartele acestor vizite oferă recomandări foarte amănunţite, la care se fac trimiteri оn acest raport.
Ca stat parte la toate aceste instrumente internaţionale de drepturile omului, Republica Moldova s-a angajat să protejeze drepturile tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia sa. În plus, faţă de instrumentele care abordează tematica torturii şi a relelor tratamente, există cîteva texte internaţionale de bază care prevăd standarde referitoare la detenţie în general, şi care includ garanţii importante împotriva aplicării torturii şi a relelor tratamente: Codul ONU de Principii pentru protecţia tuturor persoanelor aflate sub orice formă de detenţie sau în închisoare (Codul ONU de Principii) (the UN Body of Principles for the Protection of All Persons under Any Form of Detention or Imprisonment (UN Body of Principles)), Reguli minime ale ONU pentru tratamentul deţinuţilor.
Definiţia torturii şi a relelor tratamente
Convenţia ONU împotriva torturii şi a altor tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (Convenţia împotriva torturii), la care Republica Moldova este parte, se referă clar la tortură şi alte tratamente cu cruzime, inumane sau degradante din partea persoanelor cu funcţie de răspundere din cadrul autorităţilor publice. Articolul 1 conţine următoarea definiţie a torturii:
„Pentru scopurile acestei Convenţii, termenul ‚tortură’ defineşte orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, de natură fizică sau psihică, cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis sau este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra sa sau a unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere sau suferinţă este provocată de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea sau cu consimţămîntul expres sau tacit al unor asemenea persoane.”
Condiţii politice, sociale şi economice
Republica Moldova are o populaţie de aproape patru milioane de persoane şi şi-a obţinut independenţa ca urmare a prăbuşirii URSS-ului оn 1991. Limba de stat este moldovenească, dar rusa şi găgăuza (vezi mai jos) au statut de „limbi oficiale”.
Republica Moldova se confruntă cu semnificative provocări politice şi economice. În primul rînd, guvernul nu deţine controlul asupra întregului teritoriu al ţării. Teritoriul la est de rîul Nistru şi-a declarat independenţa faţă de Moldova în 1990, rămînînd însă parte a Uniunii Sovietice, sub numele de Republica Socialistă Sovietică Moldovenească Transnistreană. Această declaraţie a fost urmată de conflicte care au escalat оn martie 1992, оn timpul cărora s-au înregistrat mii de morţi. Violenţele au încetat în iulie 1992 prin semnarea unui acord între Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Republica Moldovenească Transnistreană (Transnistria), care nu a fost niciodată recunoscută la nivel internaţional, funcţionează ca o republică prezidenţială cu propriul său guvern şi parlament, propriile forţe militare şi de miliţie, propria constituţie şi monedă.
Relaţiile cu grupul etnic găgăuz din sudul ţării au avut mai mult succes. Găgăuzii, un grup etnic de turci creştin ortodocşi, au luptat şi ei alături de locuitorii Transnistriei în timpul războiului civil de la începutul anilor 1990, dar au ajuns la o înţelegere cu Moldova, după care Regiunea Autonomă Găgăuză, deşi nu are hotare geografice continue, are un grad de autonomie în interiorul Republicii Moldova.
Republica Moldova rămîne una dintre cele mai sărace ţări din Europa de Est şi din fosta Uniune Sovietică. Nu dispune de resurse naturale, iar agricultura, în care este angajată 40 la sută din populaţie, nu este organizată eficient. Conform Programului Naţiunilor Unite pentru dezvoltare (PNUD), „un larg grup de locuitori rurali оncearcă оn mod simplu şi disperat să supravieţuiască”. Sărăcia şi lipsa de locuri de muncă conduc la un оnalt nivel de emigraţie şi de trafic de fiinţe umane. Oficialităţile estimează că numărul moldovenilor care lucrau în străinătate în 2005 era de 394.500, iar banii trimişi de aceştia au constituit 30 la suta din PNB оn acel an. Un ONG activ оn Regiunea Autonomă Găgăuză a declarat reprezentanţilor Amnesty International, conform unui studiu realizat de acest ONG, că 80 la sută dintre fetele dintr-o şcoală locală aveau aspiraţia de a lucra în străinătate, iar 70 la sută dintre copiii dintr-o şcoală locală aveau o rudă care lucra în străinătate.
Corupţia dezlănţuită este o consecinţă socială a sărăciei, care subminează statul de drept şi contribuie la impunitatea autorităţilor publice care încalcă legea. Toate oficialităţile cu care reprezentanţii Amnesty International s-au întîlnit pe durata vizitelor lor din martie şi iulie 2007, au admis faptul că corupţia este o problemă la toate nivelurile de guvernare, inclusiv şi printre colaboratorii de poliţie, avocaţi şi judecători. Un angajat al Ministerului Justiţiei a declarat că: „Nu putem spune că guvernul va fi lipsit de corupţie vre-o dată. Aceasta ar însemna că nu ar mai exista nici un guvern”.
Violenţa este tolerată la multe niveluri ale societăţii moldovene. Violenţa în familie este foarte răspîndită; vice-ministrul de justiţie a declarat reprezentanţilor Amnesty International că dacă toţi părinţii din Republica Moldova ar fi să răspundă sincer dacă îşi bat sau nu copiii, 100 la sută dintre părinţi ar admite că îşi bat copiii.
Practici de reţinere poliţienească
Conform Legii Republicii Moldova cu privire la poliţie, colaboratorii de poliţie îşi organizează activitatea pe principiile „legalităţii, umanismului şi echităţii sociale, conlucrării cu cetăţenii şi cu colectivele de muncă, pe principiile transparenţei şi respectării secretului profesional”. Legea specifică de asemenea că, оn caz de necesitate, poliţia poate viola drepturile şi libertăţile cetăţenilor doar pentru оndeplinirea atribuţiilor de serviciu, оn cazurile expres prevăzute de lege. Оn Moldova, ca şi în alte părţi ale Uniunii Sovietice, poliţia este оn curs de adaptare să activeze оntr-un sistem politic democratic, depăşind, relativ nu demult, activitatea sa оn cadrul unui sistem autoritar, iar perioada de tranziţie оn care se află Republica Moldova nu este complet depăşită. Poliţia din Republica Moldova оn activitatea sa are оncă mult comun cu activitatea miliţiei de stil sovietic, ca spre exemplu structura deosebit de militarizată şi ierarhizată, nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie de către colaboratorii de poliţie, şi bazarea pe dovezile obţinute prin depoziţiile persoanelor implicate în procesul penal.
