In ultimele zile mi-au telefonat mai multi cititori „…activi” ai TIMPULUI (asa s-a exprimat unul dintre ei), votanti ai diferitelor partide din Alianta, cu rugamintea de a le explica ce se intampla la Chisinau, ce e cu balbaiala din sanul conducerii Aliantei, ce ne asteapta, in definitiv, la vara - referendum, modificarea Constitutiei, alegeri anticipate s.a.m.d.? I-am sfatuit politicos sa se adreseze cu aceste intrebari conducerii partidelor pe care le-au votat, dar nu redactiilor ziarelor. In legatura cu aceasta cred ca e cazul sa spun cateva lucruri.Primul. Nu bag capul in nisip, ca strutul, nu ma spal pe maini si nu-mi declin partea de raspundere ce-mi revine mie, ca jurnalist implicat direct sau indirect in procesul politic pentru situatia politica ce s-a creat in ultimele luni. Da, am fost un partizan al Opozitiei anticomuniste si anul trecut am indemnat deschis cititorii sa voteze pentru partidele din actuala Alianta pentru Integrare Europeana. Din acest punct de vedere, sunt si eu responsabil pentru prestanta Aliantei si a liderilor ei si pentru politica pe care o promoveaza. Am urmarit cu atentie si ingrijorare evolutia lucrurilor dupa instalarea noii Puteri, am abordat cu ochi critic aceasta evolutie si nimeni, in afara de cei de la „Moldova Suverana” si „Flux” - adica, niciun om normal si cu bun-simt - nu poate sa-mi reproseze mie personal ca as fi „ziaristul lui Filat” sau ca TIMPUL ar fi ziarul de partid al acestuia. Nu a devenit TIMPUL nici „ziarul de familie al lui Tanase”, cum se insinueaza in zonele vizate - ministrul Justitiei, Alexandru Tanase, nu a aparut de mai multe ori in TIMPUL decat alti politicieni activi ai AIE. Intr-un cuvant, pot repeta si eu dupa marele si regretatul Grigore Vieru - „sunt fericit ca n-am cantat paunii” (ori pe unii, daca doriti…).Dimpotriva, mi-am facut dusmani noi in randul unor presupusi prieteni (politici) pentru faptul ca am scris critic despre unii dintre ei, ca am avut „imprudenta” sa pun la indoiala unele actiuni si declaratii ale lor. Astfel, lumea normala s-a convins ca TIMPUL nu-i „al cuiva”, ci doar al cititorilor, si face doar politica cititorilor sai.Al doilea. Recunosc, si eu, dar si colegii mei de la alte institutii de presa care au sprijinit anul trecut Opozitia anticomunista, dupa instalarea noii Puteri am nimerit intr-o… cursa. De fapt, nu e vorba de o cursa - in fond, nu e nimic nou -, ci de eterna situatie ingrata a ziaristului care practica jurnalismul angajat si militant. Desi au calcat de atatea ori pe grebla, acesti jurnalisti, inclusiv eu, nu am invatat ceea ce trebuia sa invatam. Asa-i societatea, asa suntem si noi… Fiind in opozitie, toti politicienii sunt ingerasi, democrati, dusmani inraiti ai coruptiei, iar cand ajung la putere, in cateva saptamani, trec printr-o metamorfoza ciudata - atat de ciudata incat ei nu se deosebesc prin nimic de cei pe care i-au dat jos de la putere, ba chiar devin mai odiosi ca acestia. Intrebarea e cum ne spalam obrazul, pe unde scoatem camasa noi, cei care i-am sustinut pe respectivii… mutanti? Am un raspuns simplu si sincer la aceasta intrebare: noi, jurnalistii militanti, ne-am facut datoria, am contribuit la demolarea odioasei guvernari comuniste, iar fata de noii guvernanti trebuie sa avem acelasi comportament critic necrutator ca si fata de fostii... Altceva mai destept si mai moral inca nu a fost inventat in jurnalismul modern.Al treilea. La putin timp dupa instalarea Aliantei la putere am observat in comportamentul liderilor ei unele „mutari” care m-au pus serios pe ganduri. Ingerasii de ieri incepusera sa aiba apucaturi de vampiri; democratii de ieri, luptatori pentru libertatea presei, ajunsi la putere, cand dadeau de vreun material in care nu erau laudati, mana li se ducea automat spre pistol... Unii dintre ei si-au schimbat mersul, au inceput a calca altfel decat atunci cand erau in opozitie - mai teapan, de parca, ajunsi acolo, sus, cineva le-a bagat un bat de rasarita in fund… Am observat ca se simteau fericiti in compania garzilor de corp care le deschideau si inchideau usile la limuzine… S-au luat in serios, fiind convinsi ca mumele lor i-au adus pe lume pe covor rosu, paziti de bodyguarzi… Am respectat „perioada de gratie” si, dupa expirarea celor o suta de zile, mi-am permis sa adopt un ton critic, lucru care, bineinteles, nu a putut sa placa celor care credeau sincer ca l-au apucat pe Dumnezeu de barba. Recunosc, toate abordarile mele