667

Arhivele demonstreaza genocidul sovietic din Basarabia

Autoritatile sovietice din Moldova decideau zilnic impuscarea a pana la 230 de persoane, arata membrii Comisiei pentru studierea regimului comunist de la Chisinau, constituita dupa iesirea comunistilor de la guvernare. Ministrul de Interne al Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenesti, procurorul general si primul secretar al Partidului Comunist din republica decideau zilnic impuscarea a 50 pana la 230 de persoane, a aratat Mihai Tasca, secretarul Comisiei pentru studierea si aprecierea regimului comunist, citat de Info-Prim Neo.Comisia urmeaza sa primeasca acces la arhivele Serviciului de Informatii si Securitate al Republicii Moldova, pentru a studia cazurile de internare fortata in spitalele de psihiatrie a contestatarilor regimului comunist din anii '80. “In ciuda studiilor care au fost elaborate, societatea moldoveneasca nu cunoaste multe despre regimul totalitar. Echipa mea studiaza miscarea de rezistenta anticomunista din Basarabia in perioada postbelica. Ma refer la protestele studentilor si intelectualilor din anii '70, care s-au ridicat pentru apararea valorilor nationale si au avut de suferit”, a spus istoricul Elena Postica, membru al comisiei mentionate.Comisia pentru studierea regimului comunist a fost creata prin decret prezidential si are sarcina de a intocmi un raport si o culegere de date despe aspectele istorice si politico-juridice ale regimului comunist de la Chisinau. Comisia doreste sa organizeze, in mai, o conferinta internationala pe aceasta tema, la care urmeaza sa fie invitati experti din statele foste comuniste ale Europei Estice si Centrale.
0