Cu toate acestea, există o conştientizare de creştere a necesităţii de implementare a schimbărilor, iar Ministerul Afacerilor Interne a iniţiat un proiect pe termen de un an împreună cu Saferworld, un ONG din Marea Britanie, şi оmpreună cu Institutul pentru Politici Publice (IPP) din Republica Moldova, оn vederea dezvoltării unei strategii poliţieneşti bazate pe comunitate. Оn luna mai 2006, conform Planului Naţional de Acţiuni оn domeniul drepturilor omului, a fost aprobat un Cod de etică şi deontologie a poliţistului, cu scopul de a оmbunătăţi comportamentul poliţiştilor, creşterea оncrederii societăţii în poliţie şi eradicarea abuzurilor poliţieneşti. Codul de etică şi deontologie stabileşte principiile de conduita profesională a poliţiştilor, inclusiv legalitatea, imparţialitatea, transparenţa, flexibilitatea etc.
Variatele organe de menţinere a ordinii de drept, precum poliţia criminală, poliţia judiciară, carabinierii şi poliţia rutieră se află sub jurisdicţia Ministerului Afacerilor Interne. Ministerul Afacerilor Interne are оn subordine 38 de Izolatoare de Detenţie Preventivă (IDP), majoritatea cărora sînt ataşate comisariatelor de poliţie raionale şi care оn total au capacitatea de a permite deţinerea a 1.564 de persoane. Оn plus, faţă de IDP-urile conduse de Ministerul Afacerilor Interne, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei are propriul său Izolator de detenţie Provizorie оn incinta sa оn municipiul Chişinău. Centrul a fost оnfiinţat prin decret prezidenţial în 2002 şi se subordonează Prim-Ministrului.
Codul de procedură penală şi Legea cu privire la poliţie prevăd modalităţile de arestare şi de tratare a persoanelor reţinute şi arestate, precum şi drepturile acestora. Multe aspecte ale tratamentului şi ale condiţiilor de detenţie sоnt de asemenea reglementate de Regulamentul intern al Ministerului Afacerilor Interne, precum Ordinul nr. 5 care a fost modificat pentru ultima dată în 2004, şi care nu este accesibil publicului.
Durata excesivă de detenţie
Toate persoanele reţinute sunt ţinute оn IDP-uri pe o durată de pînă la 72 de ore, înainte de a fi aduşi în faţa unui judecător. În acest stadiu, ei sоnt fie transferaţi la o Instituţie Penitenciară (IP sau acronimul rusesc SIZO), sau perioada de detenţie a lor în IDP poate fi extinsă. Perioada de timp pe care deţinuţii o petrec de fapt în detenţie nu este specificată în Codul de Procedură Penală, dar cu ocazia vizitelor la IDP-uri, reprezentanţilor Amnesty International li s-a comunicat că deţinuţii pot fi reţinuţi pe o durată de pînă la 10 zile. Acest lucru este probabil notificat оn careva regulamente interne. Cu toate acestea, este o practică frecventă cоnd persoanele reţinute, оnainte de judecare sunt returnate frecvent la IDP-uri de la SIZO, pentru interogări sau pentru efectuarea acţiunilor procesuale. Оn timpul vizitei sale la IDP-uri оn iulie 2007, delegaţii Amnesty International au descoperit, că majoritatea deţinuţilor care erau bănuiţi în cazuri penale fuseseră readuşi în mod repetat la IDP-uri оnainte de judecare, ca să se întîlnească cu ofiţerii de urmărire penală sau procurorii care se ocupau de cazurile lor. Fiecare vizită dura maximum 10 zile, înainte de întoarcerea la SIZO. Această practică a avut un efect negativ asupra deţinuţilor: nu numai că erau ţinuţi în condiţii proaste pentru o perioadă de timp excesiv de lungă, dar erau privaţi frecvent de posibilitatea de a fi vizitaţi de familiile lor.
O importantă garanţie împotriva torturii şi a maltratării constă în asigurarea, că autorităţile responsabile de urmărirea penală sоnt separate de cele responsabile pentru detenţie. Unul dintre punctele Planului Naţional de Acţiuni оn domeniul drepturilor omului este transferarea supunerii IDP-urilor Ministerului Justiţiei. Aceasta ar reprezenta o garanţie importantă оmpotriva torturii şi a relelor tratamente, deoarece ar оnsemna că deţinuţii vor fi ţinuţi оn centrele de poliţie doar pentru primele 72 de ore, conform legislaţiei în vigoare. Ca acest lucru să se poată întîmpla, un număr de noi centre de detenţie de dinainte de judecare (case de arest) trebuie să fie construite оn ţară, iar data de trecere la acest sistem este planificată pentru anul 2010. Amnesty International оndeamnă guvernul moldovean să acţioneze fără întîrziere pentru a transfera responsabilitatea pentru deţinuţi оn sarcina Ministerului Justiţiei, chiar dacă acest lucru va însemna că angajaţii Ministerului Justiţiei vor trebui să activeze оn cadrul comisariatelor de poliţie conduse de Ministerul Afacerilor Interne.
Lipsa separării dintre prizonierii condamnaţi şi persoanele reţinute pentru anchetare
Potrivit Regulilor minimale standarde ale ONU privind tratamentul deţinuţilor, deţinuţii care se află în aşteptarea judecării trebuie să fie ţinuţi separat de persoanele condamnate, trebuie să le fie respectată prezumţia nevinovăţiei şi să fie trataţi оn modul corespunzător. Оn Republica Moldova, această separare nu este respectată оn prezent, deoarece deţinuţii care au fost sancţionaţi cu arest conform Codului de Contravenţii Administrative, sоnt de asemenea ţinuţi în IDP-uri (vezi secţiunea 4.5).
