Etnicii germani din RASSM — victime ale Marii Terori din anii 1937—1938
Este cunoscut faptul că teritoriile anexate la Imperiul rus în urmarăzboiului ruso-austro-turc din anii 1787—1792 (spaţiul dintre Nistru şi Bug) şi a celui din anii 1806—1812 (Basarabia) au fost colonizate masiv cu populaţie alogenă. O componentă importantă a fluxului de coloniştistrăini dirijat de autorităţile ţariste în aceste două regiuni au fostşi grupurile de nemţi din statele germane şi din Ducatul Varşoviei.
Rolul acestui grup etnic în viaţa social-economică a celor douăregiuni a fost unul extrem de benefic. Spiritul întreprinzător alpoporului german implantat în stânga Nistrului şi în sudul Basarabiei aprodus valori materiale, a servit în calitate de exemplu demn de urmatşi pentru populaţiile cu care au convieţuit, mai ales pentru populaţiaautohtonă — românii basarabeni şi cei transnistreni.
Autorităţile ţariste, care, iniţial, le-au acordat tuturorcoloniştilor străini privilegii însemnate şi, în mod special, celor deorigine germană, i-au supus ulterior unor persecuţii neîntemeiate. Estevorba, în primul rând, de deposedările de bunuri şi de deportareaetnicilor germani din sudul Basarabiei în guberniile din centrulimperiului în anii 1915—1916, în toiul primului război mondial. Abiadupă Unirea Basarabiei cu România, etnicii germani deportaţi, care,între timp, reveniseră de unde au fost expulzaţi, au putut să reintre în posesia proprietăţilor confiscate.
În perioada interbelică destinele coloniştilor din sudul Basarabieişi din RASS Moldovenească au fost total diferite — dacă cei dincomponenţa României s-au bucurat de condiţii favorabile pentruprosperarea lor social-economică, devenind unul dintre grupurile etnicecele mai înstărite din această ţară şi continuând să se bucure de oautonomie culturală extinsă, cu dreptul de a studia în şcolile primareşi secundare în limba germană, cu libertate confesională deplină, cureprezentare proporţională în Parlamentul ţării şi cu o administraţielocală eligibilă în baza principiilor democratice, etnicii germani dinpseudoautonomia moldovenească din stânga Nistrului au fost condamnaţi să suporte toate consecinţele dramatice pe care le-a cunoscut întreagapopulaţie a acestei regiuni — război civil, cu mii de victime inocente,foametea din perioada aşa-numitei politici a «comunismului de război»,deposedări barbare de aproape toate bunurile mobile şi imobile înperioadaaşa-numitei «deschiaburiri» şi colectivizări a agriculturii,condamnări la câte 6 ani de lagăre de concentrare ca să-şi ispăşeascăpedeapsa pentru spiritul lor întreprinzător, ce i-a propulsat pe maitoţi nemţii din această regiune în categoria aşa-numiţilor «chiaburi»,care, de fapt, erau cei mai harnici ţărani ce şi-au asigurat starea lorsocială înstărită în urma unei munci asidui şi bine chibzuite. Însăapogeul calvarului lor abia urma. După ce o bună parte dintre nemţiitransnistreni au revenit din lagăre, în anii 1935—1936, în scurt timp,nimeresc în malaxorul Marii Terori, care i-a avut ca ţintă predilectă.Arhivele Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şiServiciului de Informaţii şi Securitate conţin mărturii cutremurătoareale dramei prin care a trecut populaţia germană din RASSM.
Procesele-verbale ale Troicii speciale de la Tiraspol, care expediasăptămânal, ca pe conveier, sute de persoane nevinovate în faţaplutoanelor de execuţie, conţin sute de nume de etnici nemţi dincoloniile germane din această regiune.
Unii colonişti germani din RASSM au fost condamnaţi la moarte pemotive confesionale. Astfel, Iacob Levenberg, liderul unui grupconfesional al etnicilor germani din satul Luntch, raionul Kotovsk, afost executat doar pentru faptul că întreţinuse legătura cu oorganizaţie de aceeaşi confesiune din Germania, obţinând din parteaacesteia un ajutor bănesc, şi că ar fi făcut «în mod sistematic agitaţie contrarevoluţionară contra măsurilor întreprinse de guvern». LuiLevenberg i se mai incrimina cultivarea unui «spirit defetist».
