731

Universitati straine cautam tineri romani

TARG UNIVERSITAR. Zeci de institutii academice din Europa si SUA si-au prezentat oferta de studii la Timisoara, iar maine vor face acelasi lucru la Iasi.Mii de tineri din Timisoara au asteptat ieri minute in sir, la o coada lunga, sa participe la o noua editie a Romanian International University Fair - RIUF. Targul, la care isi prezinta oferta zeci de universitati de traditie din intreaga lume, se va muta maine la Iasi. „Ma tenteaza Essex”Numai in doua ore, peste 1.500 de elevi au stat la coada, in incinta Hotelului Timisoara, pentru a putea vizita standurile unor prestigioase institutii de invatamant din 12 tari. „Am venit de la Chisineu Cris, afland ca aici e cel mai apropiat oras de casa unde se organizeaza targul. Ma tenteaza Essex, dar mai studiez si oferta institutiilor din tara”, ne-a declarat Roxana Lorint, eleva in clasa a XII-a. Elevilor li s-au alaturat si stu denti in cautare de burse scolare, mastere sau cursuri de specializare in strainatate. Potrivit lui Alexandru Ghita, presedintele Grupului Educativa, organizatorul targului, majoritatea au fost interesati de universitatile din Europa. „Avem re prezentanti ai unor universitati de renume din Marea Britanie, Franta, Germania, Olanda, Elvetia, dar si din Statele Unite. Aproximativ 80% din tineri sunt interesati de universitatile europene si numai 20% de cele de peste Ocean”, afirma Alexandru Ghita. Aderarea la UE a simplicat accesul la studiiInteresul tinerilor pentru spatiul european poate fi explicat prin prisma faptului ca, dupa aderarea Romaniei la UE, romanii pot studia in spatiul comunitar in conditii identice cu cele ale tinerilor localnici. Potrivit organizatorilor targului, un roman care vrea sa studieze in Danemarca va avea acces gratuit la orice universitate de stat. Cei care pleaca in Marea Britanie pot accesa, ca orice tanar britanic, un imprumut in conditii avantajoase, oferit de guvernul de la Londra, pentru plata scolarizarii. Iar cei care opteaza pentru Franta beneficiaza de subventiile oferite de statul francez, taxele de scolarizare pentru un an de studiu fiind cuprinse intre 800 si 1.000 de euro. Pentru a putea studia in strainatate, candidatii trebuie sa pre zinte eseuri motivationale, una sau doua recomandari de la fostii profesori, copie dupa foaia matricola si rezultatul testului de competenta lingvistica (Cambridge, TOEFL pentru engleza, DALF sau DELF pentru franceza, Goethe Zertifikat B2 sau C1, respectiv Zertifikat Deutsch pentru germana).„Tinerii care vor sa studieze in SUA trebuie sa treaca si examenul SAT, care testeaza competentele la matematica, gandire logica si cele lingvistice ale aplicantului. Exista mai multe teste SAT in Romania, sunt foarte usor de gasit pe internet si se dau on-line, in urma unei inscrieri”, spune Alexandru Ghita.La standul Stanford University, o romanca stabilita in SUA le da sfaturi „de la sursa” tinerilor.„Pentru ei e foarte important ceea ce fac studentii sau elevii aplicanti in afara vietii academice, indiferent de domeniu, daca arata ca fac aceste lucruri cu pasiune. Poate fi vorba de voluntariat, activitati sportive. Eseurile pe care trebuie sa le prezinte in momentul admiterii, in care tinerii vorbesc despre ei, conteaza foarte mult. Stanford University nu se uita numai la foaia matricola sau la rezultatele testului de admitere, ci se uita in ansamblu la persoana respectiva”, explica Silvia Loica-Mersa, adaugand ca taxele de scolarizare ajung, in SUA, la 37.000 de dolari pe an. Printre universitatile incluse in programul Spot Admision se numara University of Worcester si University of Salford, ambele din Marea Britanie, Inholland University of Applied Sciences, din Olanda, Copenhagen School of Design and Technology si SDE College, din Danemarca, respectiv City-International Fa culty of the University of Sheffield, din Grecia.De maine, RIUF se va muta la Iasi, la Hotelul Unirea, unde organizatorii au pregatit si o serie de seminarii, prezentari si workshopuri.
0