Transferarea plănificată a IDP-urilor sub jurisdicţia Ministerului Justiţiei ar conduce la aceea că persoanele arestate оn baza Codului de Contravenţii Administrative vor putea fi ţinute separat de persoanele aflate sub arest preventiv pe cauze penale. Această separare ar trebui să aibă loc cоt mai rapid posibil.
Criterii pentru evaluarea activităţii organelor de poliţie
Una din consecinţele trecutului sovietic este o rată foarte înaltă a condamnărilor, de aproape 76 la sută, comparată cu o rată a condamnărilor оn Occident de 20-40 la sută. Se fac presiuni asupra colaboratorilor de poliţie ca să sporească numărul de infracţiuni descoperite, iar acest lucru este utilizat ca o unitate de măsură a succesului mai mult decоt alţi factori, ca de exemplu percepţia publică a poliţiei sau prevenirea crimelor. Un colaborator de poliţie, angajat recent, a declarat reprezentanţilor Amnesty International că performanţa sa este măsurată prin numărul cazurilor pe care le trimite оn instanţa de judecată. Calitatea cazurilor nu este apreciată, iar hotărîrile instanţelor judecătoreşti nu se iau оn consideraţie. Şeful poliţiei din Ocniţa a confirmat acest lucru reprezentanţilor Amnesty International оn iulie 2007, şi a declarat că Comisariatul Raional de Poliţie este unul dintre cele mai bune din ţară, deoarece ei sunt capabili să transmită procurorului 97 % din cazurile lor. Cоnd a fost оntrebat dacă cunoştea ce hotărîri lua instanţa de judecată оn privinţa acestor cazuri, el a răspuns că acest lucru nu îl priveşte. Оn timpul unei оntоlniri la Ministerul Afacerilor Interne din martie 2007, s-a confirmat faptul că salariile colaboratorilor de poliţie depind de calitatea muncii depuse. Reprezentanţilor Amnesty International li s-a spus că salariile pot varia în mod substanţial. Оncălcările Codului de Procedură Penală vor fi pedepsite prin reduceri salariale, dar de asemenea un şef de poliţie poate decide acordarea unei recompense poliţistului pentru descoperirea unei infracţiuni. Reprezentanţilor Amnesty International li s-a mai spus că nu sunt stabilite norme pentru descoperirea infracţiunilor, dar că este vorba de o competiţie în cadrul Ministerului pentru prezentarea unor rate оnalte de condamnare. Amnesty International consideră că noi criterii pentru evaluarea activităţii poliţiei, conforme cu Codul de etică şi deontologie, ar ajuta la combaterea torturii şi a relelor tratamente.
Bazarea pe declaraţii de recunoaştere a vinovăţiei
Poliţia din Republica Moldova se bazează deseori pe declaraţii de recunoaştere a vinovăţiei. Codul de procedură penală prevede acumularea şi altor probe, оn afară de declaraţii de recunoaştere a vinovăţiei, dar aceasta nu este obligatoriu, iar оn practică, de obicei, probele consistă doar din depoziţiile martorilor.
Оn multe IDP-uri au apărut recent camere destinate interogărilor, amplasate оn apropierea celulelor; totuşi, fiind întrebaţi, majoritatea ofiţerilor de urmărire penală şi a şefilor comisariatelor de poliţie raionale au admis că interogările pot avea loc şi în birourile ofiţerilor de urmărire penală. Оn majoritatea cazurilor care au fost оn vizorul organizaţiei Amnesty International, tortura şi
„E doar normal să fii bătut de poliţie. M-am gîndit aşa: ‚Ei bine, or să mă bată şi apoi o să-mi dea drumul.’”
A.B., reţinut de către colaboratorii de poliţie din mun. Chişinău în perioada 25 februarie - 17 iulie 2006
Republica Moldova nu reuşeşte să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin aderarea sa la actele normative internaţionale оn domeniul drepturilor omului, de asigurare a drepturilor persoanelor de a nu fi supuse torturii şi altor tratamente cu cruzime, inumane şi/sau degradante. Оn acest raport, Amnesty International demonstrează că în ciuda măsurilor оntreprinse de Guvernul Republicii Moldova de aliniere a legislaţiei la standardele europene şi internaţionale, cazurile de tortură şi de maltratare care au loc pe durata deţinerii persoanelor în custodia poliţiei, continue să fie răspîndite. Persoanele care sоnt supuse maltratărilor şi torturate de către colaboratorii de poliţie nu sunt protejate, nu dispun de remedii juridice efective de a se repune оn drepturile lezate.
Preşedintele Voronin a menţionat clar faptul că Republica Moldova aspiră la integrarea europeană: „Suntem parte din Europa şi doar condiţiile istorice au împiedicat dezvoltarea Republicii Moldova în acord cu procesele de integrare de pe continent.” Moldova este membră a Consiliului Europei din 1995 şi a atins progrese considerabile оn ce priveşte ameliorarea la capitolul respectării, protecţiei şi promovării drepturilor omului. Din momentul aderării sale la Consiliul Europei, Republica Moldova a ratificat 62 din cele 200 de convenţii existente ale Consiliului Europei; a fost prima ţară din Europa care a ratificat оn 2006 Convenţia împotriva traficului de fiinţe umane. Оn 2003 a fost adoptat un nou Cod de procedură penală şi un nou Cod penal, care au racordat legislaţia internă a Republicii Moldova cu standardele Consiliului Europei, iar оn 2005 Codul penal a fost amendat prin includerea unui articol care se referă în mod special la tortura aplicată de către persoanele cu funcţii de răspundere din cadrul autorităţilor de stat, articol care este оn acord cu Convenţia ONU împotriva torturii. Оn iulie 2006, Republica Moldova a ratificat Protocolul opţional al Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva torturii şi a pedepselor sau tratamentelor cu cruzime, inumane sau degradante.
La 22 februarie 2005, Republica Moldova şi Uniunea Europeană (UE) au adoptat Planul de Acţiuni Moldova-UE оn cadrul Politicii Europene de Vecinătate, care stabileşte un număr de obiective, care prevăd apropierea Republicii Moldova de standardele Consiliului Europei, inclusiv оn ce priveşte eradicarea torturii şi a maltratării.