Cei mai mulţi etnici germaniau fost condamnaţi la moarte pentrufaptul că ar fi fost «chiaburi». Cazul lui Christian Flemer din satulBolşoi Fontan, raionul Kotovsk, este unul caracteristic pentru mai mulţi consângeni de-ai săi. În textul inserat în procesul-verbal al Troiciispeciale a RASSM, ce conţinea «capetele de acuzare» împotriva lui Chr.Flemer, se specifica: «chiabur», «deschiaburit» — o sintagmă ilogică,întrucât, dacă trecuse procedura de «deschiaburire», în anii 1929—31, în noiembrie 1937 bineînţeles că nu mai putea fi calificat ca «chiabur».Pe lângă alte multiple învinuiri stupide, figura şi cea cu privire lachemarea lui Flemer adresată consătenilor săi de a vota candidatura sala alegerile în Sovietele de deputaţi, şi nu pe cele înaintate deautorităţi. Pentru o atare naivitate, dânsul a plătit cu viaţa.
Condamnările la moarte ale etnicilor germani au făcut ravagii întoate coloniile şi satele unde locuiau reprezentanţii acestei minorităţi etnice, dar cele mai numeroase victime le-a înregistrat localitateaGlikstaal, raionul Grigoriopol. După unele estimări aproximative dinaceastă colonie germană, în decurs de un an şi două luni au fostexecutate peste două sute de persoane. Unele procese-verbale, semnate de cei trei membri ai Troicii Speciale de la Tiraspol, conţin, cupreponderenţă, nume de etnici germani din Glikstaal. Astfel,procesul-verbal al Troicii din 29.XI.1937, prin care erau condamnate lamoarte 35 de persoane, includea 6 etnici germani din respectiva colonie. Aceştia au fost Johann Waldt, Christian Geist, Johann Geist, ChristianKarl Geist, Friedrich Karl Geist (ultimii doi, se pare, erau fraţi),Friedrich Kessler. Tuturor li s-au formulat cam aceleaşiînvinuiri-şablon — cea de a fi fost «chiaburi», de a fi promovatagitaţie contrarevoluţionară şi de a fi participat, în anul 1919, la orăscoală antisovietică. Cu referire la ultima acuzare, cel puţin în două cazuri aceasta sună absurd, întrucât doi dintre acuzaţi erau minori în1919.
Următorul proces-verbal, cel cu numărul 38 din 30 noiembrie 1937,conţine alte nume de etnici germani din acelaşi sat Glikstaal.
Rolul acestui grup etnic în viaţa social-economică a celor douăregiuni a fost unul extrem de benefic. Spiritul întreprinzător alpoporului german implantat în stânga Nistrului şi în sudul Basarabiei aprodus valori materiale, a servit în calitate de exemplu demn de urmatşi pentru populaţiile cu care au convieţuit, mai ales pentru populaţiaautohtonă — românii basarabeni şi cei transnistreni.
Autorităţile ţariste, care, iniţial, le-au acordat tuturorcoloniştilor străini privilegii însemnate şi, în mod special, celor deorigine germană, i-au supus ulterior unor persecuţii neîntemeiate. Estevorba, în primul rând, de deposedările de bunuri şi de deportareaetnicilor germani din sudul Basarabiei în guberniile din centrulimperiului în anii 1915—1916, în toiul primului război mondial. Abiadupă Unirea Basarabiei cu România, etnicii germani deportaţi, care,între timp, reveniseră de unde au fost expulzaţi, au putut să reintre în posesia proprietăţilor confiscate.
