722

Ambasadorul SUA fara acces in Transnistria

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chisinau, Asif J. Chaudhry, nu a fost lasat sa intre in Transnistria, pentru a participa la reuniunea de relansare a activitatii grupurilor de lucru privind consolidarea increderii intre cele doua maluri ale Nistrului. Asta chiar daca avea o invitatie oficiala din partea administratiei de la Tiraspol, iar SUA este observator in procesul de reglementare transnistreana.Incidentul s-a produs la inceputul acestei saptamani, dar a fost facut public astazi de catre premierul Vlad Filat. Seful Executivului a discutat ultimele incidente produse in zona de securitate cu ambasadorii si reprezentantii tarilor membre ale formatului 5+2.“Am solicitat ambasadorilor sa intervina, in primul rand, pentru a elibera tinerii retinuti ilegal de pe gheata Nistrului si detinuti in conditii necunoscute. Este un caz foarte grav si, din pacate, nu este singurul incident. Pe langa interdictia aplicata ambasadorului SUA, a mai fost un incident intr-o localitate, somata sa treaca sub jurisdictia Tiraspolului”, a spus premierul, exprimandu-si speranta ca cei 4 tineri vor fi cat de curand eliberati.La sfarsitul lunii trecute, patru tineri din satul Oxentea, raionul Dubasari, au fost retinuti de catre organele de forta din Transnistria pe motiv ca “ar fi depasit frontiera, care trece pe la mijlocul raului”. Vicepremierul pe reintegrare, Victor Osipov, a calificat incidentul drept o provocare pusa la cale de asa-zisul Minister al Securitatii de la Tiraspol, pentru a “compromite evolutiile pozitive in relatiile dintre cele doua maluri ale Nistrului”.
0