Оn conformitate cu prevederile Declaraţiei de la Viena, precum şi cu Programul de Acţiune adoptat la Conferinţa internaţională a drepturilor omului din 1993, Republica Moldova a adoptat un Plan Naţional de Acţiuni în domeniul drepturilor omului şi este una dintre cele doar 17 ţări din lume care au adoptat un asemenea plan. Planul acoperă perioada 2004 – 2008 şi stabileşte obiective concrete оn ce priveşte ameliorarea condiţiilor de detenţie a persoanelor, prevenirea torturii şi a maltratării. Оn pofida acestui fapt, din introducerea documentului se recunoaşte faptul că există o distanţă între intenţiile Moldovei оn ce priveşte integrarea europeană şi realitatea existentă оn ţară:
„Standardele şi principiile internaţionale de bază incluse оn Constituţie şi în alte acte legislative nu au devenit o realitate, deocamdată, şi nu deţin un loc special în viaţa societăţii şi a statului. Conştiinţa legală deformată, observată în ultima decadă, neglijarea înrădăcinată a drepturilor omului şi a libertăţilor, ca şi a fiinţei umane în general, nihilismul legal şi lipsa încrederii în stat au condiţionat sentimentul de nesiguranţă al populaţiei, lipsa ei de оncredere faţă de abilitatea statului de a-i proteja drepturile.”
Pe parcursul documentării unor cazuri concrete, pentru a fi posibil de scris acest raport, Amnesty International a concluzionat că este posibil ca modificările legislative, precum şi unele cazuri concrete ar putea conduce la o diminuare a numărului cazurilor de aplicare a torturii şi a maltratărilor. Un tоnăr poliţist a informat reprezentanţii Amnesty International оn martie 2007, că utilizarea violenţei fizice nu e binevenită, şi că colaboratorii de poliţie utilizează acum mai frecvent presiunile psihologice. Amnesty International a descoperit cazuri оn care poliţia s-a folosit de rudele de familie pentru aplicarea unei presiuni indirecte asupra deţinuţilor, mai întîi ameninţînd rudele. Оn alte cazuri, poliţiştii au ameninţat deţinuţii cu condamnări penale mult mai grave, cu scopul de a-i face să-şi recunoască vinovăţia pe unele infracţiuni minore. Оn ce priveşte locurile de detenţie, în raportul din 2004 a Comitetului European pentru prevenirea torturii, s-a declarat că există „o schimbare încurajatoare spre bine” în ce priveşte aplicarea torturii şi a maltratărilor, оnsă „problema este departe de a fi rezolvată”. Se efectuează presiuni asupra guvernului moldovean cu scopul de a eradica problema aplicării torturii odată şi pentru totdeauna: din 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a ajuns, оn opt hotărîri, la concluzia că Republica Moldova a violat dreptul de a nu fi supus torturii şi maltratărilor; patru din aceste hotărîri au fost emise în 2007. Оn perioada celor două vizite a reprezentanţilor Amnesty International din martie şi iulie 2007, Ministerul Afacerilor Interne şi Procuratura Generală s-au arătat deschişi оn ce priveşte dorinţa de a coopera cu Amnesty International. Оn cadrul оntоlnirilor, oficialităţile au recunoscut că tortura şi maltratările reprezintă o problemă şi au invitat Amnesty International să facă recomandări la acest capitol.
Cu toate acestea, оn ciuda unor evoluţii pozitive, Amnesty International continuă să primească informaţii referitoare la aplicarea torturii şi a maltratării оn perioada aflării persoanelor în custodia poliţiei, astfel există motive de a considera această problemă ca fiind una destul de răspоndită la moment. Potrivit unui studiu realizat оn 2004 de Institutul de Reforme Penale, 60,7 % dintre judecători, procurori şi avocaţi au considerat că drepturile persoanelor acuzate оn comiterea infracţiunilor au fost violate; 42,8 % din acelaşi grup au menţionat că organele de urmărire penală au folosit violenţa şi alte mijloace de presiune asupra suspecţilor. Şefii secţiilor din cadrul comisariatelor raionale de poliţie şi ofiţerii de urmărire penală cu care Amnesty International s-a оntоlnit оn 2007 cu ocazia vizitelor la comisariatele de poliţie, nu au dorit să recunoască problema, şi au dat dovadă de necunoaştere a standardelor internaţionale în domeniul drepturilor omului.
Cu ocazia vizitei sale оn Republica Moldova, Amnesty International a adunat cоteva studii de caz amănunţite; o prezentare a trei cazuri ilustrative la sfоrşitul prezentului raport. Victimele au declarat reprezentanţilor Amnesty International cum drepturile lor de bază sunt violate, iar legislaţia şi prevederile procedurale naţionale sunt ignorate de către anchetatorii de poliţie. Serghei Gurgurov a declarat reprezentanţilor Amnesty International că a fost torturat de colaboratorii de poliţie ai sectorul Rоşcani din municipiul Chişinău, оn luna octombrie 2005, cu scopul de a obţine de la el declaraţii de recunoaştere a vinovăţiei оn ce priveşte o serie de furturi de telefoane mobile. El a fost bătut pînă şi-a pierdut cunoştinţa, iar mai apoi colaboratorii de poliţie au încercat să-l trezească cu şocuri electrice. Serghei Gurgurov, care este оn vоrstă de 28 de ani, a devenit invalid din cauza torturii şi a maltratărilor la care l-au supus poliţiştii. A.B. susţine că a fost bătut de trei ofiţeri de la Direcţia securitate internă a Ministerului Afacerilor Interne; un ofiţer a folosit cătuşe ca să-l bată, iar un altul l-a bătut cu o lanternă de cauciuc. Cei doi ar fi fost ajutaţi de către asistentul medical al centrului de detenţie, care îl ţinea de picioare şi care şi-a exprimat regretul că aparatul de şocuri electrice nu funcţiona. A.B. a fost reţinut de poliţie de la 25 februarie 2006 pînă la 17 iulie 2006, şi a fost acuzat de furt. El a fost bătut pentru cu scopul de a-l impune să depună declaraţii оmpotriva unui prieten care lucra ca poliţist. El a spus că a refuzat să depună mărturii false. La data de 21 mai 2007, Viorica Plate ar fi fost torturată de colaboratorii Comisariatului de poliţie Botanica din municipiul Chişinău, cu scopul de a o forţa să declare că ar fi furat bani de la fostul ei soţ. Ea a declarat că ofiţerii de poliţie au bătut-o, au forţat-o să оmbrace o mască de antigaz, lipsind-o de oxigen, iarăşi au bătut-o, după aceasta au agăţat-o de un cuier de pălării aşezat peste două scaune.
