802

A cui interese apara rapanosii comuisti?

Partidul Comunistilor s-a intrunit astazi intr-o sedinta la Palatul Feroviarilor, care a durat mai bine de doua ore. Intrunirea a avut loc cu usile inchise, iar la final, unul dintre membrii de frunte ai PCRM a iesit pusca din sala, suparat foc, declarand ca paraseste formatiunea.“Partidul a devenit ceva antinational si antistatal. Este o grupare ingusta care a uzurpat executivul politic si promoveaza anumiti oameni. Se ignora opinia larga a partidului. S-a luat o cale antinationala. Eu parasesc partidul”, a declarat, nervos, Iacob Timciuc.“Oamenii repede se deprind la posturi diferite si cand nu li se intorc aceste posturi ei se supara si fac diferite greseli. Aceasta este, mai mult nimic”, a comentat scurt liderul PCRM, Vladimir Voronin, plecarea lui Timciuc.Iacob Timciuc este membru PCRM din primii ani de la crearea formatiunii. El a activat si in Guvernele comuniste, in functia de prim-viceministru al Economiei, ulterior fiind ministru al Energeticii. In 2006, el a fost trimis ambasador in China, iar vara trecuta a indeplinit, pentru o scurta perioada de timp, functia de ministru al Administratiei Publice Locale.
0