În perioada interbelică destinele coloniştilor din sudul Basarabieişi din RASS Moldovenească au fost total diferite — dacă cei dincomponenţa României s-au bucurat de condiţii favorabile pentruprosperarea lor social-economică, devenind unul dintre grupurile etnicecele mai înstărite din această ţară şi continuând să se bucure de oautonomie culturală extinsă, cu dreptul de a studia în şcolile primareşi secundare în limba germană, cu libertate confesională deplină, cureprezentare proporţională în Parlamentul ţării şi cu o administraţielocală eligibilă în baza principiilor democratice, etnicii germani dinpseudoautonomia moldovenească din stânga Nistrului au fost condamnaţi să suporte toate consecinţele dramatice pe care le-a cunoscut întreagapopulaţie a acestei regiuni — război civil, cu mii de victime inocente,foametea din perioada aşa-numitei politici a «comunismului de război»,deposedări barbare de aproape toate bunurile mobile şi imobile înperioadaaşa-numitei «deschiaburiri» şi colectivizări a agriculturii,condamnări la câte 6 ani de lagăre de concentrare ca să-şi ispăşeascăpedeapsa pentru spiritul lor întreprinzător, ce i-a propulsat pe maitoţi nemţii din această regiune în categoria aşa-numiţilor «chiaburi»,care, de fapt, erau cei mai harnici ţărani ce şi-au asigurat starea lorsocială înstărită în urma unei munci asidui şi bine chibzuite. Însăapogeul calvarului lor abia urma. După ce o bună parte dintre nemţiitransnistreni au revenit din lagăre, în anii 1935—1936, în scurt timp,nimeresc în malaxorul Marii Terori, care i-a avut ca ţintă predilectă.Arhivele Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şiServiciului de Informaţii şi Securitate conţin mărturii cutremurătoareale dramei prin care a trecut populaţia germană din RASSM.
Procesele-verbale ale Troicii speciale de la Tiraspol, care expediasăptămânal, ca pe conveier, sute de persoane nevinovate în faţaplutoanelor de execuţie, conţin sute de nume de etnici nemţi dincoloniile germane din această regiune.
Unii colonişti germani din RASSM au fost condamnaţi la moarte pemotive confesionale. Astfel, Iacob Levenberg, liderul unui grupconfesional al etnicilor germani din satul Luntch, raionul Kotovsk, afost executat doar pentru faptul că întreţinuse legătura cu oorganizaţie de aceeaşi confesiune din Germania, obţinând din parteaacesteia un ajutor bănesc, şi că ar fi făcut «în mod sistematic agitaţie contrarevoluţionară contra măsurilor întreprinse de guvern». LuiLevenberg i se mai incrimina cultivarea unui «spirit defetist».
Cei mai mulţi etnici germaniau fost condamnaţi la moarte pentrufaptul că ar fi fost «chiaburi». Cazul lui Christian Flemer din satulBolşoi Fontan, raionul Kotovsk, este unul caracteristic pentru mai mulţi consângeni de-ai săi. În textul inserat în procesul-verbal al Troiciispeciale a RASSM, ce conţinea «capetele de acuzare» împotriva lui Chr.Flemer, se specifica: «chiabur», «deschiaburit» — o sintagmă ilogică,întrucât, dacă trecuse procedura de «deschiaburire», în anii 1929—31, în noiembrie 1937 bineînţeles că nu mai putea fi calificat ca «chiabur».Pe lângă alte multiple învinuiri stupide, figura şi cea cu privire lachemarea lui Flemer adresată consătenilor săi de a vota candidatura sala alegerile în Sovietele de deputaţi, şi nu pe cele înaintate deautorităţi. Pentru o atare naivitate, dânsul a plătit cu viaţa.
Condamnările la moarte ale etnicilor germani au făcut ravagii întoate coloniile şi satele unde locuiau reprezentanţii acestei minorităţi etnice, dar cele mai numeroase victime le-a înregistrat localitateaGlikstaal, raionul Grigoriopol. După unele estimări aproximative dinaceastă colonie germană, în decurs de un an şi două luni au fostexecutate peste două sute de persoane. Unele procese-verbale, semnate de cei trei membri ai Troicii Speciale de la Tiraspol, conţin, cupreponderenţă, nume de etnici germani din Glikstaal. Astfel,procesul-verbal al Troicii din 29.XI.1937, prin care erau condamnate lamoarte 35 de persoane, includea 6 etnici germani din respectiva colonie. Aceştia au fost Johann Waldt, Christian Geist, Johann Geist, ChristianKarl Geist, Friedrich Karl Geist (ultimii doi, se pare, erau fraţi),Friedrich Kessler. Tuturor li s-au formulat cam aceleaşiînvinuiri-şablon — cea de a fi fost «chiaburi», de a fi promovatagitaţie contrarevoluţionară şi de a fi participat, în anul 1919, la orăscoală antisovietică. Cu referire la ultima acuzare, cel puţin în două cazuri aceasta sună absurd, întrucât doi dintre acuzaţi erau minori în1919.
Următorul proces-verbal, cel cu numărul 38 din 30 noiembrie 1937,conţine alte nume de etnici germani din acelaşi sat Glikstaal.