Informaţiile din acest raport au fost adunate prin interviuri directe оntreţinute cu victimele, avocaţi, organizaţii non-guvernamentale (ONG-uri), reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi ai Procuraturii Generale. Reprezentanţii Amnesty International au efectuat două vizite de documentare în Republica Moldova, оn lunile martie şi iulie 2007, au vizitat centre de detenţie din Chişinău, Comrat, Taraclia, Ocniţa, Edineţ, Orhei şi Straşeni. Acest raport nu include nici un caz de torturare şi maltratare din auto-proclamata republică moldovenească nistreană (Transnistria). Acest lucru se datorează nu absenţei torturii şi a maltratărilor оn Transnistria, ci lipsei de informare a populaţiei ce locuieşte în Transnistria, fricii de a relata cazuri de tortură şi maltratări, absenţei organizaţiilor non-guvernamentale care se ocupă cu tematica prevenirii torturii şi apărării victimelor torturii, precum şi conştientizării scăzute a avocaţilor din Transnistria. Оn raportul asupra vizitei sale din Transnistria din 2000, Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT) a declarat că „un număr semnificativ de persoane private de libertate, care au fost intervievate de delegaţia CPT, au susţinut că ar fi fost supuse maltratării din partea poliţiei”.
Amnesty International solicită Guvernului Republicii Moldova să sporească numărul garanţiilor împotriva torturii şi a altor maltratări a persoanelor aflate în custodia poliţiei, precum: micşorarea perioadei de detenţie de la 72 la 24 de ore, оnainte de aducerea deţinutului în faţa unui judecător în cazurile penale, cu scopul de a asigura detenţia persoanelor reţinute de poliţie pentru o perioadă de timp cît mai scurtă; să asigure controale medicale obligatorii la sosirea оn locurile de detenţie; să se asigure ca interogatoriile să aibă loc оn camere speciale de interogare, iar interogatoriile să fie оnregistrate pe cale audio sau video. Guvernul ar trebui să pună capăt impunităţii pentru actele de tortură şi alte genuri de maltratări, prin asigurarea unor investigaţii prompte, detaliate şi imparţiale a tuturor alegaţiilor de tortură şi alte rele tratamente; de asemenea, guvernul trebuie să asigure faptul că colaboratorii de poliţie suspectaţi pentru asemenea acte, să fie suspendaţi pe durata investigaţiilor оntreprinse, cu continuarea achitării salariului integral; Guvernul trebuie să mai asigure faptul că statistica referitoare la numărul plîngerilor şi la modul cum au fost acestea rezolvate să fie publicate оn mod regulat, şi că victimele şi familiile lor să primească satisfacţii echitabile. Guvernul Republicii Moldova trebuie să respecte recomandarea din 2003 a Comitetului ONU împotriva torturii şi să înfiinţeze un mecanism independent, dotat cu resurse complete, care să investigheze toate alegaţiile de violări de drepturile omului, inclusiv a cazurilor de tortură şi de rele tratamente din partea organelor de menţinere a ordinii; conform cu ratificarea Protocolului opţional la Convenţia ONU împotriva torturii, Guvernul Republicii Moldova ar trebui să înfiinţeze un organism efectiv şi independent care să monitorizeze toate locurile de detenţie.
Оn scopul protejării siguranţei victimelor, numele lor indicate оn acest raport au fost schimbate. Amnesty International este recunoscătoare tuturor acelora care au ajutat-o în redactarea acestui raport şi consideră că recomandările adresate Guvernului Republicii Moldova vor ajuta la eradicarea torturii şi a altor rele tratamente care au loc în custodia poliţiei.
Obligaţiile Republicii Moldova conform dreptului internaţional
Interzicerea torturii
Toate formele de tortură şi de maltratări sоnt inechivoc interzise de actele normative internaţionale оn domeniul drepturilor omului. Această interdicţie este prevăzută de numeroase tratate şi alte instrumente internaţionale, şi este parte integrantă a dreptului internaţional cutumiar, care se aplică faţă de toate statele, indiferent dacă acestea sînt parte a tratatelor, care conţin interzicerea torturii şi a tratamentului inuman şi degradant. Tortura şi maltratările sunt interzise oricоnd şi оn orice circumstanţe. Nu sоnt acceptate excepţii, iar statele nu pot face derogări de la aceste obligaţii pe perioada urgenţelor naţionale sau pentru oricare alte motive.
Din 1948, au fost adoptate numeroase documente internaţionale şi regionale privind drepturile omului, care prevăd această interdicţie. Aceste instrumente includ tratate şi convenţii care stabilesc obligaţii legale pentru state. De asemenea, anumite acte normative internaţionale se limitează doar la declaraţii, care nu prevăd obligaţii legale pentru state, precum sunt Declaraţiile, dar care, fiind adoptate de către Adunarea Generală ONU sau de alte organisme ONU, sоnt de o autoritate considerabilă pentru state, reprezintă оnţelegeri comune оntre state, referitoare la standardele internaţionale prevăzute оn aceste documente. Republica Moldova este stat parte la toate convenţiile internaţionale de o importanţă majoră, şi anume:
Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (PIDCP) – Articolul 7
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO) – Articolul 3
Convenţia ONU оmpotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, inclusiv Protocolul opţional al Convenţiei ONU оmpotriva torturii
Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante
PIDCP prevede оnfiinţarea unui organism alcătuit din experţi independenţi, Comitetul pentru drepturile omului, care urmează să supravegheze implementarea prevederilor sale de către statele părţi. CEDO permite persoanelor să adreseze plîngeri Curţii Europene pentru Drepturile Omului, оn cazul оn care drepturile lor prevăzute de Convenţie au fost violate. Curtea emite hotărîri care sunt obligatorii pentru state şi poate solicita statelor să achite compensaţii victimelor. Convenţia împotriva torturii stabileşte înfiinţarea Comitetului оmpotriva torturii (CAT), un organism alcătuit din experţi independenţi, care documentează implementarea prevederilor Convenţiei de către statele parte. În 1985, Comisia ONU pentru drepturile omului a numit un Raportor Special pentru tortură, care este un expert ce are mandatul de a se adresa guvernelor oricărui stat parte la Convenţie, indiferent de tratatele la care acesta este parte, avоnd inclusiv dreptul de a interveni оn cazuri de urgenţă.
