STOP THE RUSSIAN NAZISM - IMPERIALISM
Asistăm la agresiunea militară a unei puteri neo-imperiale naziste (rusia) faţă de un stat suveran (Georgia). Acesta din urmă doreşte să îşi prezerve independenţa şi integritatea teritorială consfinţită internaţional, cu sacrificii şi eforturi impresionante. Modelul sovietic al invaziilor Budapestei în 1956 şi a Cehoslovaciei în 1968, Finlandei în 1940, Basarabiei în 1940, Poloniei, este reeditat acum de rusia nazistă “capitalistă”.
Georgia este o democraţie în curs de consolidare. Stilul de viaţă socială şi politică al georgienilor tinde să se înscrie progresiv în ceea ce generic şi simplist am putea numi “Western way of life”.
rusia nu este o democraţie. Este o oligarhie petro-militară revanşardă, care viseaza la re-anexarea vechilor teritorii înglobate cândva în uniunea sovietică. Mentalitatea dominantă în rândul elitei politice care deserveşte Kremlinul este “nostalghia” după puterea sovietică de altă dată, combinată cu un soi de naţionalism revaşard susţinut financiar de o oligarhie petro-militară. Concepţia acestei oligarhii este că spaţiul geopolitic deţinut de fostele republici sovietice (unele care şi-au declarat independenţa între timp) este un bun istoric al rusiei şi că, în viitor, ceea ce s-a pierdut prin destrămarea Uniunii Sovietice, va fi recucerit la loc, fie prin şantaj economic, fie prin forţa armelor. putin a şi declarat la un moment dat că “cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX a fost destrămarea Uniunii Sovietice”.
Ideea re-anexării este una dominantă în mintea strategilor de la Kremlin. Georgia a primit MAP-ul. rusia considera ca principala umbrela de securitate a Occidentului - NATO - constituie o stavila in calea ambitiilor ei neo-imperiale naziste.
Utilizarea minorităţilor rusofone din fostele teritorii sovietice – devenite între timp state independente şi pro-occidentale – este o tactică mai veche de destabilizare şi ca bun pretext de invazie militară în vederea ‘restabilirii calmului şi ordinii”. Aşa am ajuns la formule paranoico-hilare de tipul “trupe ruseşti de menţinere a păcii” în regiunea osetină. Este ca şi cum ai angaja piromanii într-o unitate de pompieri.
In anii imediat următori prăbuşirii imperiului sovietic minoritatea rusofonă a fost calul troian din care Moscova a deversat conflctele şi tensiunile extreme din interiorul ţărilor baltice, în Transnistria, în Abhazia şi Osetia de Sud, în Ucraina, în Karabahul de munte, în Tadjikistan.
Avem de a face cu prima confruntarea majoră de după 1989 între polul euro-atlantic - ajuns până în coasta ruşilor - şi o hegemonie petro-militară eurasiatică. Limesul euroatlantic se apropie ameninţător - din punctul de vedere al Moscovei - de barbaria stepelor. Pierdem orice urmă de credibilitate şi de solidaritate dacă nu suţinem cauza georgiană. Lăsăm în bătaia puştii ruseşti şi alte state abia consolitate democratic şi cu o brumă de securitate deasupra lor.
Facem – pozând în academicieni blazaţi – jocul strategic al rusiei. Incurajată de propria noastră lipsă de reacţie, rusia îşi poate permite orice. Mâine bombardamentele ruseşti pot atinge – cine ştie - Kiev-ul, Chişinăul, Erevanul, statele baltice, România, Polonia, Cehia, etc. Cauza georgiană este acum cauza tuturor statelor abia scăpate de comunism. In aceste clipe, suntem cu toţi georgieni.