critice au fost foarte atente si responsabile, pentru ca nu pot face abstractie ca scriu pentru un cititor concret, care are limitele si posibilitatile lui de intelegere. Apoi, un ton critic golanesc, cum ne pretind unii, ar fi insemnat ca noi le-am fi luat painea comunistilor. Intr-un cuvant, am incercat sa ramanem seriosi si civilizati, calitati putin apreciate de fosta guvernare, dar si de actuala…Al patrulea. Ceea ce m-a ingrijorat chiar din primele saptamani de guvernare a AIE a fost lipsa de transparenta. Dupa atatea promisiuni luminoase facute in campania electorala, actul guvernarii Aliantei a devenit opac, ba chiar obscur. Branza veche in burduf nou. Parca liderii Aliantei apar zilnic in ziare si la televiziune, parca fac declaratii, dar de fapt nu ne spun nimic, principalele probleme raman in umbra. Toate „relatiile cu publicul” ale liderilor Aliantei se reduc la nevoia egoista de a ramane vizibili, de a-si pastra imaginea de „feciori din popor”. Asa-zisele „bai de multime” organizate de unii frizeaza grotescul, sunt, pur si simplu, penibile... Alta ingrijorare a mea a fost provocata de lipsa de comunicare in cadrul Aliantei. Dupa Declaratia de constituire, Alianta nu a mai avut nicio declaratie comuna, fiecare lider al ei facandu-si propriul joc politic. Am urmarit, cu interes chiar, cum liderii Aliantei se ciomageau „discret si elegant” intre ei, cum fiecare incerca sa-l impinga pe „partenerul de guvernare” sa calce primul gresit, ca apoi sa stoarca efecte si dividende din asta. In definitiv, anume aceasta tactica a fost folosita si e folosita si astazi - altfel nu poate fi explicata balbaiala si incoerenta in problema modificarii Constitutiei.Al cincilea. Opinia mea - subiectiva, fireste - e ca Alianta a picat la primul si cel mai responsabil examen politic al anului 2010. Liderii Aliantei s-au incurcat atat de „spectaculos” in problema alegerilor anticipate (groapa sapata de ei insisi), incat nici un Voronin nu putea sa le-o faca. Repercusiunile pot fi grave nu numai in plan intern, dar si extern - poate cel mai mult in plan extern, pentru ca mizeria in care s-au bagat e perceputa ca o consecinta a lipsei de competenta si a lipsei respectului fata de lege. Occidentul care, in primele luni, i-a creditat cu atata incredere si le-a semnat atatea cecuri in alb, acum va cadea pe ganduri, devenind mai prudent si mai putin generos. Da, exista in societate o stare de spirit, potrivit careia legea (Constitutia) nu conteaza, pentru ca nu a contat nici pentru fosta guvernare comunista si, deci, scopul scuza mijloacele - odata ce comunistii si-au batut joc de noi opt ani de zile si daca ei vor sa revina la putere, mai conteaza oare ce mijloace vor fi utilizate pentru a-i scoate definitiv din viata politica? Conteaza! Enorm de mult. Daca Constitutia prevede dizolvarea parlamentului si anuntarea alegerilor anticipate - asta trebuie sa se faca, dar sa nu se inventeze povesti si sa fim hraniti cu basme despre asii din misterioasa maneca prezidentiala! Niciun as din aceasta maneca nu poate si nu trebuie sa inlocuiasca legea!Al saselea. In mod ideal, alegerile trebuie sa aiba loc si, precum declara recent ministrul Justitiei, Alexandru Tanase, normal ar fi ca ele sa se produca in 2011, concomitent cu alegerile locale. Exista suficiente argumente in favoarea acestei solutii. Daca se va intampla anume asa, inseamna ca societatea reintra deschis in campania electorala, cu toate consecintele care deriva de aici. Si presa va avea parte inca de un an de „conditii specifice” de activitate. Stiu, unele institutii de presa se bucura, isi freaca mainile. Prietenii mei stiu de ce. Si totusi, noul an electoral ii ofera presei noastre in general si fiecarui jurnalist in parte ocazia valorificarii altei experiente, diferita de cea pe care am mai trait-o in campania electorala din anul trecut. Cel putin trebuie sa incercam sa ne tratam de romantism infantil si sa nu mai semnam cecuri in alb pentru nimeni.Al saptelea. Da, sunt dezamagit, dar nu si disperat. Alianta pentru Integrare Europeana mai are inca potentialul de a se reface si de a rezista. Cred in capacitatea omului de a se depasi si de a se „autogenera”. Nu pun cruce pe niciunul dintre liderii Aliantei. Consider ca aceasta Alianta trebuie pastrata, fiindca ea are o misiune istorica pe care trebuie s-o realizeze. Si o va putea realiza daca liderii ei vor cobori pe pamant, se vor conduce de Lege si vor asculta de Dumnezeu.