La nivel european şi internaţional există tratate care stabilesc înfiinţarea unor organisme de monitorizare, оn sarcina cărora este vizitarea locurilor de detenţie. Protocolul opţional la Convenţia ONU оmpotriva torturii a intrat оn vigoare оn iunie 2006 şi stabileşte un sistem regulat de vizitare a locurilor de detenţie de către organismele independente internaţionale şi naţionale. La nivel internaţional, Protocolul opţional la Convenţia ONU оmpotriva torturii creează un nou organism internaţional de prevenire, numit Subcomitetul ONU pentru prevenirea torturii. La nivel naţional, statelor care au ratificat Protocolul opţional la Convenţia ONU оmpotriva torturii li se solicită să înfiinţeze Mecanisme Naţionale de Prevenire, în termen de un an de la ratificarea acestui document. Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, adoptată în 1987, stabileşte înfiinţarea unui comitet de experţi aleşi din statele părţi, a Comitetului european pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT), оn sarcina căruia intră vizitarea locurilor de detenţie, cu scopul de a preveni aplicarea torturii şi a maltratărilor faţă de deţinuţi. CPT a publicat un şir de materiale care conţin standardele internaţionale, care abordează problemele principale pe care le urmăreşte Comitetul pe durata vizitelor sale оn locurile de detenţie a statelor părţi la prezenta Convenţie; acestea includ o secţiune aparte care reglementează detenţia persoanelor aflate оn custodia poliţiei. Оn special, CPT a vizitat de nouă ori Republica Moldova, inclusiv regiunea transnistreană; оn timpul acestor vizite a examinat tematica aplicării torturii şi a maltratărilor pe durata reţinerii de către poliţie, de rоnd cu alte probleme. Rapoartele acestor vizite oferă recomandări foarte amănunţite, la care se fac trimiteri оn acest raport.
Ca stat parte la toate aceste instrumente internaţionale de drepturile omului, Republica Moldova s-a angajat să protejeze drepturile tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia sa. În plus, faţă de instrumentele care abordează tematica torturii şi a relelor tratamente, există cîteva texte internaţionale de bază care prevăd standarde referitoare la detenţie în general, şi care includ garanţii importante împotriva aplicării torturii şi a relelor tratamente: Codul ONU de Principii pentru protecţia tuturor persoanelor aflate sub orice formă de detenţie sau în închisoare (Codul ONU de Principii) (the UN Body of Principles for the Protection of All Persons under Any Form of Detention or Imprisonment (UN Body of Principles)), Reguli minime ale ONU pentru tratamentul deţinuţilor.
Definiţia torturii şi a relelor tratamente
Convenţia ONU împotriva torturii şi a altor tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (Convenţia împotriva torturii), la care Republica Moldova este parte, se referă clar la tortură şi alte tratamente cu cruzime, inumane sau degradante din partea persoanelor cu funcţie de răspundere din cadrul autorităţilor publice. Articolul 1 conţine următoarea definiţie a torturii:
„Pentru scopurile acestei Convenţii, termenul ‚tortură’ defineşte orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, de natură fizică sau psihică, cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis sau este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra sa sau a unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere sau suferinţă este provocată de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea sau cu consimţămîntul expres sau tacit al unor asemenea persoane.”
Condiţii politice, sociale şi economice
Republica Moldova are o populaţie de aproape patru milioane de persoane şi şi-a obţinut independenţa ca urmare a prăbuşirii URSS-ului оn 1991. Limba de stat este moldovenească, dar rusa şi găgăuza (vezi mai jos) au statut de „limbi oficiale”.
Republica Moldova se confruntă cu semnificative provocări politice şi economice. În primul rînd, guvernul nu deţine controlul asupra întregului teritoriu al ţării. Teritoriul la est de rîul Nistru şi-a declarat independenţa faţă de Moldova în 1990, rămînînd însă parte a Uniunii Sovietice, sub numele de Republica Socialistă Sovietică Moldovenească Transnistreană. Această declaraţie a fost urmată de conflicte care au escalat оn martie 1992, оn timpul cărora s-au înregistrat mii de morţi. Violenţele au încetat în iulie 1992 prin semnarea unui acord între Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Republica Moldovenească Transnistreană (Transnistria), care nu a fost niciodată recunoscută la nivel internaţional, funcţionează ca o republică prezidenţială cu propriul său guvern şi parlament, propriile forţe militare şi de miliţie, propria constituţie şi monedă.
Relaţiile cu grupul etnic găgăuz din sudul ţării au avut mai mult succes. Găgăuzii, un grup etnic de turci creştin ortodocşi, au luptat şi ei alături de locuitorii Transnistriei în timpul războiului civil de la începutul anilor 1990, dar au ajuns la o înţelegere cu Moldova, după care Regiunea Autonomă Găgăuză, deşi nu are hotare geografice continue, are un grad de autonomie în interiorul Republicii Moldova.
Republica Moldova rămîne una dintre cele mai sărace ţări din Europa de Est şi din fosta Uniune Sovietică. Nu dispune de resurse naturale, iar agricultura, în care este angajată 40 la sută din populaţie, nu este organizată eficient. Conform Programului Naţiunilor Unite pentru dezvoltare (PNUD), „un larg grup de locuitori rurali оncearcă оn mod simplu şi disperat să supravieţuiască”. Sărăcia şi lipsa de locuri de muncă conduc la un оnalt nivel de emigraţie şi de trafic de fiinţe umane. Oficialităţile estimează că numărul moldovenilor care lucrau în străinătate în 2005 era de 394.500, iar banii trimişi de aceştia au constituit 30 la suta din PNB оn acel an. Un ONG activ оn Regiunea Autonomă Găgăuză a declarat reprezentanţilor Amnesty International, conform unui studiu realizat de acest ONG, că 80 la sută dintre fetele dintr-o şcoală locală aveau aspiraţia de a lucra în străinătate, iar 70 la sută dintre copiii dintr-o şcoală locală aveau o rudă care lucra în străinătate.
Corupţia dezlănţuită este o consecinţă socială a sărăciei, care subminează statul de drept şi contribuie la impunitatea autorităţilor publice care încalcă legea. Toate oficialităţile cu care reprezentanţii Amnesty International s-au întîlnit pe durata vizitelor lor din martie şi iulie 2007, au admis faptul că corupţia este o problemă la toate nivelurile de guvernare, inclusiv şi printre colaboratorii de poliţie, avocaţi şi judecători. Un angajat al Ministerului Justiţiei a declarat că: „Nu putem spune că guvernul va fi lipsit de corupţie vre-o dată. Aceasta ar însemna că nu ar mai exista nici un guvern”.
Violenţa este tolerată la multe niveluri ale societăţii moldovene. Violenţa în familie este foarte răspîndită; vice-ministrul de justiţie a declarat reprezentanţilor Amnesty International că dacă toţi părinţii din Republica Moldova ar fi să răspundă sincer dacă îşi bat sau nu copiii, 100 la sută dintre părinţi ar admite că îşi bat copiii.
Practici de reţinere poliţienească
Conform Legii Republicii Moldova cu privire la poliţie, colaboratorii de poliţie îşi organizează activitatea pe principiile „legalităţii, umanismului şi echităţii sociale, conlucrării cu cetăţenii şi cu colectivele de muncă, pe principiile transparenţei şi respectării secretului profesional”. Legea specifică de asemenea că, оn caz de necesitate, poliţia poate viola drepturile şi libertăţile cetăţenilor doar pentru оndeplinirea atribuţiilor de serviciu, оn cazurile expres prevăzute de lege. Оn Moldova, ca şi în alte părţi ale Uniunii Sovietice, poliţia este оn curs de adaptare să activeze оntr-un sistem politic democratic, depăşind, relativ nu demult, activitatea sa оn cadrul unui sistem autoritar, iar perioada de tranziţie оn care se află Republica Moldova nu este complet depăşită. Poliţia din Republica Moldova оn activitatea sa are оncă mult comun cu activitatea miliţiei de stil sovietic, ca spre exemplu structura deosebit de militarizată şi ierarhizată, nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie de către colaboratorii de poliţie, şi bazarea pe dovezile obţinute prin depoziţiile persoanelor implicate în procesul penal.
Cu toate acestea, există o conştientizare de creştere a necesităţii de implementare a schimbărilor, iar Ministerul Afacerilor Interne a iniţiat un proiect pe termen de un an împreună cu Saferworld, un ONG din Marea Britanie, şi оmpreună cu Institutul pentru Politici Publice (IPP) din Republica Moldova, оn vederea dezvoltării unei strategii poliţieneşti bazate pe comunitate. Оn luna mai 2006, conform Planului Naţional de Acţiuni оn domeniul drepturilor omului, a fost aprobat un Cod de etică şi deontologie a poliţistului, cu scopul de a оmbunătăţi comportamentul poliţiştilor, creşterea оncrederii societăţii în poliţie şi eradicarea abuzurilor poliţieneşti. Codul de etică şi deontologie stabileşte principiile de conduita profesională a poliţiştilor, inclusiv legalitatea, imparţialitatea, transparenţa, flexibilitatea etc.
Variatele organe de menţinere a ordinii de drept, precum poliţia criminală, poliţia judiciară, carabinierii şi poliţia rutieră se află sub jurisdicţia Ministerului Afacerilor Interne. Ministerul Afacerilor Interne are оn subordine 38 de Izolatoare de Detenţie Preventivă (IDP), majoritatea cărora sînt ataşate comisariatelor de poliţie raionale şi care оn total au capacitatea de a permite deţinerea a 1.564 de persoane. Оn plus, faţă de IDP-urile conduse de Ministerul Afacerilor Interne, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei are propriul său Izolator de detenţie Provizorie оn incinta sa оn municipiul Chişinău. Centrul a fost оnfiinţat prin decret prezidenţial în 2002 şi se subordonează Prim-Ministrului.
Codul de procedură penală şi Legea cu privire la poliţie prevăd modalităţile de arestare şi de tratare a persoanelor reţinute şi arestate, precum şi drepturile acestora. Multe aspecte ale tratamentului şi ale condiţiilor de detenţie sоnt de asemenea reglementate de Regulamentul intern al Ministerului Afacerilor Interne, precum Ordinul nr. 5 care a fost modificat pentru ultima dată în 2004, şi care nu este accesibil publicului.
Durata excesivă de detenţie
Toate persoanele reţinute sunt ţinute оn IDP-uri pe o durată de pînă la 72 de ore, înainte de a fi aduşi în faţa unui judecător. În acest stadiu, ei sоnt fie transferaţi la o Instituţie Penitenciară (IP sau acronimul rusesc SIZO), sau perioada de detenţie a lor în IDP poate fi extinsă. Perioada de timp pe care deţinuţii o petrec de fapt în detenţie nu este specificată în Codul de Procedură Penală, dar cu ocazia vizitelor la IDP-uri, reprezentanţilor Amnesty International li s-a comunicat că deţinuţii pot fi reţinuţi pe o durată de pînă la 10 zile. Acest lucru este probabil notificat оn careva regulamente interne. Cu toate acestea, este o practică frecventă cоnd persoanele reţinute, оnainte de judecare sunt returnate frecvent la IDP-uri de la SIZO, pentru interogări sau pentru efectuarea acţiunilor procesuale. Оn timpul vizitei sale la IDP-uri оn iulie 2007, delegaţii Amnesty International au descoperit, că majoritatea deţinuţilor care erau bănuiţi în cazuri penale fuseseră readuşi în mod repetat la IDP-uri оnainte de judecare, ca să se întîlnească cu ofiţerii de urmărire penală sau procurorii care se ocupau de cazurile lor. Fiecare vizită dura maximum 10 zile, înainte de întoarcerea la SIZO. Această practică a avut un efect negativ asupra deţinuţilor: nu numai că erau ţinuţi în condiţii proaste pentru o perioadă de timp excesiv de lungă, dar erau privaţi frecvent de posibilitatea de a fi vizitaţi de familiile lor.
O importantă garanţie împotriva torturii şi a maltratării constă în asigurarea, că autorităţile responsabile de urmărirea penală sоnt separate de cele responsabile pentru detenţie. Unul dintre punctele Planului Naţional de Acţiuni оn domeniul drepturilor omului este transferarea supunerii IDP-urilor Ministerului Justiţiei. Aceasta ar reprezenta o garanţie importantă оmpotriva torturii şi a relelor tratamente, deoarece ar оnsemna că deţinuţii vor fi ţinuţi оn centrele de poliţie doar pentru primele 72 de ore, conform legislaţiei în vigoare. Ca acest lucru să se poată întîmpla, un număr de noi centre de detenţie de dinainte de judecare (case de arest) trebuie să fie construite оn ţară, iar data de trecere la acest sistem este planificată pentru anul 2010. Amnesty International оndeamnă guvernul moldovean să acţioneze fără întîrziere pentru a transfera responsabilitatea pentru deţinuţi оn sarcina Ministerului Justiţiei, chiar dacă acest lucru va însemna că angajaţii Ministerului Justiţiei vor trebui să activeze оn cadrul comisariatelor de poliţie conduse de Ministerul Afacerilor Interne.
Lipsa separării dintre prizonierii condamnaţi şi persoanele reţinute pentru anchetare
Potrivit Regulilor minimale standarde ale ONU privind tratamentul deţinuţilor, deţinuţii care se află în aşteptarea judecării trebuie să fie ţinuţi separat de persoanele condamnate, trebuie să le fie respectată prezumţia nevinovăţiei şi să fie trataţi оn modul corespunzător. Оn Republica Moldova, această separare nu este respectată оn prezent, deoarece deţinuţii care au fost sancţionaţi cu arest conform Codului de Contravenţii Administrative, sоnt de asemenea ţinuţi în IDP-uri (vezi secţiunea 4.5).
Transferarea plănificată a IDP-urilor sub jurisdicţia Ministerului Justiţiei ar conduce la aceea că persoanele arestate оn baza Codului de Contravenţii Administrative vor putea fi ţinute separat de persoanele aflate sub arest preventiv pe cauze penale. Această separare ar trebui să aibă loc cоt mai rapid posibil.
Criterii pentru evaluarea activităţii organelor de poliţie
Una din consecinţele trecutului sovietic este o rată foarte înaltă a condamnărilor, de aproape 76 la sută, comparată cu o rată a condamnărilor оn Occident de 20-40 la sută. Se fac presiuni asupra colaboratorilor de poliţie ca să sporească numărul de infracţiuni descoperite, iar acest lucru este utilizat ca o unitate de măsură a succesului mai mult decоt alţi factori, ca de exemplu percepţia publică a poliţiei sau prevenirea crimelor. Un colaborator de poliţie, angajat recent, a declarat reprezentanţilor Amnesty International că performanţa sa este măsurată prin numărul cazurilor pe care le trimite оn instanţa de judecată. Calitatea cazurilor nu este apreciată, iar hotărîrile instanţelor judecătoreşti nu se iau оn consideraţie. Şeful poliţiei din Ocniţa a confirmat acest lucru reprezentanţilor Amnesty International оn iulie 2007, şi a declarat că Comisariatul Raional de Poliţie este unul dintre cele mai bune din ţară, deoarece ei sunt capabili să transmită procurorului 97 % din cazurile lor. Cоnd a fost оntrebat dacă cunoştea ce hotărîri lua instanţa de judecată оn privinţa acestor cazuri, el a răspuns că acest lucru nu îl priveşte. Оn timpul unei оntоlniri la Ministerul Afacerilor Interne din martie 2007, s-a confirmat faptul că salariile colaboratorilor de poliţie depind de calitatea muncii depuse. Reprezentanţilor Amnesty International li s-a spus că salariile pot varia în mod substanţial. Оncălcările Codului de Procedură Penală vor fi pedepsite prin reduceri salariale, dar de asemenea un şef de poliţie poate decide acordarea unei recompense poliţistului pentru descoperirea unei infracţiuni. Reprezentanţilor Amnesty International li s-a mai spus că nu sunt stabilite norme pentru descoperirea infracţiunilor, dar că este vorba de o competiţie în cadrul Ministerului pentru prezentarea unor rate оnalte de condamnare. Amnesty International consideră că noi criterii pentru evaluarea activităţii poliţiei, conforme cu Codul de etică şi deontologie, ar ajuta la combaterea torturii şi a relelor tratamente.
Bazarea pe declaraţii de recunoaştere a vinovăţiei
Poliţia din Republica Moldova se bazează deseori pe declaraţii de recunoaştere a vinovăţiei. Codul de procedură penală prevede acumularea şi altor probe, оn afară de declaraţii de recunoaştere a vinovăţiei, dar aceasta nu este obligatoriu, iar оn practică, de obicei, probele consistă doar din depoziţiile martorilor.
Оn multe IDP-uri au apărut recent camere destinate interogărilor, amplasate оn apropierea celulelor; totuşi, fiind întrebaţi, majoritatea ofiţerilor de urmărire penală şi a şefilor comisariatelor de poliţie raionale au admis că interogările pot avea loc şi în birourile ofiţerilor de urmărire penală. Оn majoritatea cazurilor care au fost оn vizorul organizaţiei Amnesty International, tortura şi